GLOANȚE ȘI DELICATESURI ÎN TRILOGIA ”NAȘUL” …
De la cannoli sicilian la sosul de roșii cu cârnați și chifteluțe, gastronomia joacă un rol dinamic și simbolic în drama mafiotă epică a lui Francis Ford Coppola.
Mâncarea este una dintre cele mai puternice moduri prin care publicul ajunge să cunoască familia Corleone, care a emigrat în America din Sicilia și, ca pentru majorității familiilor de imigranți, bucătăria reprezintă modalitatea de a-și perpetua tradițiile. În timp ce noul mediu poate fi provocator, o cină în cadrul restrâns al familiei, cu preparate tradiționale, este un fel de ritual sacru.
De altfel, „Nașul” pare aproape de neînțeles fără bucătăria sa tradițională și semnificația lui este subliniată pe tot parcursul filmului, începând cu scena de deschidere, nunta fiicei Connie Corleone (interpretată de sora lui Coppola, Talia Shire), un eveniment extravagant cu farfurii de lasagna, salată antipasto și un tort al miresei alb, gigantic purtat prin mulțimea de invitați.
Cannoli sicilian
 – Poate cea mai faimoasă replică din trilogie este cea rostită de Don Corleone și repetată mai târziu de fiul său Michael (Al Pacino): „Îi voi face o ofertă pe care nu o va putea refuza”. Cealaltă replică, la fel de celebră, rostită ceva mai târziu „Lasă arma. Ia cannoli”.
Cannoli reprezintă un element de bază al bucătăriei siciliene. Pare absurd să vezi cum foietajul extern cu umplutura sa cremoasă să apară într-o scenă care implică o crimă violentă. Pentru a menține controlul asupra membrilor „familiei”, cei care încalcă regulile, vor fi eliminați. Este cazul trădătorului Paulie (John Martino) de a cărui soartă se va ocupa Peter Clemenza (Richard S. Castellano). Împreună cu un alt asasin angajat îl duc pe Paulie undeva la marginea New York-ului, în sălbăticia Meadowlands (Statuia Libertății apare strălucind deasupra stufărișului) și îl împușcă. Este o execuție rapidă și brutală. Replica „Lasă arma, ia canoli” conferă acțiunii o notă sumbră dar întrucâtva și amuzantă.

Sursă foto: epicureasia.com

Link
Sos de roșii cu cârnați și chifteluțe
 – La începutul filmului The Godfather, fiul cel mic al lui Don Corleone, Michael, un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, cu iubita neitaliană (Diane Keaton), nu este implicat în afacerile de familie. Ceilalți membri sunt mândri de el și îi protejează inocența, inițial ținându-l departe de orice acțiune murdară, dar pe măsură ce filmul progresează, trecerea lui Michael, de la boy scout, la șeful mafiei devine punctul central al trilogiei. Tocmai în momentul în care această tranziție începe să prindă contur, Michael este tras la aragaz de Clemenza, care îl ghidează prin prepararea sosului de roșii cu cârnați și chifteluțe pentru că „s-ar putea să fii nevoit să gătești pentru douăzeci de tipi într-o zi”. Clemenza îi arată cum să pună ulei, usturoi, roșii și pasta de tomate, apoi adaugă carnea și în final vin și zahăr. Este un moment de respiro înainte de o nouă explozie de violență și este o reamintire că toată acțiunea este legată de tradiție, aceeași tradiție care a creat acel delicios sos de roșii cu carne.
Link
Salată Antipasto și friptură de vițel cu sos Marsala
 – Marele actor Sterling Hayden îl interpretează pe căpitanul McCluskey, un polițist corupt aflat pe statul de plată al lui Virgil „Turcul” Sollozzo (Al Lettieri), șeful unei alte familii criminale din New York. Într-un moment crucial, îl cheamă pe paznicul de poliție din jurul camerei de spital a lui Don Corleone, lăsându-l pe Don rănit neprotejat. Michael, atras din nou în afacerea familiei, știe că trebuie să riposteze, așa că este întocmit un plan elaborat, în care se va întâlni cu McCluskey și Sollozzo la Restaurantul Louie din Bronx și, folosind o armă ascunsă în baie, va executa perechea în timpul cinei.
A lua masa cu cineva este un semn universal al încrederii, una dintre modalitățile prin care relațiile sunt cimentate. Michael este pe cale să trădeze asta, în timp ce un castron cu salată antipasto stă în centrul mesei iar Sollozzo îi sugerează lui McCluskey (care nu este italian): „Încearcă friptura de vițel. Este cea mai bună din oraș.”  Este un moment tensionat pentru public care știe că, dacă planul lui Michael are sorți de izbândă, nu va mai exista cale de întoarcere și existența lui aflată la adăpost de afacerile murdare ale familiei se va termina.
Link

Remember: O istorie a trilogiei

Trilogia „Nașul” este o serie de trei filme de crimă și dramă regizate de Francis Ford Coppola și bazate pe romanul omonim scris de Mario Puzo. Prima parte a trilogiei, „Nașul” (The Godfather), a fost lansată în 1972. Aceasta a fost urmată de „Nașul Partea a II-a” (The Godfather Part II) în 1974 și „Nașul Partea a III-a” (The Godfather Part III) în 1990.

Aceste filme sunt considerate unele dintre cele mai mari capodopere ale cinematografiei și au avut o influență semnificativă asupra culturii populare. Ele urmăresc povestea familiei Corleone, o familie de mafioți italieni din New York City, în perioada anilor ’40 și ’50, cu flashback-uri către începutul secolului al XX-lea.

Primele două filme sunt considerate adesea cele mai reușite, „Nașul Partea I” fiind cunoscut pentru interpretarea remarcabilă a lui Marlon Brando în rolul lui Vito Corleone și pentru portretizarea detaliată a lumii interlope. „Nașul Partea a II-a” extinde povestea, arătând ascensiunea fiului lui Vito, Michael Corleone (interpretat de Al Pacino), și juxtapunând-o cu povestea tânărului Vito (interpretat de Robert De Niro). Acest film a devenit primul sequel care a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film.

„Nașul Partea a III-a” a fost lansat mai târziu, în 1990, și a primit recenzii mai amestecate decât primele două filme. Deși a avut o performanță mai slabă, el încă a fost nominalizat la mai multe premii importante.

Trilogia „Nașul” explorează teme precum puterea, corupția, familie, loialitatea și conflictul dintre datoria morală și imperativul personal. Personajele complexe și narativa profundă au contribuit la succesul și impactul acestor filme asupra cinematografiei și a culturii în general.