Două iubiri sub același acoperiș (cu fundal SONOR)
Își trec povestea de la unul la altul, calm și apăsat, ca și cum ar vorbi despre un străin, și totuși fiecare cuvânt le e o declarație de loialitate. Casa e ascunsă, bine protejată de priviri indiscrete, învăluită strategic de vegetație deasă, iar drumul de acces e cunoscut doar de cei ai locului. Cine intră acolo dispare pentru ceilalți – pentru colegi, pentru nevastă, pentru orice ochi curios. În liniștea aceea izolată, fiecare secret are locul lui, iar discreția e singura regulă.
Bărbatul care povestește este omul de încredere al proprietarilor. Iar femeia de alături, soția lui, care îi mai ajută la spălat și călcat. Și aprobă din cap istoria pe care ne-o spune soțul ei.
El a venit întâi singur pe aici. Cu niște parteneri de afaceri. Erau invitați la un mahăr care are ceva vilă în zonă. Știți cum fac ei: se strâng toți într-un weekend ca să serbeze o afacere bănoasă. Apoi a mai venit de câteva ori. Eu îl ajutam pe mahăr în gospodărie. Nu era urâcios, uneori mă punea și pe mine la masă, alteori îmi punea la pachet, să duc acasă.
Ăsta de vă povestesc eu de el nu e de pe aici, e de prin Ardeal. Nu știu cum a găsit terenul ăla. Dar când a început construcția, mahărul m-a recomandat ca om de încredere. Și ăsta a avut încredere în el, că se știau bine. Avusese și el ceva firmă de construcții acasă la el, dar aici a angajat oameni din zonă. Venea din când în când cu Doamna, tare bine le stătea împreună. Ea era mărunțică, așa, ca nevastă-mea și s-a împrietenit cu noi repede. Nu era cu nasul pe sus deloc. Până să fie gata casa, nu stăteau mult: veneau pe la prânz și se întorceau după câteva ore. Ziceau că fac patru-cinci ore până acasă.
Mi-a spus să fiu mut și orb la tot ce văd și aud în casa aia. Așa am fost întotdeauna, că doar de asta a avut încredere în mine dintotdeauna și mahărul celălalt. Când au amenajat casa, ea s-a ocupat, a ales totul și a delegat-o pe nevastă-mea să aranjeze, să curețe, să întrețină. Na, că vorbesc și eu ca ei, cu delegații din astea.
Femeia intervine abrupt, cu un ușor zâmbet ironic: Mie îmi place de Doamna, e naturală, fără aere. Cealaltă, ehe, aia e o actriță. A fost si cu ea aici o data. Se poartă ca o regină, e toata numai un zambet studiat. Și atâta ce ține să fie văzută lângă el…
Bărbatul răspunde calm, privindu-și nevasta: Noi așa suntem. Am invățat să vedem, să auzim, dar să tăcem.
Soția s-a grăbit să ajungă la partea mai interesantă.
Bărbatul meu nu a pus întrebari. Noi așa am fost întotdeauna: aici, la noi, în zona Tarcăului, oamenii sunt blânzi și înțelegători. Ce câștigi dacă îți bagi nasul unde nu îți fierbe oala? Noi am înțeles că, între două vieți trăite pe tăcute, el a ales-o pe cea departe de ochii soției. Când vine aici, e doar el și Doamna – adevărata lui viață. Pe omul ăsta eu l-am văzut doar liniștit. Singura dată când părea apăsat, a fost când a venit cu aia. Și face o grimasă sugestivă.
Da, reia bărbatul povestea. Într-o zi, mahărul a uitat să mă anunțe că omul ăsta vine cu nevasta aia. Sau m-o fi pus la încercare, mai știi… știam că își invitase iar niște parteneri de afaceri, îi cunoșteam. Au venit toți însoțiți. Din mașina lui nu a coborât cea pe care o știam. Astălaltă era mai osoasă, dar avea cam aceeași pieptănătură. Însa era ceva urât la ea, deși nu era o femeie urâtă. Era cizelată, dar rece. Se cunoștea cu majoritatea, se vedea că mai fusese în cercul de afaceri al lui bărbatu-său. Era toată numai un zâmbet studiat, ca alea de la TV. Au rămas câteva zile. Nevastă-mea mi-a zis că are și ceva de prințesă în ea, dar și de servitoare. Atâta ce e de săritoare cu el… Numai că nu îl șterge la gură. El, ce să zic, parcă îi plăcea să fie răsfățat și parcă nu. Parcă ar fi vrut să fie numai cu tovarășii lui. Era drăguț cu ea, dar nu cum era cu cealaltă. Ăsteia îi plăcea să fie băgată în seama de ceilalți, dar cumva era și țepoasă, de parcă ar fi vrut tot timpul să arate cât îi e de credincioasă. De parca asta conta. Apoi, a venit doar cu Doamna. Ce contrast – micuță, senină, o tăcere plăcută între ei. Noi am știut atunci că ea era sufletul lui.
După două săptămâni, omul a venit iar. Cu Doamna. Cu aia micuță, cu care îi stătea bine. S-au dus direct la casa lor. M-a sunat mahărul nostru și mi-a spus să merg acolo, că vine și el și au nevoie de mine. Am aranjat împreună casa pentru a fi locuită. De atunci, au tot venit, de câte ori au avut timp. Dar în seara aia am terminat târziu și m-au oprit să dorm acolo. A rămas și mahărul ăl mare. M-au pus și pe mine la masă, la cină și s-au întins la povești. Doamna s-a retras mai devreme, că era obosită și am rămas noi, bărbații.
