Henri Cartier-Bresson reprezintă una dintre cele mai originale, realizate, influente și iubite figuri ale istoriei fotografiei. Fotograf francez și un regizor de filme, el este îndeobște recunoscut ca și pionier al fotografiei stradale. Munca lui inventivă a anilor 30 a ajutat definirea creativității specifice fotografiei moderne, iar stilul pe care și l-a construit reprezintă un punct de reper în istoria genului. Strania lui abilitate de a surprinde viața în fugă a făcut munca lui sinonimă cu surprinderea acelui „the decisive moment” („momentul decisiv”), care va deveni și titlul popularei lui cărți. Fotografiile lui alb-negru sunt printre cele mai reprezentative lucrările ale secolului 20.
„Este o iluzie că fotografiile sunt făcute cu camera foto… ele, de fapt, sunt făcute cu ochii, mintea și cu inima.”
Bresson se naște pe 22 august 1908 în Chanteloup, Franța, ca primul dintre cei cinci frați. Tatăl lui era un producător bogat de materiale textile, iar mama sa era descendentă din familia celebrei Charlotte Corday. Învață la Lycée Condorcet, Paris, apoi, în 1926, învață pictura la o școală privată, la Lhote Academy, sub influența faimosului pictor și sculptor, André Lhote. În acest an face primele lui fotografii.
„Fotografia este rea sau bună din momentul în care a fost prinsă pe cameră.”
Din 1928 până în 1929, studiază arta și limba engleză la Cambridge University. În 1929, Bresson a fost plasat în arest la domiciliu pentru vânătoare fără licență, de către comandantul escadrilei aeriene. L-a întâlnit pe Harry Crosby, un veteran din Al Doilea Război Mondial, la Le Bourget, care l-a convins pe comandant să îl elibereze pe Bresson, luându-l în custodia sa pentru câteva zile.
„În timp ce lucrăm, ar trebui să fim conștienți de ceea ce facem.”
CHINA. Shanghai. 1949.
Și-au petrecut timpul împreună făcând și imprimând poze acasă la Crosby. Are o intensă relație sexuală cu soția lui Crosby, până în 1931, când Harry se sinucide. În timpul recrutării, Cartier Bresson citește „Inima Întunericului” a lui Joseph Conrad, care i-a dat ideea de a scăpa și a găsi aventură în Ivory Coast.
„Pentru mine, camera foto, este un caiet de schițe, un instrument de intuiție și spontaneitate.”
Prima Leică a lui Cartier-Bresson
Revenind în Franța la sfârșitul anului 1931 și a intensificat relația cu suprarealiștii. Se inspirase dintr-o fotografie de a lui Martin Munkacsi, intitulată „Trei băieți la Lacul Tanganyika”. Sugerează bucuria lor de a fi în viață și libertatea. Această fotografie l-a motivat să ia mult în serios fotografia și să se lase de pictat. El a explicat: „Am înțeles brusc că o fotografie poate repara eternitatea într-o clipă.”
Coco Chanel, 1964
„Tu doar trebuie să trăiești, iar viața îți va da poze.”
Aparatul „Leica” a lui Cartier-Bresson
Bresson a achiziționat un aparat foto Leica, cu obiectiv de 50mm de la Marsilia, care l-a însoțit pe tot parcursul carierei sale. Anonimitatea pe care micul aparat i-a oferit-o într-o mulțime sau în timpul unui moment intim, a fost esențial pentru a depăși purtarea formală și nefirească a celor care erau conștienți că sunt fotografiați.
Leica a deschis noi posibilități de fotografiere: capacitatea de a surprinde lumea în starea ei actuală, de mișcare și transformare. Neobosit, a fotografiat la Berlin, Bruxelles, Varșovia, Praga, Budapesta și Madrid.
La început nu a fotografiat prea mult în Franța natală. Trecuseră deja mulți ani până când el a început să fotografieze acolo totul pe larg, interesat de orice mișcare.
