Pentru o întreagă generație, Elvis Presley definea muzica rock.
Dar cum a decăzut el din poziția de zeu al rock-ului? Cum a fost posibilă moartea lui, la doar 42 de ani, în plină glorie?
De la prima sa apariție în 1956 la emisiunea lui Ed Sullivan, Elvis Presley a întruchipat muzica rock and roll. Cariera sa a cunoscut o ascensiune foarte rapidă și a făcut dintr-un băiat simplu cel mai popular muzician de pe planetă.
„Încă de mic am fost un visător. Citeam poveşti şi deveneam un erou al lor. Mă uitam la filme şi deveneam un erou. Fiecare vis pe care l-am avut, l-am împlinit de sute de ori. ”
Presley a vândut milioane de înregistrări. Era cunoscut pentru gesturile sale cu conotație sexuală, încât atunci când a apărut prima dată în emsiunea lui Ed Sullivan cenzorii au cerut să fie filmat doar de la talie în sus în timpul dansului.
Dar în spatele scenei, Presley era un om profund tulburat. Odată cu trecerea anilor, el s-a scufundat în dependența de opiacee și și-a neglijat sănătatea. A murit la doar 42 de ani.
Drumul spre glorie
Presley s-a născut în 1935 într-o mică casă din Tupelo, Mississippi. Părinții săi erau săraci, dar au găsit consolare în biserică, unde fiul lor a învățat să cânte prin imnuri ale Evangheliei.
În 1948, familia s-a mutat în Memphis, unde Presley a devenit cunoscut pe scena locală de blues.
În perioada aceea, din cauza rasismului, cântăreții afro-americani nu erau lansați pe piață, deși produceau blues de o calitate foarte bună.
„Adevărul e ca soarele: poţi să-l cerţi, dar el tot acolo sus va rămâne.”
În Memphis, directorul Sun Records, Sam Philips, căuta o metodă pentru a aduce pe piață muzică blues de calitate premium, fără a apela la un interpret afro-american.
Iar când l-a întâlnit pe Presley, a știut că a dat lovitura! Primul album a fost un succes!
Astfel, Presley a început să crească. Dar odată cu el, au început să crească și problemele! Se pare că nu există actor care, în ascensiunea sa uneori impredictibilă, în salturi, să nu aibă și el suișuri și coborâșuri în ceea ce privește starea psihică, pentru că e dificil să rămâi mereu în tensiunea unor idealuri atât de mari. Dorința de a fi cel mai bun costă enorm, iar efectele se simt în timp. Pe parcursul carierei, Elvis a dezvoltat o depresie care creștea pe zi ce trece! Dumnezeul Rock-ului nu era fericit…
Moartea lui Elvis, căderea unei stele
Presley încercase să evite drogurile, dar la sfârșitul anilor ’50 a început să consume amfetamine. El a considerat că acestea sunt doar medicamente, care oricum păreau mai acceptabile decât medicamentele obișnuite, care oricum nu își mai făceau efectul.
Apoi a început să consume și opiacee. Elvis nu a văzut nimic greșit în asta, atât timp cât ceea ce consuma era prescris de un medic. Parcă ne amintim de Michael Jackson, de George Michael, de alți mari cântăreți care și-au găsit sfârșitul din cauza unei supradoze, nu-i așa? Amy Winehouse…
„A fi mare înseamnă a fi neînţeles.”
Pe măsură ce se intensificase mai mult consumul de droguri, comportamentul lui Presley a devenit mai bizar. A început să strângă arme. În 1970, a reușit cumva să obțină acces în Casa Albă pentru a-l întâlni pe președintele Richard Nixon, cu care își dorea o întâlnire.
El i-a explicat președintelui că dorește să ajute la protejarea țării de influența hipioților și să lupte împotriva drogurilor ilegale. Tot ce avea nevoie era o poză cu președintele.
„Fă ceea ce este corect pentru tine, atâta timp cât nu afectează pe nimeni. ”
În 1972, căsătoria lui Presley cu Priscilla Beaulieu s-a prăbușit după o serie de infidelități reciproce. În anul următor, a suferit două supradoze, inclusiv una care l-a costat o comă scurtă. În 1976, Presley era supraponderal și suferea de glaucom și sindromul intestinului iritabil cauzat de abuzul de droguri.
Pe 16 August 1977, logodnica sa, Ginger Alden, l-a găsit întins pe podeaua băii reședinței sale din Memphis. Nu răspundea la stimuli externi. A fost dus de urgență la spital, unde i s-au acordat manevrele de resuscitare. A fost declarat mort la ora 15.30.
La autopsie, s-au găsit nu mai puțin de 14 substanţe interzise în corpul său, printre care se numărau codeină, morfină, valium, nembutal, butabarbital. Acestea proveneau de la medicamentele pe care Nichopoulos i le administra. Nu mai puţin de 10.000 de pastile ucigaşe i-au fost administrate lui Elvis cu un an înainte să moară, iar diabetul de care suferea începuse să facă ravagii. Artistul ajunsese să cântărească 130 de kilograme şi nu se mai ţinea pe picioare, însă doctorul său, George Nichopoulos, îi dădea în continuare tot felul de calmante şi somnifere.
Cauza decesului rămâne până în ziua de azi un mister. Oficial s-a declarat că a fost din cauza unei aritmii cardiace. Dar se știe, de asemenea, că în sistemul său circulator s-au găsit numeroase amfetamine, barbiturice și opiacee. Prima constatare a decesului a fost însoțită de precizarea cauzei morții drept stop cardiac, însă, în timpul procesului intentat medicului care și-ar fi mărturisit culpa, după unele surse jurnalistice, s-au realizat numeroase studii anatomico-funcționale și toxicologice.
