Despre prieteniile abuzatoare
”Prietenii” abuzivi sunt, la fel ca și partenerii abuzivi (de aștia am fost ferită), oameni cu tendințe autoritare și dominatoare care de obicei ascund ori complexe de inferioritate ori de neputință reală de a avea controlul asupra propriei vieți. Ce e de remarcat este că aproape toți cei cu personalități abuzive în relații au fost la rândul lor abuzați.
Sunt câteva semne clare ale abuzului.
- O astfel de persoană nu se sfiește să-ți divulge și comenteze chestiuni de natură intimă de față cu o a terța persoană, în ideea că dacă e pe față nu e bârfă și nu e nimic imoral. Este. E un mod de a-l face pe cel expus vulnerabil și de a îl dezbrăca forțat în public. Orice om are dreptul la secret, iar confesiunea e proprietatea lui, privată. Bârfa pe față, sub formă de tachinare, e de fapt ”light bullying”.
- Nu are niciodată destul timp pentru tine. Are întotdeauna lucruri mai importante de făcut. Nu se poate niciodată concentra integral asupra ta.
- E complet neempatic. Întotdeauna alții sunt mai buni, se descurcă mai bine. Te compară în continuu cu premianții lumii, chiar și când te vede la pământ. Mai ales atunci.
- Nu încetează să se compare el însuși (ea însăși) cu tine. Fie că se dă de exemplu: ”mă pricep mai bine, sunt mai abilă” fie că îți bagă pe gât exemplul altora, totul e să te facă să te simți împiedicat(ă), incapabil(ă), neputincioasă.
- E foarte mieros și elogios când are nevoie de ceva. Viața lui sau a ei e întotdeauna mai importantă.
- Îți minimalizează calitățile evidente și performanțele. Dacă ești campion de șah, exact șahul îi pare cel mai puțin important lucru din lume. Dacă ești pianist, sigur nu îi place pianul. Vioara da.
- Nu suportă să fii într-o situație în care ai prioritate, fie că ești bolnav sau ai o împlinire sau un eveniment. El (ea) trebuie să fie mereu centrul atenției.
- Nu tolerează faptul că gestionezi și resimți altfel experiențele prin care a trecut. Doar felul lui sau al ei de a le asuma, înțelege, trăi e just și acceptabil.
- Nu își dă seama de frustrările și complexele proprii și de aceea are un simț critic exacerbat. Nu îți recunoaște niciodată merite care îl (o) depășesc, doar cele care îl (o) pun în valoare.
- Face tot posibilul să te expună și să te umilească, să îți sublinieze de față cu oameni străini (de regulă cunoscuții lui) defectele și slăbiciunile. O face cu un soi de ”haz” care numai haz nu are.
Abuzatorii sunt oameni care nu pot admira și iubi cu adevărat și simulează. Mult timp am crezut că în relațiile amoroase abuzul era posibil mai ales datorită atracției dintre cei doi și a mizei sexuale, dar e o greșeală. Atracția exclude abuzul. El e posibil doar prin intimidare, doar prin profit, doar prin manipulare emoțională.
Abia după ce ți se întâmplă într-o relație ne-amoroasă devine limpede că ești captiv într-un fel de coșmar, de transă urâtă… Abuzatorul te face să te simți vinovat de aproape orice, îți paralizează și parazitează voința. Oamenii autoritari cei din categoria ”control freak” asta fac. Și nu spune nimeni că ar fi lipsiți de farmec și de talente de manipulatori.
În contrasens, prietenii adevărați caută să te pună mereu în valoare, îți trec ușor cu vederea slăbiciunile, te încurajează, te cruță, te iartă ușor și mai ales se bucură să te asculte, să îți fie în preajmă, să te urmărească.
Prietenia e admirație reciprocă nu complicitate într-o atmosferă de bucătărie, în criticism și frustrare.
Primul semn de abuz e lipsa de interes și de atenție pentru celălalt. Distanța și ne-empatia sunt probe clare. Cea mai mare greșeală a abuzatului este că își pune problema toleranței, a indulgenței perpetue.
Nu are ce căuta toleranța în prietenie. Nu e o relație vitală cum e cea cu părinții, cu copiii, cu amantul.
Citiți și Tensiuni morale, de aceeași autoare.
Pe Ilinca Bernea o găsiți și aici.
