„Mă simțeam atrasă de el și în timp eram sigură că m-aș fi putut îndrăgosti de el” (1921)

Anul 1920 a fost unul cu un impact anume pentru tânăra principesă Elena. A fost un răstimp bogat în evenimente, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele au avut repercusiuni asupra întregii sale vieți. A fost, din punct de vedere politic și social, anul în care s-a sfârșit exilul elvețian al familiei regale grecești, anul în care în urma unui plebiscit a fost restaurată monarhia în Grecia, anul în care Alexandru, moștenitorul tronului și fratele Elenei, a murit în octombrie. Totodată, a fost și anul în care s-au pus bazele unei alianțe matrimoniale între celălalt frate al ei, George, și principesa Elisabeta, fiica cea mare a reginei Maria a României. De necontestat că această alianță cu familia regală a Greciei a avut la bază și ambițiile suveranei de la București. Să nu uităm totuși că regina Maria era nepoata reginei Victoria, o înrudire pe care, de altfel, regina României o va menționa constant și cu mândrie în scrierile sale. Și dacă de la unchiul său, Eduard al VII-lea, și de la bunicul patern, prințul consort Albert de Saxa-Coburg și Gotha, a moștenit acest gust desăvârșit pentru politică și lumea diplomației, de la bunica sa, regina Victoria, Maria a înțeles ideea – care, de altfel, este și un principiu monarhic – că marile alianțe internaționale nu sunt complete fără căsătoriile dinastice. Așadar, în 1920, viitoarea „soacră a Balcanilor”, avea trei copii de căsătorit: fiul cel mare, principele moștenitor Carol, care tocmai împlinise douăzeci și șapte de ani, și două fiice, principesele Elisabeta și Maria (Mignon).

După semnarea păcii, regele Ferdinand și regina Maria călătoresc în împrejurimile lacului Constance (Bodensee) din Elveția, o țară care pe atunci se înscria în preferințele suveranilor din exil. Acolo este locul în care s-au întâlnit cu familia regală a Greciei refugiată din țară și se pare că acolo au legat o prietenie în contextul căreia regina Maria îi sugerează fostului rege Constantin I al Greciei că familiile lor ar putea înfăptui o dublă alianță matrimonială, pe de o parte, prin căsătoria diadohului (principelui moștenitor) George al Greciei cu Elisabeta de România, iar pe de altă parte, prin căsătoria principelui moștenitor Carol cu Elena a Greciei, fiica cea mare a familiei regale grecești.

Din perspectivă diplomatică, atât România, cât și Grecia ar fi avut avantaje de pe urma acestor alianțe matrimoniale, pentru că, legându-se de Grecia, România ar fi putut evita pericolul bulgar, iar, la rândul său, Grecia lui Constantin I ar fi avut șansa să demonstreze Franței că nu îi este ostilă. Cum la începutul anilor 1920 România se baza pe două aspecte esențiale – respectiv politica externă și petrolul –, țara beneficia de o respectată poziție internațională, iar aceste căsătorii nu puteau fi privite decât cu ochi buni de opinia străină.

Carol, principele moștenitor, care în acel moment se întorcea acasă după ce fusese trimis să facă turul lumii în urma anulării căsătoriei sale morganatice cu domnișoara Zizi Lambrino, a trecut prin Lausanne, cu scopul de a-l însoți pe prințul George, proaspăt logodit cu principesa Elisabeta.

Momentul întâlnirii dintre principele moștenitor Carol și principesa Elena a Greciei a fost consemnat acid de Constantin Argetoianu, care în timp devine unul dintre apropiații cuplului, cel puțin în primii ani ai căsătoriei dintre cei doi: „Debarcat în Europa, Prințul s-a oprit la Lucerna să facă o vizită Familiei Regale Grecești – vizită pusă la cale de Regina Maria în scop de «vedere» căci fetele Regelui Tino erau una mai frumoasă ca alta și așa de bine crescute și așa de înrudite cu toate casele domnitoare. Stătut cum era, Carol s-a aruncat pe Elena și după trei zile a «carambolat-o». Pe Zizi o uitase de tot; în tot timpul călătoriei, nu-i trimisese nici măcar o carte poștală ilustrată. Și-a adus aminte de ea la Lucerna ca să-i scrie o scrisoare de adio în care-i spunea: « Întorc o pagină nouă în cartea vieții mele! » Pagina întoarsă la Lucerna a avut drept urmare invitația întregii Familii [regale] Grecești la Sinaia, unde au petrecut cu toții de minune”.

