În iubire n-ai voie să fii certat

Omul e definit structural prin echilibrul dintre minte (rațiune), trup (care este chimie și fizică în aceeași construcție) și suflet (sediu al trăirilor). Orice dezechilibru în una din aceste zone atrage după sine dezechilibrul ființei, care începe să sufere, rana manifestată la unul dintre niveluri reverberând la celelalte, cel puțin în aceeași măsură, pentru că ele sunt interconectate prin fibre nevăzute de energie. 

Așadar, nu se poate concepe vreun ideal în care să primeze una dintre ele, în speranța că și restul îi vor urma traiectoria, așa cum setea uneia nu poate fi astâmpărată cu firimituri de la masa celeilalte. Ca și când ți-ar fi dor de cineva și ai putea să funcționezi cu lecturi din Schopenhauer sau să bei un pahar de apă rece, doar ți-o ostoi setea de adevăr.

Dorința de completitudine a ființei echivalează cu conștiința puterii de a atinge acest ideal, cu prețul anihilării celorlalte umbre – orgoliul, teama, incertitudinea. Iubirea e manifestă, iluzia iubirii e joc de lumini și umbre. În iubire nu există cod al bunelor maniere și nici permis de conducere, numai dorința de a ajunge teafăr din punctul a în punctul b, limite între care se poate respira.Cum bine spune ardeleanul nostru cu geniu – Liviu Rebreanu:

„Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii.”

Nu există cerere și ofertă în iubire, pentru că ea depășește orice zonă a mercantilității, nu există balans ca în tango și nici pretenția de a conduce dansul, în conformitate cu regulile lui. În iubire nu există umilință, pentru că nu există orgoliu. Există doar imposibilitatea de a ființa în afara unei persoane față de care toate cele trei dimensiuni umane să se manifeste cu egală și îndreptățită putere.

„În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste.”

 Biblia, 1 Ioan 4:18

În afara acestei legi imuabile, lipsită de orice relativitate, nu există iubire. Există ceea ce se poate numi atracție, chimie, sau orice ar putea să confere un sentiment al unei iluzorii compensații, al unei vremelnice dorințe de a găsi o oglindă în care să primești răspunsul mereu potrivit la vreo incertitudine, sau o stare de perpetuă copilărie, în care orice  tentație se manifestă doar față de lucrurile interzise.Ca un copil care stă cu nasul lipit de vitrina cu dulciuri, care sunt și nu sunt: le vede, dar nu le poate atinge și cu atât mai mult pasiunea se aprinde mai tare, mai ardentă… dar undeva, știe că dulciurile strică dinții și se teme grozav de acel dentist care-i bântuie visele.

Atât de simplu: În iubire n-ai voie să fii certat sau abțiguit cu rigla peste degete.

Citiți și Realitatea a fost pentru mine numai un pretext

Bel Esprit