Legenda nu inventează istoria și nici n-o falsifică, îi dăruiește doar detaliul și parfumul care o fac splendidă, îi conferă măreție și o apropie de suflet.
Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564 – d. 8 ianuarie 1642) a fost convocat în 1633 în fața unui tribunal laic aflat sub controlul inchiziției, pentru ca sa „abjure, să blesteme și să deteste” propriile sale afirmații, prin care susținuse până atunci erezia că Soarele este fix, iar Pamântul se învârte în jurul lui și nu invers!
Tracasat și bătrân, bolnav, speriat de puterea nemărginită a bisericii, Galileo a acceptat tot ce i se cerea, numai să fie lăsat in pace. Aceasta este fața adevărată a istoriei peste care vălul legendei așterne grandoarea meritată de spiritul fizicianului, matematicianului, astronomului și filosofului italian.
Nici o mențiune a vreunui istoric sau martor contemporan nu specifică faptul că Galileo ar fi murmurat celebrele cuvinte. Subînțelesul a pornit de la un om de artă, A. Drake, care a observat că mențiunea apare sub forma „Eppur si muove” pe o pictură aparținând pictorului spaniol Murillo sau a unui elev din școala sa. Pictura îl reprezintă pe Galilei închis, iar fraza este înscrisă pe peretele închisorii.
Portret al lui Galileo Galilei privind spre peretele celulei închisorii pe care sunt zgâriate cuvintele „E pur si muove” – atribuit lui Bartolomé Esteban Murillo
O reabilitare târzie – echilibru în univers
Galileo Galilei a fost un titan al epocii sale. Iritant, perturbant și mai mult decât deranjant, acest geniu avea convingeri, nu păreri. Așa cum în antichitate Arhimede explica de ce și cum pot pluti corpurile grele și așa cum Einstein urma să frizeze absurdul demonstrând teoria relativității, la fel, Galileo Galilei ”n-avea nevoie să șoptească printre dinți realitățile descoperite de el.” Cu voce tare a spus contrariul, doar pentru că asta îl salva de la pedeapsa capitală.
Oricum, justiția medievală a fost neiertătoare: Galileo Galilei a fost condamnat să-și petreacă restul zilelor în arest la domiciliu.
La 31 octombrie 1992 însă, Papa Ioan Paul al II-lea și-a exprimat regretul pentru felul în care a fost tratat acest caz răsunător al istoriei și a emis o declarație, recunoscând erorile comise de tribunalul bisericesc.
În martie 2008, Vaticanul a mai propus și completarea reabilitării lui Galileo Galilei, ridicându-i o statuie în interiorul cetății sfinte.
Din albumul trupei simfonice germane Haggard
Pe „Eppur Si Muove”, grupul Haggard din Munich (alcătuit din 20 membri), având rădăcini atât în muzica death metal cât și în cea clasică și medievală, se concentrează asupra personajului istoric Galileo Galilei, invitând la o călătorie în secolul al șaisprezecelea.
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.