Din seria femeilor fascinante, care au învins timpul. Timpul lor, dar și timpul universal, devenind modele de putere feminină care nu ține cont de prejudecăți. Înzestrată cu o energie excepțională, cu o carismă și un sex-appeal debordant, ea a reușit să devină personalitatea care a influențat decisiv mentalitatea și politica Argentinei, surclasându-și soțul.
Eva (Evita) Perón a marcat pentru totdeauna inimile poporului argentinian. Nu fiindcă a fost doar femeia din spatele bărbatului aflat la putere, ci pentru că a știut să ducă o adevărată luptă în sprijinul defavorizați, pe care i-a numit cu afecțiune descamisados.
În ciuda morții sale care a venit prea repede, Evita a lăsat în urmă 35 de spitale, 450 de școli, 5 cămine pentru bătrâni, 5 cămine pentru copii, fără a uita din acest palmares feminizarea politicii în Argentina.
Fără îndoială, María Eva Duarte este fața argentiniană a luptei pentru egalitate.
Într-o fermă săracă din La Unión, într-o zi de miercuri, 7 mai 1919, micuța María Eva Duarte se năștea într-o familie cu o situație complicată. Mama ei, singură, tocmai dăduse pe lume al cincilea copil al lui Juan Duarte. Juana Ibarguren a avut dificultăți să obțină înregistrarea micuței Eva în registrul civil din Los Toldos, deoarece iubitul ei a refuzat să-i recunoască paternitatea, cu toate că anterior acceptase să facă acest lucru pentru frații mai mari ai fetei.
Acesta a fost doar începutul copilăriei dificile a tinerei Eva. Mama ei, care s-a chinuit mereu să-și întrețină copiii, trăia din plin drama femeilor solitare, fără bărbat, așa cum deja cunoaștem că se întâmpla în vremea aceea în societățile extrem conservatoare. Relația dintre Juana și Juan a continuat câțiva ani după nașterea Evei, dar a luat sfârșit brusc când Duarte a murit într-un accident de mașină. În acest moment, tânăra a fost expusă pentru prima dată marginalizării sociale a familiei, deoarece fiicele legitime ale tatălui ei le-au refuzat, mamei, fraților și surorilor ei, accesul în camera mortuară spre a jeli tatăl defunct.
Situația din țară devenea din ce în ce mai gravă începând cu anul 1919. O grevă a actorilor și a altor categorii de muncitori a paralizat teatrele și orașul Buenos Aires. A urmat de câteva luni măcelul grevei muncitorilor din atelierele metalurgice. Într-adevăr, cu patru luni mai devreme, în timpul unei „săptămâni tragice”, armata și poliția provocaseră sute de morți și răniți pe străzile din Buenos Aires în rândul muncitorilor în grevă. Şomajul a afectat atunci câteva mii de muncitori, rezultat al scăderii exporturilor după încheierea primului război mondial. Anii care au urmat nu au fost mai buni pentru țară.
În 1930, o lovitură de stat a pus capăt celor 16 ani de legalitate constituțională și a deschis o perioadă de intruziune militară în viața politică. Apoi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Argentina a fost centrul Reich-ului în America Latină. Pe măsură ce victoria s-a dovedit a fi incontestabilă, Germania a privit un viitor promițător pentru țară. Cu toate acestea, anii au trecut și înfrângerea iminentă a naziștilor a forțat Argentina, amenințată de Aliați, să-și revizuiască pozițiile. Acest lucru a avut loc când Eva avea deja relații importante cu liderii țării. Unii spun chiar că ea ar fi făcut parte din serviciile secrete germane.
Sărăcia familiei ei a forțat-o pe Eva să părăsească satul natal la vârsta de 15 ani, în 1934. Mai mult, din cauza acestui eveniment ea și-a dorit mereu să apere nedreptățile cărora ea însăși a fost adesea victimă: ”Din câte îmi amintesc, fiecare nedreptate îmi doare sufletul de parcă ar fi fost bătut în cuie. Fiecare vârstă mi-a lăsat amintirea unei nedreptăți care m-a copleșit, sfâșiindu-mă până în miezul meu.”
Așa că a plecat la Buenos Aires pentru a deveni actriță, un vis pe care l-a prețuit încă de la o vârstă fragedă. Sosirea în oraș nu a fost ușoară. Nu avea bani, era adesea foame și fără adăpost. Contractele erau rare și starea fragilă de sănătate, precum și corpul ei subțire, nu au ajutat-o în niciun fel.
Totuși, Evita era convinsă că va reuși, pentru că nu-i lipsea curajul de a înfrunta greutățile. A început să se implice în mișcarea sindicală și în 1943 a fost unul dintre fondatorii Asociației Radial Argentina (Asociația Radio Argentinei, Sindicatul Muncitorilor din Radiodifuziune), devenind președintă în anul următor.
Mă voi căsători cu un prinț sau cu un președinte.
Ea o alesese, era calea ei neabătută. În 22 ianuarie 1944 a început totul. Un cutremur devastase orașul San Juan cu câteva zile mai devreme, iar Argentina se mobiliza pentru a ajuta victimele și familiile celor 8.000 de dispăruți. Secretariatul pentru Muncă și Asistență Socială, condus de colonelul Juan Perón, a fost responsabil pentru centralizarea ajutorului și coordonarea inițiativelor de voluntariat. Perón a chemat artiști de film, teatru și radio și le-a cerut să desfășoare o colectă publică pe străzile din Buenos Aires. Pe 22 ianuarie 1944, Asociația Radio Argentina și-a invitat membrii la o seară de caritate la Luna Park. Acolo, Eva și o prietenă i-au fost prezentate lui Perón. „Dacă afirmi că idealul poporului este cauza ta, voi rămâne alături de tine, indiferent de amploarea sacrificiului cerut, până când îmi pierd puterea. Mi-a acceptat oferta.”
