De ce să iubești un bărbat (3)

Precum un Columb descoperitor al continentului florilor de primăvară, apare și el la ușă, într-un târziu. Un târziu care deranjează mereu, deși e același târziu, de peste douăzeci de ani.
Parfumul lui, din care se mai simte doar o umbră, a fost, cam de pe la prânz, îngenuncheat de mirosul de tutun. Mereu victimă, mereu neînțeles și mereu tăcut, are – deseori – ceva din rafinamentul porcului, dar și din blegeala pasului măsurat al catârului.
„Salut!”, zice el. Și mai și zâmbește, hm!

Binecrescută, răspunzi:”Bună! Ai zis că desfunzi și tu cada aia!”.

Își agață geaca (uff, aceeași geacă!) în cuierul din hol și se întoarce spre tine. Ar da să-ți mângâie părul, dar nu se expune la riscuri. Se limitează la a-l savura din priviri: „Frumoasă culoare!”. „E de ieri așa!”. „Scuze, n-am observat…”. „Adică ai făcut duș și n-ai observat că e cada înfundată?”.

Se schimbă, revine, vă așezați la masa din bucătărie. Bărbații se bucură mereu când îi aștepți cu masa pusă. Apucă lingura calm (fantastic, nimic nu-l scoate din ale lui!). „Bună ciorbă!”, îndrăznește, într-un târziu. „Să pui bicarbonat și oțet!”. Ăsta e genul de replică de-l dă peste cap! Cum să pui praful ăla în ciorbă? „Da, mi-a spus mama că ea așa desfundă chiuvetele!”. Rostește un „mda..” chinuit, pentru că știe că nici să vorbească nu are voie cu gura plină.
Termină ciorba, se ridică și se duce la geanta lui de serviciu (aruncată ca dracu’ în hol!!!), scotocește prin ea și vine cu un buchețel de ghiocei, vizibil marcați de conviețuirea, câteva ore, cu agendele și cu pixurile.
Așa, ce ziceam la început de rafinament? „Ete… niște ghiocei!”, ți-i întinde el, mândru. La un pas de a o da dracului de cadă, aproape că îi cedezi:”Mi-ai luat ghiocei?”.
Dresați să dea explicații, pe bărbați chiar îi mănâncă pielea să o facă:”A, nu, ne-a luat la toți Ramona… Ramona, de la contabilitate…”.
Dacă trece acum la tocăniță și nu desfundă cada….