Andra Tischer

Interviu. Acolo unde cad voalurile (II)

Aurelia Marin este o aristocrată a scrisului, una dintre prezențele fascinante din tabloul literaturii române de astăzi. Parcurgând răspunsurile, am realizat însă că în spatele acestei femei frumoase și, extrem de important, de o naturalețe înnăscută, se află un spirit puternic, ardent, înzestrat cu forța de a lumina oriunde s-ar afla.

Care este cuvântul/ expresia care vă definește ca femeie?

Aurelia Marin: La prima vedere pare o întrebare banală, dar dacă ținem seama de multitudinea răspunsurilor care s-au dat, se dau și se vor da în legătură cu ”eternul”feminin”, ea este complexă și interesantă.Femeia, la modul general poate fi ”trandafir ceresc în viața pământească”- așa cum o descrie Schiller, sau ”o sclavă ce trebuie așezată pe tron”. L-am citat pe Balzac. Cred că răspunsul depinde în mare măsură de starea celui care-și pune sieși întrebarea, cât și a celui care citește răspunsul.

În ceea ce mă privește, sunt un om obișnuit, matur și educat. Îmi place să cultiv flori, iubesc animalele, nu dau bani la cerșetori, detest actele de violență sau de cruzime, citesc cu nesaț cărțile scrise pe hârtie, fac tot ce îmi stă în putință pentru cei care au nevoie de mine.
Am opinii vehemente și fixe, însă evit contradicțiile. Pe cei care nu mă plac, nu mă străduiesc să-i conving de loialitate și bună credință. Părăsesc fără să stau la discuții persoane care nu pot depăși  un anumit stadiu de înțelegere a lucrurilor mari și mici, a cursului evenimentelor. Urăsc minciuna și prefăcătoria, prin urmare nu îi cert pe copii pentru adevăr.Mă pot ghida singură în a lua decizii. Libertatea este ceva la care nu aș putea renunța, fiindcă altfel aș muri.

 Care este cuvântul/ expresia care vă definește ca scriitoare?

Aurelia Marin: Aici lucrurile mi se par ceva mai complicate, prin urmare voi apela la Shakespeare pentru a nu crea ulterioare neînțelegeri cititorilor mei: ”o mâncare pentru zei gătită de diavoli” ( din Antoniu și Cleopatra).
De ce ”o mâncare pentru zei”? De ce ”gătită de diavoli”? Nu voi da explicații, deoarece am făcut-o cu ani în urmă în povestirea ”Jocul de cărți” din volumul ”Însoțitori de noapte”, apărut în anul 2016 la editura ”TracusArte”. Iată citatul:
” De fapt, nu asta-i problema. Mai degrabă o frământare surdă – însăși viața mea e o continuă frământare interioară – însă ”a opera” cu liota de vorbe grase ori subțiri, cu verbe care alunecă printre degete ca sardinele argintii  pe lângă un ciorchine de coral însângerat, mi se pare un balans periculos între celălalt și sine;  o asumare tacită a riscului și a deziluziilor. Cred – și vor fi spus-o și alții – că în orice creator, talentat sau nu, genial ori mediocru, se ascunde fie un drăcușor din cei care se amuză,  fie însuși marele tartor. Acesta din urmă, injectând personajelor acea forță violentă, atât de neașteptată și aseptică, încât să să–ți dai seama că nu poate fi decât fructul unei superbii acute, cu rezultatul pe muchie de cuțit.” (pg.273-274).
Revenind la întrebare, ca scriitoare mă simt în largul meu fiindcă nu trăiesc în imediata proximitate a persoanelor care scriu. Eu sunt eu.Sunt diferită, sunt egoistă, sunt exotică și religioasă. Sunt sensibilă și romantică, egocentrică și lucidă. Observ, intuiesc, stau la pândă, judec, tac. Iubesc solitudinea.
Scrisul presupune muncă ordonată și susținută, o bună relație cu timpul și cu cei din jur, un program auster. Când îți reușește, scrisul literar devine o profesie și concomitent o formă de viață lăuntrică. A scrie cu adevărat, înseamnă a conștientiza fiecare particulă a textului, a o supune unui examen continuu, ceea ce presupune efort stresant și uriașă fantezie. Pentru mine, a scrie romane e permanență și refugiu. E o bucurie!

Aurelia Marin: ”Femeile scriu din aceleași motive ca și bărbații: pentru că au ceva de spus…”

 De ce scriu femeile?

Aurelia Marin: Femeile scriu din aceleași motive ca și bărbații: pentru că au ceva de spus. Faptul că scriitoarele( poete sau prozatoare) au fost și rămân o minoritate numerică, este o chestiune ce ține de istorie, tradiție și mentalități, de religie și numeroase, perpetue confuzii.De o destul de accentuată lipsă de încredere în ele, și a lor în ele însele. Așa a fost dintotdeauna!
În volumul ”De veghe în oglindă” (editura Cartea Românească, 1989) care are ca temă  ”jurnalele scriitorilor, iată ce scrie  eseistul Mircea Mihăieș referindu-se la jurnalul Virginiei Woolf. (cuvintele scrise cu majusculă sunt preluate din jurnalul autoarei). ”O FEMEIE, O FEMEIE INTELIGENTĂ, O FEMEIE MODERNĂ.
Observă cum e ocolită CU DISCREȚIE, cum inteligența o proiectează în planul al doilea al relațiilor sociale.Cărui bărbat, cărui urmaș al lordului Byron să-i convină umilirea perpetuă și instantanee venind din partea unei femei? Chiar întâlnirile cu un intelectual de finețea lui Forster se reduc la o strângere FOARTE CORDIALĂ de mâini și la câteva priviri nedumerite.
De altfel, nici nu îi prea pricepe pe bărbați.Atmosfera din jurul lor o descumpănește. Nu știi când se îndoiesc de tine și când te disprețuiesc. Sunt incapabili de asimilări  și se fălesc cu puncte de vedere care aduc prea mult a STUPIDITATE. Femeile sunt mai simple, mai accesibile în fermitatea acceptării, în tăria respingerii.
Dar ei, bărbații, nici nu-și dau seama dacă te suportă numai din calcul sau din incapacitatea asumării unui răspuns ferm.”
Ei bine, iată unul dintre motivele pentru care femeile talentate și care au ceva de spus, scriu poezie, scriu romane, memorii, cărți pentru copii. Și adesea, o fac al naibii de bine!

