De Ziua Internațională a Bărbatului… nu v-am uitat! Ei, ce vreți mai mult? Glumesc, cu ocazia acestei zile, dedicăm (mai ales) cititorilor noștri bărbați (dar nu numai) un articol cu vorbe rămase în istorie ale câtorva bărbați cel puțin remarcabili. La Mulți Ani, dragi bărbați de pretutindeni!

„Este de o mie de ori mai bine să fii optimist și să te înșeli, decât să fii pesimist și să ai dreptate.” (Jack Penn)

„Dragostea nu are vârstă, indiferent că este în primăvara anilor sau a toamnei, ea răbufnește și își cere drepturile!” (Gheorghe Dinică)

„Nu judec oamenii după greșelile lor, ci după dorința lor de a se corecta.” (Bob Marley)

„Doar două lucruri sunt infinite: universul și prostia umană. Însă nu sunt sigur despre primul!” (Albert Einstein)

„Iubirea este pentru oameni și zei o măreață și minunată divinitate.” (Platon)

„Nu te certa niciodată cu oamenii proști, te vor trage în jos la nivelul lor și apoi te vor bate cu experiența.” (Mark Twain)

„Melancolia-i o virtute la femeie și un păcat la bărbați.” (Emil Cioran)

„Toți oamenii își pot depăși condiția și pot dobândi succesul, dacă sunt pasionați și dedicați cauzei lor.” (Nelson Mandela)

Citește și Charles Bukowski – Dă-mi o femeie vie în seara asta

M-am născut în Cluj-Napoca, județul Cluj, la data de 22 ianuarie 1995. Am absolvit Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” (secția artă dramatică, promoția 2010-2014), Facultatea de Istorie și Filosofie (secția Filosofie, nivel licență) în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca (promoția 2015-2018) și cursurile masterale ale Facultății de Litere, în cadrul aceleiași universități (masteratul de Studii Literare Românești, promoția 2018-2020). Am publicat poezii în revistele „Literatura de Azi”, „Cenaclul de la Păltiniș”, „eCreator” și „EgoPHobia”, fiind membră a Cercului Literar de la Cluj, începând cu iarna anului 2017 până în vara anului 2018 și membră a Cenaclului Literar Studențesc „Vox Napocensis” începând cu luna decembrie a anului 2019 până în luna mai a anului 2020. De asemenea, am publicat texte de proză scurtă în revista on-line „Catchy”. În anul 2021 am publicat un grupaj de poezii în antologia bilingvă (româno-suedeză) a editurii Bifrost „Echivalențe”. Momentan, urmez cursurile Școlii Doctorale de Filosofie în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai” (Cluj-Napoca), pregătind o teză de doctorat în domeniul eticii aplicate.