Și nu s-au mai părăsit niciodată unul pe celălalt.
Ea a știut imediat cum să cucerească inimile oamenilor. Nu a durat mult până să-și dea seama că ar putea avea o influență importantă și în politică. Într-un mediu dominat de bărbați, ea a intervenit în discuțiile politice private ale lui Perón pentru a-și exprima punctul de vedere.
Deși influența ei asupra lui Juan nu a fost unanimă, ea a captat imediat imaginația și simpatia mulțimilor. Oriunde mergea, atrăgea multe femei, uluite de exuberanța ei și de devotamentul față de activitățile politice care erau cândva rezervate bărbaților.
În timp ce susținea campania electorală a soțului ei în 1946, ea și-a pregătit cu atenție primul discurs.
Susținut de o femeie, acest discurs nu a fost foarte bine primit de bărbații din audiență care organizaseră o rebeliune pentru a-i îneca vocea. Dar femeile nu s-au lăsat. Mulțimea s-a ridicat în așa măsură încât poliția a fost nevoită să tragă cu gaze lacrimogene. Femeile au rezistat, spre uimirea bărbaților, dând astfel naștere unei Argentine feministe. Eva a jucat, de asemenea, un rol decisiv în procesul de acceptare a egalității politice și civile între bărbați și femei în Argentina.
În septembrie 1947, ea a făcut această declarație:
Femei din patria mea, tocmai am primit din mâinile guvernului națiunii legea care consacră drepturile noastre civile și o primesc în fața voastră cu certitudinea că o fac în numele și în reprezentarea tuturor femeilor argentinene, simțind de jubilaţie cum mâinile îmi tremură la atingerea acestei consacrari care proclamă biruinţa. Aici, surorile mele, se rezumă, în tipografia strânsă a câtorva articole, o istorie îndelungată de lupte, supărări și speranțe, motiv pentru care această lege este grea de tensiuni de indignare, umbre de aventuri ostile, dar și de trezire veselă a zori triumfale și ale acestui triumf prezent, care traduce victoria femeilor asupra neînțelegerilor, refuzurilor și intereselor stabilite ale castelor repudiate de trezirea noastră națională.
Acțiunile politice ale Evei s-au înmulțit rapid. La 20 februarie 1946 s-a format Comitetul Femeilor „María Eva Duarte Perón”, un grup politic promițând să elimine dezechilibrele și să acorde femeilor dreptul de vot.
Astfel, femeile au devenit active politic pentru prima dată în istoria Argentinei prin alinierea în spatele Evei, care a creat un partid politic în 1949, Partidul Femeilor Peroniste, care a ales 23 de femei deputate în 1951.
Deși a devenit prima doamnă a Argentinei și trăia în lux, nu a uitat niciodată cum fusese viața de copil sărac și ilegitim. După o călătorie în Europa în 1947, ea a decis să întreprindă o campanie pentru săraci, care a devenit o imediat o cruciadă de caritate. În cele din urmă, la 8 iulie 1948, a fost creată Fundația Eva Perón pentru a-și coordona eforturile de combatere a sărăciei în Argentina, de la construirea de spitale, adăposturi, școli, tabere de vară, până la acordarea de burse.
I-a invitat pe cei săraci să o viziteze direct la biroul ei și să-i scrie. Ar fi putut primi sute de oameni în fiecare zi.
„Prefer să fiu Evita, mai degrabă decât soția președintelui, dacă se spune că această Evita poate alina durerea patriei mele.” ( discurs din 1 mai 1949).
Puterea și popularitatea Evei au continuat să crească atât de mult, încât populația a dorit ca ea să fie numită oficial vicepreședinte al țării. Pasionată, ea a dat de înțeles că va accepta.
Din păcate, a fost nevoită să se răzgândească când a aflat că are cancer de col uterin. Acest cancer uluitor a răpus-o la 33 de ani. Statul a organizat o înmormântare națională în care toată lumea s-a grăbit să-i atingă mormântul: 200 de persoane au fost rănite și 8 și-au pierdut viața.
Perón a fost forțat să vadă cât de mult o iubeau oamenii, lucru de care nu și-a dat seama niciodată. Privat de adorația oamenilor pentru soția sa, și-a pierdut popularitatea. La doar 3 ani de la moartea Evitei, el a căzut victima unei conspirații și guvernul său a fost învins. Evita a lăsat moștenire toate bunurile ei personale oamenilor ca dovadă a iubirii ei.
Nu a avut niciodată copii: în autobiografia ei, a spus că fiii ei adevărați erau oamenii de rând.
Vă recomand și filmul, o capodoperă cinematografică: Evita este un film bazat pe muzicalul omonim scris de Andrew Lloyd Webber, care a câștigat un premiu Oscar pentru „Cea mai bună melodie” – ”(„You Must Love Me”).
A fost regizat de Alan Parker după un scenariu de Oliver Stone. Filmul îi are în distribuție pe Madonna, Antonio Banderas și Jonathan Pryce. A fost lansat pe 25 decembrie 1996.