În 1934 a întâlnit un tânăr, David Szymin, poreclit până la urmă „Chim” pentru că numele lui era greu de pronunțat. El și Cartier-Bresson aveau multe în comun. Prin el, Bresson a întâlnit un fotograf, la fel, maghiar, Endré Friedmann, care ulterior și-a schimbat numele în Robert Capa.
Câteva fotografii din Franța, 1932:
FRANCE. The Var department. Hyères. 1932.
FRANCE. Paris, 20th arrondissement, 1937.
Călătoria din Statele Unite:
În 1935 călătorește în SUA cu o invitație ca să își prezinte munca la Galeriile de artă New York’s Julien Levy. A împărțit spațiul de afișare cu Walker Evans și cu Manuel Álvarez Bravo. Carmel Snow de la Harper’s Bazaar i-a oferit oportunitatea de a lucra cu modele, dar el nu a acceptat. Cu toate acestea, Snow a fost primul editor american care i-a publicat fotografiile lui Bresson într-o revistă. La N.Y. îl cunoaște pe fotograful Paul Strand, care s-a ocupat de filmarea documentarului din epoca depresiei, „The Plow that Broke the Plains”.
„Fotografiatul este o reacție imediată, iar desenatul este o meditație.”
USA. New York City. Manhattan. 1935.
„Bineînțeles, ai nevoie de noroc.”
Moscova, 1972
Filmmaking:
Când s-a întors în Franța, a aplicat pentru o slujbă la renumitul regizor de film francez Jean Renoir. În 1936 a jucat în filmul lui Renoir, „Partie de campagne” și în 1939, „La Règle du jeu”. A jucat ca majordom și a ocupat rolul de asistent în cel de-al doilea film. Cartier-Bresson l-a ajutat pe Renoir să facă un film pentru partidul comunist, care se afla la conducerea Franței. A regizat un film antifascist cu Hebert Kline, pe timpul războiului civil spaniol, pentru promovarea serviciilor medicale republicane.
„Primele tale 10 000 de fotografii sunt cele mai nereușite.”
Henri Cartier-Bresson on the set of Jean Renoir’s film „La règle du jeu”, 1939.
Începe fotojurnalismul:
GREAT BRITAIN. London. Coronation of King George VI. 12 May 1937.
Primele fotografii făcute de jurnalistul Cartier-Bresson au fost în 1937, la încoronarea regelui George al VI- lea și a reginei Elisabeta. Fotografiile au fost publicate în revista franceză săptămânală „Regards”.
„Oamenii au așteptat toată noaptea în Trafalgar Square pentru a nu pierde nici un moment al ceremoniei de încoronare a lui George al VI- lea. Unii au dormit pe bănci și alții pe ziare. În dimineața următoare, fiind unul mai obosit ca altul, nu s-au putut trezi să vadă ceremonia, pentru care ei s-au silit să stea până târziu.”
Serviciul celui de-al Doilea Război Mondial:
În septembrie 1939, când a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial, Cartier servește în război ca fiind caporal în unitatea de film și fotografie. În iunie 1940, pe timpul bătăliei din Franța, la St. Diè, în munții Vosges, a fost capturat de soldații germani. petrece 35 de luni în lagărele naziste, muncind, forțat de nemți. a încercat să fugă de două ori, dar fără succes și este pedepsit prin detenție. A treia oară are noroc. Fuge și se ascunde la o fermă din Touraine. Obține acte false care îi permit călătoria prin Franța.
„Ochiul tău ar trebui să vadă o compoziție sau o expresie, care chiar însăți viața ți-o oferă, și tu ar trebui să știi cu intuiție când să apeși butonul aparatului.”
FRANCE. Sunday on the banks of the River Seine. 1938.
În Franța, lucrează pentru metrou. Ajută și alți evadați și lucrează în secret cu alți fotografi pentru a acoperi Ocupația și mai apoi eliberarea Franței. La sfârșitul războiului a fost solicitat de American Office of War Information să realizeze un documentar despre întoarcerea prizonierilor francezi și a persoanelor deplasate, „Le Retour”. Filmul său documentar, lansat în statele Unite în 1947, stârnește o retrospectivă a lucrărilor sale, la Muzeul de Artă Modernă, (MoMA), în loc de spectacolul postum pe care MoMA îl pregătea. Spectacolul are loc în 1947, împreună cu publicarea primei cărți a lui cartier „Fotografiile lui Henri Cartier-Bresson”.
