Despre Ezra Pound am aflat lucruri interesante, pe care, desigur, merită să le cunoaștem, fiind vorba despre o personalitate atât de importantă.
Iată:
1. Numele lui mijlociu a fost Loomis. Sau, mai bine zis, unul dintre numele lui mijlocii. Ezra Weston Loomis Pound s-a născut în Idaho în 1885; unul dintre prietenii din copilărie era Hilda Doolittle, care urmează să devină cunoscută ca un poet reprezentativ pentru curentul imagism sub inițialele „H.D.” (inițialele au fost ideea lui Pound, ca și promovarea ei în cercul artiștilor imagiști – septembrie 1912, în cafeteria de lângă British Museum)) și, mai târziu, ca nuvelistă. De altfel, Pound a întrebat-o pe Doolittle dacă ar vrea să fie soția lui în 1907; ea l-a refuzat însă (pentru că acesta se vedea deja cu o altă femeie în acel timp, dar nu este greu să îți dai seama de ce!).
Pound ar fi fost și forța motrice din spatele mișcării literare cunoscută ca imagism în anii 1913-1915 și a contribuit el însuși la modernizarea poeziei prin numeroase poeme, printre care „Într-o stație de metrou”, lungul poem: „Hugh Selwyn Mauberley” (1920) și un foarte lung poem: „The Cantos” (munca de viață a lui Pound cu peste 800 de pagini pline). A fost depusă multă muncă pentru realizarea acestui poem, descrisă de Hung Kenner ca o cronica de viață a lui Pound și scrisă pe o perioadă de aproape jumătate de secol ( a fost descrisă de Pound într-un proiect timpuriu ca o veritabilă „saga’)
Ezra Pound, 1913. Fotografie de Alvin Langdon Coburn
2. Primul poem publicat de Ezra Pound a fost un limerick (poezie în rime sub forma aabba), apărând în revista sa locală în 1896, când el avea 11 ani. Spre deosebire de prietenul său și de poetul modernist T.S. Elliot, Pound era posedat de o încredere înverșunată de la o vârstă fragedă: el era, aparent, nepriceput la pian (deși avea ceva talent muzical în general) dar ar fi făcut totuși acest lucru, fiind un semn al credinței sale copleșitoare în sine și în propriile forțe. Îi plăcea să joace tenis, cu toate că prietenl său Ford Madox Ford îi spunea că joacă la fel ca „un cangur în ebrietate”. Cu toate acestea, mulți alți tineri scriitori aveau mai multă încredere în sine decât Pound.
3. Ezra Pound a inventat cuvântul „logopoeia”, pe care el l-a desemnat ca „dansul intelectului printre cuvinte”. De asemnea, el a inventat și cuvântul „periplu”, pentru un tur sau un voiaj care se termină întorcându-se din același loc din care s-a plecat. Potrivit Dicționarului De Engleză Oxford, cuvântul „whoops” a fost pentru prima oară înregistrat în 1937 într-o scrisoare scrisă de Ezra Pound.
4. Stilul lui vestimentar – sau lipsa de stil, mai degrabă – i-a pus mereu probleme. La Universitatea din Pennsylvania, unde el a mers să studieze în 1901,Ezra Pound încalcă una din convențiile colegiului, purtând șosete sclipitore, ceva ce unui student din anul întâi i-ar fi fost interzis să facă. Drept pedeapsă, a fost imediat aruncat într-un iaz cu lilieci de către studenții din anul doi (ceea ce i-a adus porecla ,Lily Pound’).
Și totuși, cu toată încrederea și vivacitatea lui extraordinară, Pound era un tânăr singuratic, care a fost evitat de colegii lui la Hamilton, colegiul din New York unde el și-a terminat studiile. Mai târziu,unul din profesorii săi și-a reamintit că îl văzuse pe Pound plimbându-se singur prin campus, niciodată cu prietenii săi. Într-un fel, el a fost mereu un singuratic și un străin: la colegiul din țara lui, apoi în străinătate la Londra, în Paris, în Italia – și apoi -urmându-și arestarea în 1945 – într-un spital psihiatric (a fost arestat din cauza unor acuzații de trădare împotriva Statelor Unite și a fost declarat, mai târziu, ca fiind un om „ciudat”; în anul 1930, Pound a devenit o portavoce a fascismului italian).
La scurt timp după ce Pound a ajuns în Londra, la începutul secolului 20, Ford Madox Ford i-a descris îmbrăcămintea tânărului poet: „Avea pantaloni confecționați din pânză de biliard, o haină roz, un tricou albastru, o cravată pictată de mână de un prieten japonez și un sombrero imens. Toate acestea erau acompaniate de o barbă flambată, tăiată într-un punct și de un singur mare cercel de culoare albastră.”
5. În 1945, un ziar american punea întrebarea: „Ar trebui ca Ezra Pound să fie împușcat?”Din cauza adeziunii sale față de fascismul european, Pound a devenit din ce în ce mai controversat pe măsură ce prima jumătate a secolului 20 se scurgea. Anti-semitismul său afișat în anii 1930-1940 este, fără îndoială, unul dintre motivele pentru care munca lui nu se întindea pe o scară atât de largă ca și cea a lui Eliot, să zicem (asta, plus faptul că poezia lui este mult mai dificilă față de cea a lui Eliot—cu un efort mai mic din partea cititorilor– cum ar adăuga câțiva critici a lui Pound.). El a fost, de asemenea, un adept al fascismului italian, după cum deja am menționat, și chiar l-a întâlnit și pe Mussolini în 1930.
În 1949, a primit Premiul Bollingen (Bollingen Prize) (primul care a primit acest premiu în poezie acordat de Fundaţia Bollingen şi Universitatea Yale) în Statele Unite ale Americii.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ezra Pound a făcut câteva emisiuni radio împotriva Americii și a evreilor, pe când locuia în Italia. Nu este nevoie să menționăm că acest lucru nu a dat prea bine în țara lui, iar la scurt timp după sfârșitul războiului, Pound a fost acuzat de trădare și încarcerat la Spitalul Sfânta Elizabeta, o instituție psihiatrică din Washington D.C.
El a fost eliberat din ospiciu în 1958, după o decizie a Curţii Federale de Justiţie în S.U.A., și a murit în 1972, la Veneția, în Italia.
Ezra Pound în Veneția, fotografie de Walter Mori, 1963
Oricum, locul lui central în literatura modernă este asigurat prin contribuția criticului de influență Hugh Kenner, ale cărui studii, „The Pound Era”, îl plasează pe scriitor (mai bine decât pe T.S.Eliot) în centrul poeziei moderne.
Lecția de viață:
„Trebuie să citim pentru a avea putere. Omul care citeşte trebuie să trăiască intens. Cartea trebuie să fie o sferă de lumină în mâinile cititorului.”
„Oamenii nu înţeleg cărţile până ce nu au trăit puţin sau, măcar, până ce nu au văzut ori trăit o parte din conţinutul acestora.”
Traducerea și adaptarea: Anamaria Todescu.
Citiți și „O, Doamnă din visu-mi”, articol semnat de Andra Tischer.