Chiar înainte de sosirea lui Carol, regina Maria trimisese o telegramă prin care principesele Elena și Irina erau invitate să viziteze Bucureștiul. Grupul – alcătuit din Carol, Elisabeta, George și surorile sale, respectiv principesele Elena și Irina – au călătorit cu trenul regal trimis în acest scop de la București. În timpul călătoriei, Carol este mai degrabă discret și rezervat și nu îi arată o atenție specială principesei Elena. În România au fost invitați și cazați la Pelișor, iar principesele sunt încântate de zonă. Biograful Elenei, Arthur Gould Lee, menționează faptul că la momentul respectiv Sitta nu și-ar fi dorit în mod deosebit să răspundă invitației reginei Maria și să viziteze România, însă tatăl său, regele Constantin, insistă ca fiica sa să meargă, tocmai fiindcă își dorea ca ai săi copii să nu fie tratați fără respectul cuvenit unor fețe regale: „Vreau să te duci ca să vadă lumea că, deși eu sunt tratat ca un paria, copiii mei sunt bine văzuți”. În toamna anului 1920 a fost pentru prima dată când principesa Elena a fost în România, la Sinaia, a fost primită foarte frumos împreună cu sora ei, principesa Irina, de către regele Ferdinand și regina Maria, iar acolo a legat o prietenie strânsă cu principesa Maria (Mignon), care s-a arată o fire deschisă și încântătoare.

Șederea în România a fost de scurtă durată, întrucât pe 25 octombrie este primită vestea morții lui Alexandru, fratele Elenei, care survenise la Atena. La scurt timp este primită și vestea morții mamei reginei Maria, ducesa de Edinburgh. Regina Maria merge la înmormântare cu trenul regal, luându-i cu ea pe George, Elena și Irina. Îi însoțește și Carol și în timpul acestei călătorii începe să manifeste un interes incipient față de Elena[6]. După funeraliile de la Coburg, toți revin la Zürich, loc în care Carol și Elena s-au întâlnit de câteva ori. În scurt timp, Carol i-a cerut regelui Constantin mâna Elenei. S-a anunțat logodna în cercurile apropiaților. „Mă simțeam atrasă de el și în timp eram sigură că m-aș fi putut îndrăgosti de el”, avea să spună Sitta mai târziu. Trebuie menționat însă și faptul că a fost prima și ultima oară când Carol a fost atras de cineva de rangul lui, iar acest mariaj, dorit și oarecum orchestrat de regina Maria, nu s-ar fi putut realiza în absența unui autentic sentiment de iubire, cel puțin în cazul lui Carol, pentru care latura romantică și fizică a iubirii era esențială. Firește, nu a fost acea frenezie care l-a cuprins la vederea lui Zizi Lambrino sau acea pasiune nebună care avea să-i ia mințile mai târziu, când o va întâlni pe Elena Lupescu. Elena era prezentabilă, înaltă, brunetă, cu o fire plăcută, cu gropițe în obraji și un zâmbet fermecător care îi atrăgea pe cei din jur. A stârnit imaginația artistică a prințesei Martha Bibescu, care, după ce le-a întâlnit pe ea și pe sora ei, a scris că „fețele și trupurile lor aminteau întocmai de statuile celui mai frumos muzeu din lume, cel de pe Acropole.

Din cauza morții fratelui ei Alexandru, pentru tânăra principesă Elena revenirea în Grecia natală nu mai este un moment de care să se bucure cu toată ființa ei. Atena și Tatoi, locurile copilăriei, și toate amintirile i-ar fi făcut rău, prin urmare promisiunea clădirii unei noi vieți într-o altă țară reprezenta un fel de eliberare pentru ea. Deși tatăl său a fost printre cei care au încurajat căsătoria cu principele Carol, mama Elenei părea mai degrabă rezervată, date fiind în primul rând diferențele mari de educație și mediu în care cei doi au crescut. Sitta, vulnerabilă pe de o parte din cauza doliului pentru fratele ei, dar în același timp sedusă și de povestea de dragoste din trenul ce gonea în noapte către Elveția, își asumă această căsătorie, prin urmare, este anunțată în mod oficial logodna sa cu Carol. Cu câteva săptămâni înainte de nuntă Carol sosește la Atena, iar ea îi prezintă obiectivele turistice ale orașului și îl însoțește în nenumărate plimbări. Din biografia Elenei, aflăm că oamenii de pe tot cuprinsul Greciei au venit în Capitală pentru a-l vedea pe viitorul soț și pentru a se convinge cu ochii lor dacă era o partidă bună pentru „prințesa lor”, o tânără extrem de iubită în patria natală.