 Cum este percepută astăzi literatura feminină?  Care este importanța care i se dă vis a vis de literatura scrisă de bărbați?

Aurelia Marin: Pentru a răspunde la această întrebare, predau ștafeta criticului literar Daniel Cristea-Enache, care în cronica la romanul meu OMBRA (editura TracusArte, 2021) scria în paginile revistei online ”Literatura de azi”:
”Pe alocuri, felul în care gândește și vorbește Ema Oro, modul în care reacționează la ce (i) se întâmplă, obsesiile mărturisite ori nu, răzgândirile bruște, fantasmele pe cale le vedem în clar, ca printr-un geam către lumea lăuntrică a personajului feminin, trauma din copilărie și ” revanșele” pe care le încearcă mai târziu – toate acestea deconcentrează tocmai fiindcă nu suntem prea familiarizați cu perspectiva feminină în romanul autohton, pusă în umbră și în plan secund de cea masculină.(căreia și eu îi aparțin). Nu merg până într-acolo încât să spun că realismul unui roman scris de o autoare diferă de cel al unui roman scris de un autor; dar într-o structură comună, diferențele pot fi vădite, dacă scriitoarea nu se rezumă la a fi o copie a scriitorului consacrat. Până nu demult, supremul compliment”  adresat unei prozatoare autohtone era că ”se dovedește atât de valoroasă” încât ”scrie ca un bărbat” și ”are cojones”. E timpul să râdem de asemenea ”complimente” și de gândirea din care s-au desprins…”

 Care este atuul literaturii scrise de femei?

Aurelia Marin: Cred că primul dintre atuuri este că femeile citesc mai mult decât bărbații, prin urmare și-au asumat un drept care li se cuvine. Femei autor au existat dintotdeauna. Din curiozitate, am căutat pe Wikipedia ”Femei autor în literatura universală”, rânduri, rânduri au curs valuri până am ajuns la Jane Austen și George Eliot. Am renunțat și voi enumera aleatoriu femeile care au scris și pe care le-am citit cu admirație: Emily Dickinson, Sylvia Plath, Anne Sexton, Anna Ahmatova, Wislawa Szymborska, Magda Isanos  –  dintre poetele preferate. Plaja prozatoarelor e mai ofertantă: surorile Bronte, Marguerite Yourcenar, Virginia Woolf,  Marguerite Duras, Agatha Christie, Ileana Vulpescu, Alice Munro, Ludmila Ulițkaia și noul val al scriitoarelor din țările arabe.
În ultimii ani, numărul femeilor care scriu a crescut vertiginos, aproape spectaculos. Unele sunt premiante ale vestitului Nobel însă nu tot ce se scrie e și de calitate.La capitolul poezie, talentul, implicarea emoțională, asumarea tonului acid al versurilor scrise de femei, au atins nu doar egalitatea poeziei scrise de bărbați, dar pe alocuri cred că au depășit-o. În România există poete tinere remarcabile. La capitolul proză, îl voi cita din nou pe Daniel Cristea-Enache:
”Dacă în proza românească ”serioasă” perspectiva dominantă încă este cea masculină, criticii mai tradiționaliști acordând femeilor funcția unui element de completare sau chiar de decor, observatorii actualității noastre literare au remarcat – ca și în sfera poeziei –  un număr tot mai mare de cărți valoroase semnate nu de autori, ci de autoare.Printre aceste apariții mai noi este și romanul Ombra de Aurelia Marin, scriitoare din generația boomers, afirmată însă începând cu anii 2000 când a început să publice: mai întâi versuri, mai apoi proză”.

  Dacă recunoaștem  femeii care scrie și rolul de mentor, care sunt gândurile pe care le transmiteți femeilor din România?

Nu neapărat. Dacă sunt și profesoare, să citească în fiecare zi împreună cu elevii câteva rânduri dintr-o carte pe care unul dintre ei a adus-o de acasă. Nu de pe telefonul mobil!

Dragi femei de orice vârstă, ocupație, mame sau bunici, nu renunțați la ideea de a cumpăra ori de a împrumuta de la bibliotecă o carte.Dacă e o carte nouă, îi veți privi coperta, o veți răsfoi pentru a-i simți muzicalitatea foșnetului și mirosul de hârtie proaspăt tipărită. Să nu regretați că ea a costat cât un kg de mușchiuleț de vacă ori o vizită la manichiuristă! O carte vă va conduce într-o altă lume în care, fie de vă veți regăsi ori nu, de acolo veți ieși mai gânditoare, mai împlinite, mai bune. Ca și iubirea, lectura este plină de sens și de trăiri! Nu ratați o carte de poezie sau un roman. Îmbogățiți-vă!
Aurelia Marin, București, 21 noiembrie 2022
Citiți și partea ÎNTÂI a interviului, AICI.