Barack Obama. Un președinte pe gustul modernității.
Barack Hussein Obama al II-lea, unul dintre cei mai înzestrați și mai carismatici oameni de stat american, al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, s-a născut la 4 august 1961, la Kapiʻolani Medical Center for Women & Children, Honolulu, Hawaii, Statele Unite.
Este primul afro-american ales în această funcție, în urma alegerilor prezidențiale din 4 noiembrie 2008, alături de Joe Biden ca vicepreședinte.
Fiu al unui kenyan și al unei americance, Obama se definește în primul rând prin valorile moștenite din familie, care includ principiile echității, ale respectului față de oameni, indiferent de culoare sau rasă, și ale conștiinței devotate semenilor:
„Fiind un copil al unui bărbat de culoare și al unei femei albe, născut în amestecul rasial din Hawaii, cu o soră pe jumătate indoneziană, dar care de obicei este luată drept mexicancă sau portoricană, cu un cumnat și o nepoată de origine chineză, cu niște rude de sânge care seamănă cu Margaret Thatcher și altele care ar putea trece drept Bernie Mac, încât întâlnirile de familie de Crăciun par adevărate reuniuni ale Adunării Generale a ONU, nu am avut niciodată opțiunea de a restricționa credințele mele pe baza rasei sau măsurarea valorii mele pe baza tribului.”
În data de 9 octombrie 2009, Barack Obama a primit Premiu Nobel pentru Pace (pentru anul 2009), „pentru eforturile sale extraordinare în scopul întăririi cooperării între popoare”, și-a încheiat mandatul la , fiind succedat de Donald Trump.
Dar nu e intenția noastră aceea de a face o biografie a președintelui Obama (în afară de cărțile scrise de cuplul prezidențial, se găsesc destule, cu detalii autentice, făcute de jurnaliști profesioniști de la Casa Albă), ci de a scoate în lumină calități ale omului Barack Obama, surprinse în câteva ipostaze care să-l aducă mai aproape de sufletul nostru.
Calitățile sale sunt de netăgăduit: umor inteligent, prezență impecabilă atât în biroul senatorial, apoi de președinte al S.U.A, un zâmbet cuceritor și reconfortant, inspirând seninătate și încredere, un dar al vorbelor meșteșugite capabile să transforme lumea.
- Primul lucru pe care îl vreau de la tineri este să nu mai spună că sunt bătrân. Haideţi, îmi răniţi sentimentele.
- O singură voce poate schimba gândirea unei săli pline. Şi dacă o voce poate schimba mentalitatea unei săli, atunci poate schimba un oraş. Dacă poate schimba mentalitatea unui oraş, poate influenţa un stat. Dacă influenţează un stat, influenţează o naţiune şi lumea întreagă. Vocea TA poate schimba lumea!
- Schimbarea nu se va întâmpla dacă ne aşteptăm să vină de la altă persoană sau aşteptăm un moment anume. Noi suntem cei pe care îi aşteptăm. Noi suntem schimbarea pe care o căutăm.
Cea mai impresionantă ipostază, în afară de cea oficială, este cea de soț și tată, care exibă un adevărat cult al familiei:
- Când eram tânăr, credeam că viața se rezumă doar la mine: cum să reușesc în viață, cum să am succes, cum să obțin ceea ce îmi doresc… Dar acum viața mea se învârte doar în jurul celor două fiice ale mele.
Cele mai bune discursuri
- Soţia mi-a fost cel mai apropiat prieten, cel mai apropiat sfătuitor. Şi ea nu este cineva căreia să îi placă luminile rampei, chiar este deranjată la culme de implicarea mea în politică. Iar aceasta este o bună perspectivă pentru a mă verifica. Când ajung acasă, ea vrea să fiu un tată bun şi un bun soţ. Şi toate celelalte lucruri devin secundare faţă de acesta.
- Cei mai mulţi bărbaţi care îmi întâlnesc soţia conchid rapid că ea este remarcabilă. Au dreptate în această privinţă. Ea este inteligentă, spirituală şi întru totul fermecătoare. Adesea, după ce participă alături de ea într-un proiect sau într-o acţiune, oamenii se apropie de mine să îmi spună despre efectul acestei colaborări: „ştii, Barack, eşti nemaipomenit, dar soţia ta, wow!”.
Este autorul a două cărți de mare succes: Dreams from My Father, o carte de memorii, și The Audacity of Hope: Thoughts on Reclaiming the American Dream (2006), un comentariu personal asupra politicii Statelor Unite, la ora aceasta considerate best-seller, ceea ce i-a sporit și mai mult popularitatea lui Barack Obama.
Fostul președinte al S.U.A a avut și un alt mare atu: a știut să apară în fața lumii ca un om de familie, care a pus la mare preț respectul, decența, eleganța, grija, solidaritatea, orgoliul de a fi un soț și un părinte model. Pentru întreaga lume, Barack și Michelle reprezintă un cuplu perfect și o familie demnă de standardele unei Americi democratice, moderne și civilizate.
”Pentru mine, să trăiesc alături de Barack, care e o persoană cu un profund sens al scopului existentei sale, să dorm în același pat cu el, să mâncăm micul dejun alături, a fost ceva care m-a provocat neîncetat în ceea ce privește comunicarea în relație. Nu pentru că el era ostentativ, ci pentru că era foarte viu, prezent. În prezența siguranței sale, a gândului lui că va putea face o diferența în lume, aș fi putut să mă pierd, să-mi pierd personalitatea, vocea. Am fost profund îndrăgostită de un bărbat cu un intelectual puternc și o ambiție mare, calități care l-au adus unde este, dar care ar fi putut să mă înghită pe mine.”, spunea Michelle Obama, căreia i s-a potrivit în mod atât de natural titlul de ”Prima Doamnă a Americii”.
În spatele unui bărbat de succes se află întotdeauna o femeie puternică – Michelle Obama