în felul ei, colecționa câini saint bernard
și-i presa între zăpezile sânilor cu tot cu
butoiașele pline cu brandy din contrabanda de sentimente și nu
mânată de vreo pasiune nebună, ci
dintr-o pură și rece recunoștință.
salvată de unul pe când schiuri de disperare
o alunecau în subsoluri unde iarna domnește-ntre cârpe
l-a pus într-o carte cu care seara făcea focul. scria
acolo că dragostea-i un bilet de metrou uitat
în haina dusă la spălătoria
de vise.
Betty White with her dog Stormy in 1954, foto credit sursa
asist la destrămarea luminii, capul
în mâini îl iau și-l rostogolesc pe podele
să lovesc absurde păduri de popice
nu cade niciuna
și râd cu fețele lor lungi – naufragii ratate
pe insule unde femei goale poartă pe creștet
alte femei care, la rândul lor
se-nalță s-atingă
lumina asta din ochii tăi se adapă în timp ce… Citește și aur
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