„În fotografie, cel mai mic obiect poate fi un subiect minunat. Un mic detaliu omenesc poate deveni un Leitmotiv.”
FRANCE. World War II. Liberation. 1944.
FRANCE. World War II. Liberation. Paris. 22-25th August. 1st arrondissement. Rue St-Honor. 1944.
Despre fotografiile „Magnum”:
Henri Cartier-Bresson împreună cu Robert Capa, David Seymour, William Vandivert și George Rodger au fondat Magnum Photos. „Misiunile foto” au fost împărțite între membri; Rodger acoperea Africa și Orientul Mijlociu, Chim -Seymour-, acoperea Europa, Cartier-Bresson acoperea India și China, Vandivert acoperea America, iar Capa, care era creierul agenției, lucra oriunde era nevoie.
„Cel mai dificil lucru pentru mine este portretul. Trebuie să încerci să pui aparatul între pielea modelului și cămașa lui.”
INDIA. Kashmir. Srinagar. 1948.
Muslim women on the slopes of Hari Parbal Hill, praying toward the sun rising behind the Himalayas.
„Gânditul ar trebui să fie făcut înainte și după, nu în timpul fotografiatului.”
CHINA. Beijing. 1948.
Cartier-Bresson a obținut recunoașterea internațională pentru acoperirea funeraliilor lui Gandhi, în India 1948 și ultima etapă a războiului civil chinez, în 1949.
„Eu cred că, prin actul de a trăi, descoperirea sinelui se face concomitent cu descoperirea lumii din jurul nostru.”
India. Delhi. 1948. The cremation of GANDHI on the banks of the Sumna River.
Cariera ulterioară:
A devenit primul fotograf occidental care a fotografiat „liber” în Uniunea Sovietică postbelică. Cariera l-a dus în multe locuri, inclusiv în China, Mexic, Canada, Statele Unite, India, Japonia și Uniunea Sovietică.
Italia, 1951
În 1962, pleacă pentru aproximativ 20 de zile în Sardinia. Acolo vizitează Nuoro, Oliena, Orgosolo Mamoiada Desulo, Orosei, Cala Gonone, Orani, San Leonardo di Siete Fuentes și Cagliari.
INDIA. 1966.
Rajasthan. Udaipur.
S-a retras ca director al lui Magnum, în 1966, dar încă avea activitate în fotografie, concentrându-se pe portret și peisaje.
În 1967 a început să se îndepărteze de fotografie și să revină la pasiunea lui nemuritoare pentru desen și pictură.
Fotografiile lui au fost de asemenea influențe în dezvoltarea Cinèma Vèritè. Inspirația i se consideră, pentru lucrările acestui tip de filme, ca find luată de la „National Film Board of Canada”, cu seria sa din 1958 „Candid Eye”.
„The Decisive Moment” -„Momentul Decisiv”-„Images à la sauvette”:
În 1952, Henri Cartier-Bresson își publică faimoasa carte „Images à la sauvette”, care, tradusă în limba engleză, primește titlul „The Decisive Moment” -„Momentul Decisiv”-, deși din franceză s-ar traduce „imagini luate în grabă”/„imagini viclene”. „Images à la sauvette” includeau un portofoliu de 126 de imagini din fotografiile sale luate din vest și est. Pentru prefața sa filozofică de 4 500 de cuvinte, resson a luat textul principat din Cardinal de Retz din secolul al XVII- lea; „Il n’y a rien dans ce monde qui n’ait un moment decisif.”-„Nu există nimic în această lume care să nu aibă un moment decisiv.”. A aplicat acest lucru și în cariera sa fotografică:
„The Decisive Moment”
„Photographier: c’est dans un même instant et en une fraction de seconde reconnaître un fait et l’organisation rigoureuse de forme perçues visuellement qui expriment et signifiant ce fait.” – „Pentru mine, fotografia este recunoașterea simultană, într-o fracțiune de secundă, a semnificației unui eveniment, precum și a unei organizări precise a formelor care conferă acelui eveniment expresia ei corespunzătoare.”
