Somnambule ființe acoperite
cu ceară și latex
cerșesc prin metrouri de vin
lucruri obișnuite, cuțite
să doarmă cu ele sub cap
Din mărunțișul divin aruncat
pun deoparte
câteva gesturi năuce
eu nu tac, tu nu taci
S-au oprit dintr-odată
la un stop cardiac și
umbrele lor încep să danseze
pe podeaua în cruce
unde zac alți
cerșetori din petale de mac.
Vinul ăsta îi pierde,
mă îmbrac, te dezbraci,
adevărul se desface în mii
de coltuce.
foto tumblr.com
Citește și dansează, înfige-ți gleznele-n ploi
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
