Au trecut sărbătorile de iarnă, care ne-au adus răgazul de a fi cu noi înşine, pe de-o parte, şi, pe de altă parte, să cântărim relaţia cu ceilaţi, în moneda cea mai rară: sufletul. Oamenii în care am învestit s-au dovedit fie partida cîştigătoare, fie ţeapa secolului, lăsându-ne cu mâna la inimă şi cu regrete tardive.
Fiecare prieten are o doză de încredere din partea ta, ca un fel de credit pe care îl foloseşte după cum crede sau după cum poate, niciodată la fel a doua sau a treia oară, dacă cumva eşti genul răzgânditor. Unii te vând, alţii te cumpără, dacă ajung să te cunoască, alţii pur şi simplu se decuplează, nefiind dispuşi să-şi bată capul cu calcule din care nu iese un câştig imediat şi generos. Iar în ceea ce priveşte avantajul, pentru unii eşti o lecţie, pentru alţii un blestem, iar pentru vreo doi o binecuvântare, şi e bine aşa. Rara avis oamenii între care se stabilesc legături indestructibile care să nu poată fi pervertite de niciun obstacol, de niciun fel.
Aşa că a trăi între oameni e ca un fel de alba-neagra, cum spuneam mai demult, şi îmi menţin, şi la acest început de an, rezoluţia. Îndelung analizată şi documentată cu fiecare om cu care mă intersectez, acolo unde sunt. Cred şi acum că e mai uşor să faci rău, pentru că binele presupune gândire şi efort, empatie şi curaj. Răul poţi să-l faci şi fără judecată, pentru că şi a ignora înseamnă, uneori, să-l laşi pe om incomplet şi debusolat. Binele presupune reciprocitate şi sacrificiu de sine, pentru că presupune a te pune pe locul doi, de nde să poţi deveni sprijin pentru cel ales.
Şi da, selecţia, cel mai important moment al unei relaţii. Artă şi compensaţie divină. La bine şi la rău. Dacă fiecare relaţie ar avea un trailer, nu-i de mirare că unii ar rămâne singuri pe vecie… Aşa că ne trebuie multă înţelepciune şi noroc la oameni, dar asta vine cu timpul şi cu soarta.
Nu există oameni buni sau răi. Există educaţie şi limite personale, voluntare sau inconştiente. Nu există societate rea sau bună, ci legi morale care sunt respectate sau încălcate. Poate că o lege a junglei ar acţiona mult mai eficient acolo unde oamenii nu ştiu să joace teatru. Sau şah. Depinde. Poate că era mai corectă întrebarea: de ce nu se iubesc oamenii? Pentru cei mai slabi de înger şi crescuţi la şcoala psihologiei motivaţionale, cu siguranţă era o variantă mai bună. Doar că sunt situaţii în care e mai bine să spui lucrurilor pe nume, oricât ar fi de nesuferite.
Până atunci, citim:
Ernest Bernea, „Îndemn la simplitate”: „De ce se urăsc oamenii? E atât de necunoscut şi atâta suferinţă legată de soarta noastră, încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea.
De ce se chinuie oamenii unii pe alţii? N-au loc sub soare? Nu le ajunge pânza cerului? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă, încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de alţii.
E multă frumuseţe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face rău e atât de puternică, încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfa Dumnezeului întrupat.
Sunt oameni sinceri şi sunt oameni vicleni. E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni, ca şi între popoare, calea înşelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc.
Viaţa ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat, este vânatul celui viclean. Acesta din urmă nu poate trăi fără pradă. Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia, faptă care nu are nicio deosebire faţă de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderile albe ale zăpezii. De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe alţii? De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul? Locul tău, locul darurilor proprii nu ţi-l poate lua nimeni; în ai odată cu viaţa. „
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