„Fotografia nu este ca pictura. Există o fracțiune creativă de secundă când faci o poză. Ochiul tău trebuie să vadă o compoziție sau o expresie pe care viața în sine ți-o oferă și trebuie să știți cu intuiție când să faceți clic pe cameră. Acesta e momentul în care fotograful este creativ. Oop! Momentul! Odată ce-l ratezi, a dispărut pentru totdeauna.”, a declarat Cartier-Bresson pentru „Washington Post” în 1957.
Cartier-Bresson și marile sale iubiri:
La începutul lui 1937, la 28 de ani, Henri Cartier-Bresson nu prea făcea multe fotografii. L-a ajutat pe Renoir și a jucat în două filme. Avea nevoie de ceva venit; abia ce se căsătorise cu Ratna Mohini, o dansatoare havaneză.
Henri Cartier-Bression și Ratna Mohini, Madrid, 1936
Într-un interviu cu Charlie Rose, fotograful Martine Frank – a doua soție – a dat câteva informații despre cum fusese relația cu Cartier-Bresson. A povestit despre cum s-a întâlnit prima dată cu soțul ei: „Martine”, i-a spus arătând interes romantic, „Vreau să îți văd recomandările.”
Henri Cartie-Bresson și Martine Frank
Sentimentul a fost evident reciproc. Cei doi căsătoriți în 1970 au rămas nedespărțiți până în 2004, când Cartier-Bresson moare. Frank moare 8 ani mai târziu, în 2012.
Căsătoria lor a fost o căsătorie între inimi și gânduri. Amândoi erau buni fotografi și observatori pasionați ai lumii. Dacă munca lui Bresson era rezultatul a ceea ce poate fi, adesea, o scufundare totală într-un moment, atunci munca lui Frank contura o abordare mai liniștită. Lui îi plăceau străzile, vitalitatea fiecărei zile; ei îi plăcea să lucreze mai de pe margine. Ea fotografia mici comunități din insule irlandeze, spre exemplu sau portrete a unor imenși creativi, ca Marc Changall sau Seamus Heaney.
Henri Cartie-Bresson și Martine Frank, împreună cu fiica lor, Mélanie
Dar despre elegantele, câteodată intimele lor portrete putem spune că că sunt o importantă și semnificativă parte a relației lor. Deși Frank a spus odată pentru „The Daily Telegraph” că ei vorbeau foarte rar despre fotografii, bucuria pe care ei trebuiau să o simtă când își întorceau „lentilele” unul către celălalt, este evidentă în portretele lor. Din iubirea lor se naște unicul copil al lui Cartier-Bresson, Mélanie, în mai 1972.
Pe 3 august 2004, Henri Cartier-Bresson își dă sufletul, la 95 de ani. Acum, este considerat ca fiind una dintre cele mai modeste personalități ale lumii artei. Nu i-a plăcut niciodată publicitatea și a arătat o timiditate feroce încă de când s-a întors din Al Doilea Război Mondial. Deși a făcut multe portrete, propria lui imagine a rămas mai puțin cunoscută lumii. Acest lucru, probabil, i-a permis să fotografieze străzile liniștit. A negat că termenul artă se aplică fotografiilor sale. În schimb, el a crezut că fotografiile au fost doar reacțiile sale la cele ce i se întâmplaseră până atunci.
„Memoria este foarte importantă, memoria fiecărei fotografii făcute scurgându-se la fel de repede ca și evenimentul. În timpul serviciului trebuie să te asiguri că nu ai lăsat vreo gaură, că ai prins totul în poză, pentru că după aceea va fi prea târziu. ”
Citește și: Tennessee Williams: „Dacă aș scăpa de demoni, mi-aș pierde îngerii.”
