Dimitrie Stelaru, pe numele său real Dumitru Petrescu, s-a născut la data de 8 martie 1917, în Segarcea Vale (județul Teleorman). Tatăl său, Dumitru Petrescu, de profesie cizmar și mai apoi agricultor, moare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Mama sa, Pasca, se recăsătorește cu zidarul Florea Stoicea. Dimitrie Stelaru a fost poet, prozator și memorialist român, membru de vază al „generației pierdute” (Generația Războiului), alături de Geo Dumitrescu, Ștefan Augustin Doinaș, Ion Caraion, Miron Radu Paraschivescu, Radu Stanca și Radu Gyr. Versurile generației sunt ironice, anti-iluzioniste, chiar sarcastice. Urmează școala primară și secundară la Liceul „Sf. Haralambie”, iar apoi la Institutul Biblic de Educație Creștină din Stupini. Se căsătorește de trei ori în viața sa, prima soție fiind profesoară de filosofie (în urma acestui mariaj s-a născut fetița scriitorului). Cea de-a doua soție a fost o pictoriță de care s-a despărțit după șase ani, iar ultima soție i-a dăruit un băiat, pe Eunor. A debutat în anul 1935 cu volumul de versuri „Melancolie”, semnat cu pseudonimul literar D. Orfanul.În același an revista „Semnele timpului” (a Institutului Biblic) îi publică câteva poezii, semnate Dumitru D. Petrescu. A avut numeroase pseudonime literare, abia în 1938 începând să semneze cu Dimitrie Stelaru, la îndemnul lui Eugen Jebeleanu. După ce părăsește Institutul, își caută de lucru, încercând mai multe domenii ale muncii „de jos”. Se angajează ca lucrător portuar, zidar și chiar hamal în Gara de Nord (București).
Poetul le-a făcut tuturor o farsă macabră în anul 1940, înscenându-și moartea: a publicat anunțul prin care își anunța decesul în ziarul „Semnalul”. Se afirmă ca poet cu volumele de poezie „Noaptea geniului” (1942), „Ora fantastică” (1944) și „Cetățile albe” (1946). Printre cele mai importante opere se numără însemnările „Zeii prind șoareci” (1968), volumul de proză „Fata fără lună” (1967) și volumul de poezii postume „Îngerul vagabond” (1999). Dimitrie Stelaru s-a stins din viață pe 28 noiembrie 1971, la Buftea (județul Ilfov).
Prezentăm, în cele ce urmează, poezia „Înger vagabond”, o delimitare dramatică ego – alter-ego (om-poet).
Înger vagabond
Noi,
Dimitrie
Stelaru, n-am cunoscut niciodată
Fericirea
Noi n-am avut alt soare decât
Umilința;
Dar până când, înger vagabond, până când
Trupul acesta gol și flămând?
Ne-am răsturnat oasele pe lespezile bisericilor,
Prin păduri, la marginea orașelor –
Nimeni nu ne-a primit niciodată,
Nimeni, nimeni
Cu fiecare îndărătnicie murim
Și rana mâinilor caută pâinea aruncată.
Marii judecatori ne-au închis
Stăruind în ceața legilor lor;
Pe frunțile noastre galbene au scris:
„Vagabonzi, hoți, nebuni.
Lepădații noroadelor.
Casa lor e temnița.
Puneți lacăte bune fiarelor.”
Odată – poate cu înfriguratele zori vom sângera
Și spânzurătorile ne vor ridica la cer.
Dar lasă,
Dimitrie
Stelaru, mai lasă!
într-o zi vom avea și noi sărbătoare –
Vom avea pâine, pâine
Și-un kilogram de izma pe masă.
*
Citește și Radu Stanca: Prin urmare, nu mă mai iubești
M-am născut în Cluj-Napoca, județul Cluj, la data de 22 ianuarie 1995. Am absolvit Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” (secția artă dramatică, promoția 2010-2014), Facultatea de Istorie și Filosofie (secția Filosofie, nivel licență) în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca (promoția 2015-2018) și cursurile masterale ale Facultății de Litere, în cadrul aceleiași universități (masteratul de Studii Literare Românești, promoția 2018-2020). Am publicat poezii în revistele „Literatura de Azi”, „Cenaclul de la Păltiniș”, „eCreator” și „EgoPHobia”, fiind membră a Cercului Literar de la Cluj, începând cu iarna anului 2017 până în vara anului 2018 și membră a Cenaclului Literar Studențesc „Vox Napocensis” începând cu luna decembrie a anului 2019 până în luna mai a anului 2020. De asemenea, am publicat texte de proză scurtă în revista on-line „Catchy”. În anul 2021 am publicat un grupaj de poezii în antologia bilingvă (româno-suedeză) a editurii Bifrost „Echivalențe”.
