cumplite ferestre
Despre aceste ferestre vom mai vorbi
până când încheieturile lor
învelite-n neliniște
ondulate de-o dureroasă lumină
se vor fi înlănțuit în râuri de aer
cu pești îndrăzneți până la
imprudență
ne fac cu ochiul, desenând, chemându-ne
înduioșate harfe din aripi și cozi
spre anotimpuri în care se zbenguie inelare
Iar noi,
îmbrăcați în bărci din cap până-n picioare
vom simți totul,
tăindu-ne, uneori, de solzii
jurămintelor
și-așa vom deschide-n adâncuri
citind, iubind pe buze cumplite
ferestre precum
surzii.
foto tumblr.com
Câteodată se-ntâmplă ca cineva să-ți arate
cum se iubește sau cum
se înalță o odă
cum dragostea poate umple cu
portocale și piersici,
ca pe-o cisternă pieptul tău
de căldură rotundă
și poate
nici atunci
nu înțelegi cum dragostea e
doar alungirea nedumerită
a unor degete furibund
zeiesc înzestrate… Citește și Clopote nerostite
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