Cel din urmă preciza: „Împreună cu aceste date toxicologice sunt constatările patologice și istoricul raportat că decedatul a fost mobil și funcțional în 8 ore înainte de moarte. Împreună, toate aceste informații indică o concluzie, că, indiferent de toleranța pe care defunctul ar fi putut să o dobândească la numeroasele medicamente găsite în sistemul său, probabilitatea ca aceste droguri să fie principala contribuție la moartea sa.” ( Irving Sunshine, PhD, profesor de toxicologie la Utah University)
Și totuși… Raportul toxicologic contrazicea diagnosticul de stop cardiac. Nu existau nici semne ale unui edem pulmonar, care să justifice supradoza. Unul din martorii apărării, Dr. Forest Torre a venit cu o altă teorie, care justifica poziția în care a fost găsit în momentul decesului: „Poziția corpului lui Elvis Presley a fost de așa natură încât se vede că era pe cale să se așeze pe marginea comodei când a avut loc criza. El s-a așezat pe covor, a căzut pe spate în aer și a murit până când a atins podeaua. Dacă fi fost o supradoză de droguri, Elvis Presley ar fi intrat într-o stare de somn progresivă și s-ar fi târât la ușă să caute ajutor.” (Joseph Davis, medic legist).
Ceea ce l-a uimit pe dr. Tennant a fost o declarație a dr. Nick: „Dr. Nick mi-a spus că „Elvis nu a fost niciodată același după ce s-a lovit la cap în 1967”, și, studiind anamneza cu precauție, a descoperit alte situații în care starul a suferit leziuni cerebrale, cărora nu li s-a acordat interes decât după ce au început să-și arate efectele în comportamentul său.
Primul caz documentat de traumatism cranian a avut loc în 1956, când Elvis și-a adus mașina, un Lincoln Continental, într-o stație de benzină de la Memphis și a rugat să i se verifice aparatul de aer condiționat. Când trecătorii l-au văzut, l-au înconjurat și i-au cerut autograf. În timp ce lucrătorul din benzinărie l-a rugat să elibereze locul, Presley s-a enervat și totul a degenerat într-o bătaie extremă, în urma căreia ambii s-au ales cu o arestare.
Cea mai gravă traumă a capului a avut loc în Bel Air, Los Angeles, în 1967, chiar înainte de a filma „Clambake”. Împiedicându-se de un cablu, s-a lovit cu capul în cădere și a rămas la pământ, inconștient, până când a fost găsit de soția lui. Semnele de comportament ciudat s-au înmulțit și mai mult: odată ajuns în Graceland, el a susținut că-și vede mama decedată, stând în picioare, în dormitorul ei vechi. În 1975, a refuzat să se îmbăieze până a dezvoltat leziuni pe corp. Altă dată, a comandat pastile necunoscute din Suedia, care se presupunea că îl vor detoxifia, fapt pentru care dezvoltase o adevărată manie. În timpul celor 2 săptămâni de spitalizare din august-septembrie 1975, s-a plâns de 26 de ori de dureri de cap, de 14 ori de insomnii și de „durere generală, care se simte peste tot”, de 4 sau 5 ori cerând schimbare de asistență medicală. Triada de insomnie, dureri de cap și durere de peste tot este tipică victimelor TBI (leziuni cerebrale).
O analiză retrospectivă a traumatismelor la nivelul capului lui Elvis arată clar că Presley și-a dezvoltat sau și-a accelerat boala inflamatorie autoimună după traumatismele craniene cele mai serioase din 1967. În plus, se cunoșteau cele patru cazuri de comă cauzată de supradoza de droguri. Durerile pe care le avea și le trata când cu opiacee și alte droguri, când cu alcool, consumat în cantități enorme și cu sedative.
Finalul raportului medical indică: „Un lucru este clar: abuzul de droguri a dus la căderi, la traume la nivelul capului și a fost urmat de supradoze care i-au afectat creierul. În momentul în care a murit, era în esență nefuncțional și avea nevoie de îngrijire constantă.”
Ceea ce ni se pare extrem de important, dată fiind situația actuală a medicinii, este concluzia pe care dr. Tennant o subliniază: „Această analiză medicală a fost făcută în mare măsură pentru a atrage atenția asupra TBI (traumatismelor cranio-cerebrale). Cred că Elvis Presley știa clar că era bolnav de moarte, dar nu știa de ce. În retrospectivă, cred că Elvis Presley a fost un caz clasic de traumatism cumulativ al capului, urmat de o tulburare inflamatorie autoimună. Nici unul dintre acestea nu a fost cunoscut sau recunoscut în zilele sale. Sunt încrezător că va fi încântat să știe că situația lui poate ajuta pe alții, fiind o persoană generoasă și generoasă.”
„Am învăţat că e important să te înconjori cu oameni care îţi pot oferi puţină fericire, pentru că nu poţi trece prin viaţa asta decât o dată – nu te mai întorci pentru bis.”
Vă recomandăm, pe acceași temă, un film excepțional în care veți regăsi o teorie asemănătoare legată de traumatismele craniene și efectele pe care aceste aparent inofensive lovituri pe pot avea în timp, putând cauza chiar moartea… Trauma (titlu original: Concussion) este un film american sportiv/biografic/dramatic din 2015 regizat de Peter Landesman. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Will Smith și Alec Baldwin, accesând linkul: https://www.imdb.com/title/tt3322364/
