”cunoaște-te pe tine însuți”
așa te salută zeii când dai peste ei
ca din întâmplare
dar asta se petrece rar, foarte
rar și doar când te afli la ananghie
s-au vorbit între ele câteva nefericiri
companie
să-ți țină.
era un pescar în ”bătrânul și marea”
mi-a spus că viața
bate filmul, că pâlpâie-un far
nu l-am crezut, luat-a un par
să omoare.
parul nu era de
Almodovar.
și cercul s-a strâns tot mai mult
în juru-mi zeii și-ascund
tulburarea.
Citește și tristeți de sticlă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
