„Poemele îmi ies, de când mă ştiu, întregi şi perfecte, parcă ar veni cu o navă cosmică din Andromeda direct în capul meu, numai tai cuvintele de prisos.”

Întîlnirea

Meteorologul de serviciu anunță o zi bună cu soare
prima luni de primăvară dis-de dimineață
la știri se dă faptul divers cel mai atroce al zilei
horoscopul vorbește despre dușmani și comploturi
în colțul ferestrei un păianjen cît macul țese matematic o plasă
ca o poartă trîntită pe viață
destinul
singurătatea e însușirea mea principală
singurătatea e meseria mea de adult
în această armură fluidă n-am decît să înfrunt
viața reală
nu am iluzii
și asta înseamnă că nici nu mai am nevoie de ele
nu mai am timp
și dacă n-am înseamnă că nu am nevoie
în sfîrșit e tîrziu
șoptesc eu înălțîndu-mă pe vîrfuri ca o balerină la rampă pe poante
țin bilanțul în buzunarele mele ca alții auru-n bancă
singurătatea e însușirea mea principală
dimineața în prima luni la ieșirea din iarnă
astrele arată probleme – din întîmplare orice știre de rău se potrivește cu mine
ca o ușă trîntită pe mînă
orice întîmplare din viața mea a devenit cu timpul
o încărcătură de-alice
cînd umblu pe stradă un trăgător mă țintește din umbră
de dragul lui mi-am pus rochia fosforescentă
nu cumva să mă piardă ori să mă rateze cînd trage
pentru că întîmplarea asta nu-i cazul s-o întîrzii
nici măcar c-o secundă

Tura de noapte

Intru în somn ca într-o catedrală
împing de poartă cu amîndouă mîinile pun și umărul
trebuie să intru
Iar afară e frig și fier
soarele s-a făcut de fier și lumina-i cenușă

Sufletul
dacă l-am avut mi l-am jucat pe-o singură carte
cîndva demult sub un cer mai senin și mai blînd
și l-am pierdut
recunosc eu în prag

în spate zilele sînt ca fierul soarele e-o secure și lumina-i ca el
de la un somn la altul păpurișul prin care sînt nevoită să-naintez
e tot mai des și-ncîlcit
văd scorpioni cît palma răsucindu-și coada pe podea printre cărți
asta da asta da

macii înfloriți lîngă drum sînt numai sîngele cuiva iubit
luat de vînt
soarele deasupra mea e-o secure de fier și lumina-i ca el

Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” OPERA OMNIA

Marta Petreu este scriitor și profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Este câştigătoarea de anul acesta a celui mai mare premiu de poezie acordat în România – Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” OPERA OMNIA, pentru întreaga activitate, acordat de Primăria Municipiului Botoşani şi Uniunea Scriitorilor din România.

Poezie

Aduceți verbele (1981)
Dimineața tinerelor doamne (1983)
Loc psihic (1991)
Poeme nerușinate (1993)
Cartea mîniei (1997)
Apocalipsa după Marta (1999)
Falanga (2001)
Scara lui Iacob (2006)
O culegere lirică, Poèmes sans vergogne, i-a apărut în 2005 în Franța, la Editura „Le Temps qu’il Fait“
Asta nu este viaţa mea (2014)

 

Eseist și istoric al filosofiei românești

Teze neterminate, București, Ed. Cartea Românească (1991)
Jocurile manierismului logic (1995)
Un trecut deocheat sau „Schimbarea la față a României“ (1999) ; ediția a doua, 2004 ; carte apărută în S.U.A., în 2005, cu titlul An Infamous Past: E. M. Cioran and the Rise of Fascism in România)
Ionescu în țara tatălui (2001 ; ediția a doua, 2002)
Filosofia lui Caragiale (2003);
Filosofii paralele (2005)
Despre bolile filosofilor. Cioran (2008, volum apărut întîi în Serbia, cu titlul O bolestima filozofa. Cioran)
Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian, Iași, Ed. Polirom, (2009)
Generația ’27 între Holocaust și Gulag. Mircea Eliade și Klaus Mann despre generația tînără, (2016)

Romane

Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, (2011)
Supa de la miezul nopții, (2017)

foto sursa