Mă bucur că ți-a ieșit, i-a zis al nostru ardeleanului. Știu cât ți-ai dorit să aveți și voi un loc al vostru. Și s-au pus pe povești, nu se fereau de mine, că știau că sunt de încredere.
Ăsta de își terminase casa se despărțise de câteva ori, dar se tot întorsese de teamă că își face nebuna ceva. Îl tot rugau copiii: hai, tată, că iar nu mănâncă, iar arată ca o stafie. De dragul lor, se ducea sa vadă. Și i se făcea milă de ea, nu voia să își lase copiii orfani de mamă. Dar el tot cu Doamna asta era. Ultima oară, i-a spus Doamnei că trebuie să vorbească. Și i-a povestit tot și a rugat-o să îl accepte așa. El doar pe ea o iubește, dar a trebuit să locuiască în casa aleilalte, de dragul copiilor. Ba mai are un copil și în alt oraș, că, nah, nu a fost chiar un sfânt. Și Doamna l-a înțeles. De atunci au rămas împreună. Ei oricum lucrează amândoi, sunt toată ziua împreună.
Hai să vă zic ce mi-a povestit:
Nevastă-mea vrea să îi spun întruna că o iubesc. Și îi spun, ce să fac? Seara îi spun ei că o iubesc, dar adorm cu gândul la cealaltă. Ultimul și primul mesaj din zi sunt întotdeauna pentru ea. Avem noi sistemul nostru. Cealaltă face pe gheișa permanent, numai ca să nu o las. Simte probabil că nu e singura, dar nu îmi dă drumul.
Da, Doamna a vrut să îi cunoască copiii, inclusiv pe cel din alt oraș, intervine femeia. O plac toți. Și ea vorbește așa frumos cu toți. Uneori, când sunt aici, o sună câte unul să o întrebe ceva. Și le găsește soluții cu drag. Iar el e așa fericit când vede asta.
Omul ăsta călătorește mult, că are afaceri. O duce pe aia în locuri ca să îi închidă gura. Dar când descoperă un oraș frumos, o sună și îi zice că e urât și ii trimite poze cu vreo magherniță. Apoi se duce cu Doamna lui. Așa au făcut cu Brăila. Acolo îi place lui mult, că îi place apa. La noi, la mare, nu prea merg, că le e teamă să nu întâlnească cunoscuți. Dar la Brăila le place să meargă împreună.
Bărbatul povestește și cum și-au deschis afaceri împreună. Orașul lor e mic, sunt destui care i-ar face probleme dacă ar ști povestea. Dar aici sunt în siguranță. Casa asta nu e pe numele lui, că ar putea afla ailaltă și ar face scandal. Nici mașina cu care vin. De copii a avut grijă, vor avea întotdeauna totul asigurat. Cel de care nu știe nevastă-sa are grijă de afaceri pe care și le-a deschis acolo, pe numele lui. Taică-su e creierul, iar copilul e încântat că poate contribui.
Cealaltă femeie nu știe, zice bărbatul. Se minte singură că-l deține. Dar adevărul se vede doar aici. De-ar afla…
Soția lui dă din cap, cu o urmă de compasiune: „Poate e mai bine să nu afle niciodată. Ce-ar câștiga? Nu e de judecat, spune femeia. Omul ăsta a avut o singură dragoste mare în viață. A vrut să facă totul ca la carte, dar orice ar face, rămâne captiv în vechea viață. De dragul copiilor, se întoarce, minte, se ascunde. Dar aici, în casa asta evadează, își trăiește, pentru câteva ore, adevărata viață. Aici si-a găsit locul unde lasă o parte din el însuși.
În seara aia se înfierbântase și ne-a spus că uneori îi vine să îi spună ăleia tot, în față, să îi spună că nimic nu e adevărat, că o minte de câte ori îi declară că o iubește, că el se gândește doar la Doamna lui, continuă bărbatul. Îl enervează că nu acceptă să meargă și copiii cu ei în concedii, îl vrea doar pentru ea. Îi place să se arate peste tot că îl are. Lui i-ar plăcea să meargă și copiii, mai ales că acum sunt adulți și nu au avut niciodată o vacanță de adulți cu toții. Dar lasă, că și-a aranjat afacerile și bunurile în așa fel încât dacă îi supraviețuiește, va afla adevărul și el nu va mai trebui să îi suporte văicărelile. Dacă moare ea prima, el se va ocupa de funeralii. Dar dacă se duce el primul, aia va descoperi că totul a fost pus la adăpost. Ea e convinsă că i se confesează în toate cele și nu are secrete față de ea și îi știe toate afacerile. Va fi surprinsă să afle că nu știe aproape nimic din tot ce a creat în afaceri. Totul va reveni Doamnei lui și copiilor. Până atunci, n-are decât să profite de banii lui. Are suficienți cât să-i satisfacă orgoliul.
Știți că aia și-a dorit toată viața să o țină acasă și să se ocupe de gospodărie? Atâta vis a avut ea, să fie femeia lui, să aibă grijă de el. A tot îndemnat-o să iasă cu prietenele, dar nu are un cerc de amice, ca altele. El nu a acceptat însă să o țină acasă. Nu a fost niciodată ambițioasă, nu a ținut să realizeze nimic, dar măcar își petrece ziua la serviciu. Și-ar fi permis să aibă nevasta casnică, dar nu voia să o știe toată ziua acasă. De fapt a tot sperat că și-o găsi și ea pe vreunul și scapă de ea. Dar n-a avut norocul ăsta, mustăcește bărbatul. Celalaltă e tare ambițioasă și se bagă în tot felul de proiecte.
Știți ce mi-a zis el? Că se bucură că nu are o fiică. Gheișa ar fi educat-o să fie proasta bărbatului doar pentru a nu fi înlocuită. Așa a zis.
