Decalogul personalului sanitar
M-am întrebat întotdeauna cum pot asistentele /asistenții medicali să rămână oameni și după ce pleacă din spital, văzând atâta suferință? Da, e adevărat, câteodată îi lasă și pe ei nervii, sau poate li se împovărează sufletul, și de multe ori oboseala își spune cuvântul. Dar este de neconceput actul medical fără ajutorul lor, alături de doctori. Mi-am întrebat o prietenă dragă, Olivia, despre cum a devenit asistentă și mai ale, motivul pentru care a ales această meserie, atât de frumoasă și nobilă, pe de-o parte, dar tot atât de solicitantă pe de altă parte:
„Eu nu sunt omul cuvintelor, dar sunt omul care nu spune niciodata „NU” atunci când un om în suferință îmi cere ajutorul!”, a spus ea cu modestie. „Având un tată care, din păcate, a bătut toate recordurile medicale, trăind 36 ani paralizat după o fractură de coloană cervicală, am fost nevoită de mică să deprind activitățile specifice îngrijirii unui bolnav (aveam 5 ani când tata a suferit un accident și a ramas tetraplegic pentru tot restul vieții). Așa că pot spune că înțeleg cel mai bine nevoile fundamentale ale unui pacient și mi-am promis mie că voi vedea în fiecare pacient pe tatăl meu și mă voi ocupa de fiecare pacient cum m-aș ocupa de tatăl meu”…
Așa că e adevărată definiția acestei meserii: „Asistentul medical încurajează şi ocroteşte — e pregătit să se îngrijească de bolnavi, de accidentaţi şi de persoanele în vârstă.“ (Nursing in Today’s World — Challenges, Issues, and Trends.) Iar dacă cineva a avut o exeperiență mai puțin plăcută la șederea în spital (nu neg că mi s-a întâmplat și mie de câteva ori), poate că ar trebui să se gândească la faptul că o asistentă medicală lucrează schimburi de noapte, ceea ce îi dereglează întregul program de viață, și că dedicarea față de pacienți înseamnă consumarea unor resurse vitale importante. Spunea cineva odată că dacă ajungi să înțelegi toți oamenii, devii cel mai înțelept om de pe pământ, ceea ce poate fi un scop în sine, nu-i așa?
De ziua lor, a asistenților medicali, le urăm un sincer „la mulți ani” și le dorim multă putere de muncă, răbdare și entuziasm față de meseria lor.
Ava Gardner în „The Sun also rises”, scenă din film (tumblr.com)
Și pentru toți asistenții medicali din lume, iată un DECALOG AL PERSONALULUI SANITAR, formulat de profesorul spaniol B. Masci:
„1. Onorează pe bolnavul tău de orice vârstă ar fi: copil, tânăr, sau bătrân. Când a ajuns în mâinile tale, este o ființă fără apărare care nu are altă armă de susținere decât apelând la știința și la caritatea ta.
2. Dă acceași stimă și atenție săracului ca și bogatului. În dragostea ta de oameni, săracul se simte bogat. Respectă nuditatea maladiei, spectacolul mizeriei și al suferinței.
3. Respectă nobila ta misiune, începând cu însăși persoana ta. Să nu o profanezi. Poartă-te demn, cuviincios, cu omenie. Nu specula pe bolnav, căci profesiunea ta nu e ca oricare altă. Sacrificiul tău, ajutorul tău, nu pot fi prețuite ca o meserie obișnuită.,
4. Oboseala ta să fie luminată de credință și de dragoste. Atunci când știința nu mai poate face nimic, bunătatea ta, purtarea ta, să susțină pe bolnav.
Învinge greutățile inerente profesiunii tale, stăpânește supărarea și nerăbdarea ta; gândește-te că cel suferind este dezarmat, fără putere și are nevoie de ajutorul și îngrijirea ta.
5. Să nu umileșți niciodată pe bolnav, care și așa e umilit de boala lui, oricare ar fi boala aceasta, să nu pronunți cuvântul deznădejde. Să nu distrugi nici unui bolnav iluzia vindecării, chiar de ar fi vorba de un muribund. Sunt oameni care au nevoie să-i însoțești până la ultima lor clipă, pentru a nu-i lasă să ghicească sfârșitul.
6. Să nu uiți niciodată că secretul ce ți se încredințează în ceea ce privește o maladie este ceva sfânt, care nu poate fi trădat, destăinuit altei persoane. Profesiunea ta este un sacerdoțiu. Tu nu trebuie să faci nici o deosebire de clasă socială, de credințe religioase. Înaintea ta toți să fie tratați deopotrivă, căci toți oamenii sunt tratați deopotrivă de legile firii…
7. Să nu vezi în îngrijirea bolnavilor tăi o povară, o corvoadă. Acest sentiment ar îngreuna exercițiul meseriei tale. Învață să cunoști bolnavii tăi și să-i înțelegi în felul lor de a cere ceva, când au nevoie de ajutorul tău, când au nevoie de somn, de odihnă, de mâncare etc. Defectele, pretențiile, toanele bolnavilor sunt datorate suferinței. La fel ai fi și tu când ai fi bolnav.
8. Niciodată față de bolnav să nu te arăți neîncrezător în reușita tratamentului. Menține-i speranța, credința. Fă ca bolnavul să nu se simtă singur, izolat. Dacă a suferi e greu, a suferi singur e incomparabil mai greu. Poartă-te astfel ca bolnavul să fie sigur că are în ține un sprijin, dă-i curaj când îl vezi trist, amărât, disperat.
9. Nu ajunge numai bunăvoință, ci se cere și știință în îngrijirea bolnavilor. Zilnic se descoperă noi mijloace pentru alinarea suferințelor. Nu te mulțumi și nu te mărgini numai la științele și cunoștințele ce le-ai dobândit în școală! Împrospătează-le mereu! Învață mereu! Citește mereu cărți și reviste medicale!
10. Nu discuta și nu contrazice niciodată prescripțiile medicale în față bolnavului. Îi răpești încrederea în medicină, îi distrugi speranța în vindecare.”
Cu mulțumiri pentru transcriere, Olivia-Daniela Marincaș!