Căsătoria principesei Elena a Greciei cu principele moștenitor Carol a avut loc la 10 martie 1921, iar Elena a fost prima prințesă născută în Grecia care și-a unit destinele cu alesul ei chiar în țara de origine. Evenimentul s-a petrecut în Atena, departe de ochii românilor, iar episodul a fost tratat oarecum pasager de presa românească, fără ecoul extraordinar avut în publicațiile grecești. Aflăm detalii despre căsătorie din Însemnările reginei Maria, care este încântată nu numai de peisajul mediteraneean al Greciei, de felul somptuos în care a fost primită ca regină a României, cât și de tânăra pereche, care părea foarte îndrăgostită și fericită:

„Miercuri, 9 martie 1921, Atena

Mi-a plăcut Atena la prima vedere și am fost încântată de vegetația ei sudică, portocale în pomi, palmieri, chiparoși, arbuști de piper, pini-umbrelă, aloe, cactuși. Îmi place sudul. Orașul e înconjurat de dealuri stâncoase. (…) Ne-am dus cu mașina spre Palatul Regal, o clădire foarte frumoasă, cu un hol minunat de marmură albă și cu un covor albastru închis de extraordinar efect.

Aici am fost întâmpinați de membrii mai tineri din familie. Am uitat să spun că Sitta se simțea rău și ne-am întâlnit abia acolo. Arăta foarte înfloritoare și foarte drăguță, dar mi-a părut mai puțin robustă ca atunci când am văzut-o ultima dată. (…) Ceaiul de la palatul lui Tino, după care a urmat o scurtă ceremonie la biserică pentru schimbarea verighetelor. Este o parte a ceremoniei de căsătorie, dar se pare că a fost separată de restul din cauză că Sitta nu se simțea bine și s-a hotărât să fie scurtat serviciul divin de mâine. Carol se simte cu adevărat ca acasă, e clar că el vede lumea doar prin ochii Sittei. (…) Tot ce pot face să protejez fericirea acestor doi tineri, voi face. (…)

În cele din urmă am ajuns la Atena în portul Pireu, după trei ore. Multă animație, multe salutări. Vremea cu vânt, dar senină. Tot felul de funcționari au început să vină la bord și în cele din urmă, Tino, cu multă lume din familie. (…) Au fost multe prezentări, s-au cântat la fel imnurile naționale, multe ovații, fluturări de steaguri și oferiri de buchete frumoase – și în cele din urmă toată familia a fost îmbarcată pe două vase elegante de pasageri și dusă la țărm, unde ne așteptau miniștrii, primarul etc. S-au ținut în greacă cuvântări duble, pentru mine și tânăra pereche, și am pornit în procesiune, eu și Tino în frunte, spre trenul electric care ne-a adus. Vremea era senină și cu vânt, oamenii erau într-o agitație frenetică, ei se manifestă mai mult ca oamenii noștri. Uralele se auzeau. Sitta! Sitta! – asta strigau, era greu să îi stăpânești.

Publicul a luat parte activă și a izbucnit în urale când a apărut mireasa în biserică.

Catedrala este imensă și modernă, fără frumusețe arhitecturală, dar mare, spațioasă, excelentă pentru o ceremonie mare. Slujba este mai mult sau mai puțin ca a noastră, în România, cu deosebirea că ei nu-și pun pirostriile pe cap, ci sunt ținute deasupra lor de diferiți membri masculini ai familiei, un procedeu obositor și incomod. (…) Da, multe, multe gânduri îmi treceau prin minte în timp ce stăteau acolo, Carol și iubita lui soție în fața mea, jurându-și unul altuia dragoste și fidelitate… dragoste și fidelitate… mulți își promit unul altuia aceasta – fie ca ei să o păstreze cât de mult pot, aceasta este ruga mea, atât de mult cât pot, voi face tot posibilul ca viețile lor să fie ușoare și însorite, dar fiecare om este arbitrul propriului destin, el singur își poate crea șansele în viață.”

Un fragment din cartea „Regina-mamă Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II-lea” (apărută la editura Corint), autor Simona Preda.

Citiți și Elena – Singurătatea unei regine