„Vă conjur, fiice ale Ierusalimului,
    pe gâzelele şi pe căprioarele câmpului:
    nu stârniţi şi nu treziţi iubirea
   până când nu-i va face ei plăcere!”( Cântarea Cântărilor)

Dragoste netrezită și femei cuminți! Cum s-o fi nimerind una cu alta? Ca uleiul cu apa, vă spun cu mâna pe locul unde a stat inima, inima pierdută în chinurile împingerii către forțarea de a fi însușită! Și dă-i și-mpinge, și luptă, femeie, până ți se strepezesc dinții și ți se cântă ode închinate pierderii fără folos!
Poveștile din care se învață cât pentru toată viața, încep cu gânduri puerile, docile, toate defilând cu drapelul: nu mă implic, controlez, am grijă, nu mă dau ușor, mă opresc eu când trebuie și așa mai departe.

Nu știi când te-a luat și odată luat, fără protecție și expus până-n ultima celulă, te lași dus cu valul. Și începi strofocarea: hei, baby, uite ce mare și arătoasă bucată de inimă am! Am ordonat-o să-ți placă ție, cămăruțe aerisite, holuri luminate, băi mirositoare și bucătarii precum laboratoarele! Totul sclipește și-i gata pentru a fi ocupată! Haide, o dau atât de ieftin! Uite, o vorbă simplă și se aprinde o steluță. De le mai legi și-n fraze, sunt spuzită deja de atâția luminători! Cinci minute din timpul tău și mă simt privilegiată până la Dumnezeu și-napoi! Dacă mai mănânci și din tocana mea o singură dată, sunt o Ana fericită! Uite, vezi câtă bogăție am în rafturile bibliotecii?! Unele cronici sunt scrijelite cu sânge pe un pergament făcut din pielea mea. O nimica toată! Le poți folosi și la împachetat, dacă vrei!


În dulapurile de la etaj, am atâtea lucruri faine strânse din călătorii duse la bun sfârșit. Valori cu care să te mândrești! Haide, ia-le în primire și folosește-le după bunul plac!
Grozavă luptă! Omul stă, se-ndoiește, prost ar fi să refuze și pășește pe-de-a-ntregul cu bocancii grei de noroi, duhnind a oboseală și-a dezinteres.

Da’ l poți acuza?! L-am invitat făcându-i o ofertă de nerefuzat.
Își aruncă sacul plin cu greutăți pe unde apucă și se pornește să-și facă locul după bunul plac: mută mobilă, trage sertare, aruncă lucruri, aprinde focul folosind cronicile mele și se întinde in fața șemineului absorbind toată căldura!
Hei, baby, te rog, vreau și eu să simt putină căldură! Vreau să știi că și eu mai locuiesc aici, că pe ușă scrie și numele meu și mai primesc facturile tot pe numele meu…
Mă opresc. L-am invitat. Oferta era de nerefuzat.
De rămâi fără inimă,  doar cu locul ars și pârjolit duhnind a pierdere, este doar vina ta. Și a mea.

Când renunți la tine și întronezi un rege străin, devii un vasal supus, o slugă în propria casă și categoric, aia nu-i despre iubire!
Fiice ale Pământului, lăsați dragostea să vină la voi!

Lăsați-o să bată cu plăcere, emoție și surescitare la ușă!

Să vă aducă flori și poezie și să vă îngrijiți împreună de comorile puse pe masa întinsă.

Nu vă forțați pentru a fi luate, nu vă oferiți când nu e nevoie și mai mult decât orice, inima nu-i o banală casă de închiriat!

E ditamai hotelul de 1000 de stele!

Citiți și Olt de-aș fi fost, ai fi rămas??