De ce nu poartă îngerii ceasuri
Nu-i bine! Eu mor. Iau trenul şi mă duc acasă, unde-o fi aia!
Ar trebui să fie o zi cînd să nu moară nimeni şi nimeni
să nu rămînă orfan. Marţea, de pildă! O zi pe care
să viseze toţi muribunzii să o prindă în pătuţurile lor
de spital, cu ace înfipte peste tot. Nu-i bine! Înec
toţi cîinii care mi-au lins mîinile vreodată şi
traduc înecul pe limba celor vii. Traduc otrava şi
cuţitul pe limba celor plini de viaţă. Miracolul
alchimic e un mărunţiş pe lîngă prefacerea unui maldăr
de scîrnă în om la atingerea sufletului viu. Dar nu e bine! E frig.
În veşnicie se intră ca într-o gheţărie părăsită. Întîi
simte mortul cum se răceşte pielea, apoi frigul intră
la inimă şi la oase. Primele ore de după
moarte trebuie să fie cele mai grele, de aceea nu poartă
îngerii ceasuri, ca să nu vadă amărîţii cît de greu
se scurge timpul şi să-şi plîngă de milă! Nu-i bine! Dacă
şi-ar plînge morţii în ceruri de milă, ar fi
cerul tot un vaiet şi un urlet şi rugăciunile celor vii
nimeni nu le-ar mai auzi: de-aceea nu poartă îngerii ceasuri!
Un poem de Adrian Suciu
