îl voi lua de bărbat.
primul cuvânt ce-mi va ieși în cale.
da, nu glumesc.
nu-mi va fi greu să-l recunosc printre atâtea
pușlamale ce-și dau în petec scoțând din balamale
biete orchestre de șușoteli, scuipături și blesteme
cu ascuțite vocale exersate lung și-a pustiu prin șandramale,
aaa(h).
primul ce va veni – expulzat din noile obiceiuri și manuale
rima-va cu mine, cu tine, perechea mea,
auria mea trudă, oftatul meu de stupine.
unde mai pui c-o să poarte-o stea-n frunte
primul ce va veni, și-n loc de zale, una,
două, … infinite petale.
foto tumblr.com
iubirea a fost pusă la zid și-mpușcată,
însă ea
ea a avut zile
și-acum locuia-n mine ca urma lăsată de-o mână în lut
îmi lumina, câteodată, tălpile, să văd pe unde calc,
se aprindea greu, ca un reflector cu retard… Citește și ea
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
