De ce să iubești un bărbat?
1.
Dragile mele (hai, precum și dragii mei),
Ce să zic… mă mănâncă pielea. Că o fi de la apa cu clor, că o fi de la lipsa apei (sună masculin, nu?), sau că nici n-o fi, vreau să vă provoc să ne răspundem unele/unii altora, cu seninătate, curaj, sinceritate și… dracu știe ce ne-o mai trebui?!… la o întrebare care ne frământă până și pe unii dintre noi, dar pe voi, săracele…
De ce să iubești un bărbat?
Pare să fie un subiect tentant, nu-i așa?, mai ales din perspectiva faptului de a fi lansat tocmai de un… bărbat? Aflăm noi și asta. Ei, atunci o să încercăm să presupunem că eu sunt… ca să zic așa… unul de-A voastră, ceea ce nu înseamnă că domnii (domnii, da?) nu pot participa la discuție. Ba chiar sunt convins/ă că multe dintre comentariile bărbaților vor atrage atenția mai abitir decât orice alte texte pe care le-ar scrie unul care… i-a trădat. Căci i-a trădat, nu? Știm bine că bărbații au o problemă cu trădarea… Hm! Ete ce mai bălmăjește și ăsta… mai dă-l dracu de tâmpit: nu tu fotbal, nu întâmplări din armată, cioaca povești despre țâțe… un căcat de postare. Eventual, poveștile despre țâțe să fie însoțite și de fotografii explicite. Deși – fie vorba-ntre noi, fetele, acum – nu știu ce înseamnă fotografii explicite pentru cineva care nu-și poate explica (la o vârstă adecvată), care e diferența dintre țâță și sân.
Din arhiva personală a autorului
Evident, asta numai în urechile femeilor, căci bărbații își amintesc despre ”sâni” numai la doctor, sau când mamele lor (ah! vom ajunge și la asta!!! mamele lor de… băieți ce sunt!) le aduc aminte despre perioada când îi alăptau. La sân, zic, pentru că, în lume, bărbații nu par să fi supt la țâță. Fiindcă (spre deosebire de femei!!!) lor le-a hărăzit Dumnezeu… ”mamelonul”, ”hrănirea naturală” și alte mici ipocrizii specifice acestei… specii… Culmea e că bărbați folosesc acești termeni numai în prezența posesoarelor – pe viață – de asemenea… chestii ciudate, pe care le numesc așa mereu, fără false pudori: ”Vai, ce țâțe am văzut la una, la ștrand!, ”Fată, ce mi s-au lăsat țâțele…”, sau… ”Ai vreun nodul la vreuna dintre țâțe, că eu sunt cam speriată…”.
În egală măsură, după toate cele citite până aici, ar trebui să înțelegeți de ce bărbații nu folosesc niciodată, când vorbesc despre ei, cuvântul ”puță”. Să dăm cărțile pe față: știm de ce! Pentru că fiecare dintre ei (bineee, noi!) e ferm convins că poartă în chiloți o fantastică anacondă de nestăvilit, pe care de-aia nici n-o postează, căci Facebook-ul, cât e el de performant, s-ar prăbuși sub greutatea ei.
Este și foarte corect, dintr-un anumit punct de vedere: o puță e foarte greu de purtat, dacă nu e bine legată (ca să nu-și aleagă ea direcția) de Creier. Da, e cu majusculă.
Îmi revine, periodic, în memorie, o replică absolut minunată, la care și noi, băieți, dar și voi, fetelor, ar trebui să ne gândim de fiecare dată când ne dă târcoale un mascul presupus adevărat: nu vi se pare ciudat că principala dovadă a masculinității e de genul feminin?
Pe Alexandru Mogoșeanu îl găsiți și aici.
