Eu nu-mi pot imagina

Hai să scriem tabla toată, stelele departe ni-s,

analizele curg râuri, soare strălucește-n Nice,

diamante de iubire mi-ați întins ca un covor,

voi păstra în amintire aripa întinsă-n

zbor.

     

Noi scriam pe tablă scheme, cazuri, funcții, într-un dor

de-a cunoaște exprimarea vântului sub cer cu nor,

vă-ntrebam de genitivul complementului de loc,

ridicați din umeri aer și cu chei  dintr-un 

breloc,

 

deschideați  cerului  poarta și intrați în infinit,

vă-ntorceați de-acolo nuferi tot cu gândul la zenit.

Profii, corectând caiete, note-au pus în CEC-ul vieții

cunoștințele sculptate în credința

libertății.

 

Voi veniți la școală limpezi, bucuroși și cu mult fler,

o decizie șocantă au luat stelele în cer:

în sclipirile de Wake-up să plutească pe nori fete,

vii la tablă, ghicești viața dintr-o floare prinsă-n

plete.

     

Însă „nihil sine Deo” ! și voința Domnului

este ca fiece Om să-și găsească rostul lui,

să-și înmulțească talanții, în Lumina moștenită

cu abilități formate și competența

țintită;

    

Viața în afara școlii eu nu-mi pot imagina,

doar ea știe proiecta cu mult tact și ordona

într-un Tot al lumii noastre idealul social,

sistematizat concentric, ascendent, cu

potențial.

    

Ne-au cerut dosarul galben scris la zi, iar la control,

nu credeam noi că vreodată galbenul să aibă rol,

cu bun-simțul calității am stat noapte-am completat,

ucigându-l în tabele, cerul frunții

înstelat.

    

Am crescut în adevăruri într-un esprit de l’époque,

eu aici fac referire doar la ce-am trăit, evoc 

abstractul imponderabil, istorii, morfologii,

metafizicul poetic și imaginarul,

știi….

    

La catedră vezi misterul legilor nescrise-n veac,

tot ce poți să scrii cu creta pe o tablă ca un leac

este să-i înveți pe tineri să se-acomodeze blând

adevărurilor care deschid ochiul lor

plăpând.

 

Devenirea e o forță în de iarbă fir crescut,

în lumină și iubire dintr-un Cer recunoscut,

absolutul e în toate, în sonorități și gesturi,

doar cu o privire-atentă! vezi tabloul plin

de fluturi…

 

Somnolent ca un articol, hotărât, nehotărât,

stă în bancă fără funcții un băiat mai abătut;

uns cu mir privește fixul cum a fost și nu mai este,

strategii el întocmește, nici din gene

nu clipește,

 

liniștit ca apa-n sticlă, și perlat precum un val,

întrebări el formulează în absconsul abisal;

iară noi mergem la Sală, conspectăm pe Montessori

sau, mai nou, solenoidul, așezat sub casa

scării.

    

Școala este-n conținuturi zidul lumii-n temelii

ea este acel Cumva ce punctează strategii,

cu finalități concrete în linii conceptuale,

într-un flux oral și scris, cu evaluări

finale.

 

Când ne-au convocat prin trestii într-o analiză SWOT

puncte tari și puncte slabe aveam toți ca într-un vot

invocații și simboluri, don de soi, mătăsuri fine,

noi valorizăm iubirea în cunoștințe

fluide.

     

Am plecat și în excursii, cu adjective cu tot,

timpuri vechi renasc în cronici și în firele de tort,

noaptea vine pe-ndelete așezându-ne la somn,

Dunărea să ducă fulgii pernelor rupte-n

nesomn.

 

Adjectiv în luminițe, potențându-le misterul,

lumea prinsă-i în imagini, caracterul și cuvântul

din oceanul de-ntrebări sau ivite chiar din lut,

visele ni le măsoară și le urcă-n

absolut.

     

În campionatul școlii, joacă fotbal și băieții,

fetele sunt antrenate de un an prosper în lecții,

am venit și eu s-asist,  mingea-n față mă lovește,

nu contează, am luat premiul, cine bate mingea

crește.

     

Și pronume personale, „tu” sau „ea”, „voi” amândoi

operați în analize forme reflexive-n „sine”; apoi

noi vom învăța despre „toți”; „unul”, „altul”, „cineva”

ca nehotărâte clare, iar – nimic – e

„altceva”.

     

Slide-uri puse-n power point, cursuri de formare-n Cluj,

lecții grele, frig în oase, ceai de mentă peste ruj,

conștiința e „substanță”, ea pulsează-înalt vibrant,

ritmic pune-n ecuații tot Întregul

rezonant.         

     

Nobil cavaler, verbul e nucleul oricărei structuri,

aducând misterul, vine în enunțuri,

preferând visarea, vouă vi se pare greu indicativul,  

desenați iar fluturi… însă fără zbor, trist plânge

covorul.

 

Gândurile-nalt vibrante schimbă lumea în esențe,

dăm cuvintelor sonore energia-n confluențe,

în acel climat de pace punem teorii in rem,

noi mode(r,l)atori suntem, dăm soluții în

sistem.

 

Și elevii își dezvoltă potențialul personal

– spirit creator și critic –  cu un corp profesoral,

ei deschid poarta puterii de-a fi omul înzestrat ;

ce-a trimis pe lume Domnul, fie

binecuvântat !

     

Hai să scriem tabla toată, stelele departe ni-s,

analizele curg râuri, soare strălucește-n Nice,

diamante de iubire mi-ați întins ca un covor,

voi păstra în amintire aripa întinsă-n

zbor.

 

În subiectivismul lui, onorabil, Adevărul,

estetic și versatil vine-n clasă și Frumosul,

cu priviri întrebătoare căutăm în Absolut,

iar din colț de stea coboară  Bucuria

înscrisă-n punct.

 

Citiți și Mari iubiri: Kafka și Felice Bauer…