Educație clasică sau educație modernă? Mai putem face educație pe stil vechi, cum s-ar spune, unor copii care aparțin unei cu totul și cu totul diferite generații? Dacă aveți „puțintică” răbdare, citiți și articolul despre Millenials, care prezintă în detaliu trăsăturile psihologice ale adolescenților din ziua de azi, veți fi uimiți!
Alain de Botton are o perspectivă interesantă și oarecum „pământeană” asupra diferenței dintre destinul copiilor „răi”, față de cel al copiilor „buni”, considerați la un moment dat „cuminți”.
„Faceți un exercițiu de imaginație: două familii diferite, reunite la cină, într-o seară absolut obișnuită.
În prima familie, copiii sunt foarte bine crescuți. Atmosfera e prietenoasă, se vorbește despre cât de gustoasă e mâncarea, ce s-a întâmplat pe la școală, se împărtășesc lucruri din lumea părinților, iar la sfârșit se reîntorc la temele pentru ziua următoare.
În familia doi, situația se schimbă. Mama primește apelativul de ”idioată”, orice vorbă a tatălui e luată în derâdere, se fac comentarii care vădesc orice lipsă de pudoare (față de propriul corp). Întrebați despre școală, nu au altă reacție decât aceea că școala e aiurea, după care dispar, trântind ușa.
Lucrurile par în ordine în prima familie, pe când în cea de-a doua nu s-ar putea spune același lucru. Dacă însă aruncăm o privire în mintea copiilor, s-ar putea să ne schimbăm perspectiva.
În prima familie, așa-zișii copii ”buni” poartă în ei o serie de emoții pe care le țin ascunse nu pentru că își doresc, ci din nesiguranța că nu vor fi acceptați așa cum sunt. Au senzația că dacă și-ar expune trăirile, fie de furie, sațietate sau plictiseală, părinții n-ar putea găsi resursele necesare pentru a face față realității lor, ceea ce îi obligă să-și reprime pornirile instinctuale, organice. Cauza? Orice remarcă a adulților ar putea fi dureroasă, dacă nu chiar devastatoare, sau cel puțin asta își imaginează ei.
În cea de-a doua familie, copiii pe care am fi tentați să-i numim ”răi” sunt foarte sănătoși (robuști). Ei chiar cred că își pot numi mama ”idioată inutilă” pentru că, în adâncul ființei lor, știu că ea îi iubește și că puțină obrăznicie nu va știrbi cu nimic afecțiunea ei. De asemenea, sunt conștienți că tatăl nu se va supăra și nici nu va lua măsuri pentru că a fost ironizat. Atmosfera e caldă și destul de puternică pentru a camufla agresivitatea, furia, dezamăgirea sau limbajul inadecvat.
Să tragem concluziile, care vi se vor putea părea neașteptate: copiii ”buni” vor întâmpina greutăți în viața de adult, mai ales în ceea ce privește obediența excesivă față de ceilalți, rigiditatea, conformismul, lipsa de creativitate și o conștiintă fragilă care poate duce inclusiv la sinucidere. În schimb, copilul ”bun” va deveni un adult sănătos, înzestrat cu forța de a rezista eșecului, flexibilitate și stimă de sine.
Ceea ce numim copii needucați e tocmai o explorare timpurie a independenței și a autenticității. Fiind copii rebeli, ne putem permite să fim mai creativi, având libertatea de a experimenta lucruri pentru care nu avem întotdeauna aprobarea celorlalți, așa încât nu e nicio catastrofă în a greși sau a te pune în situații ridicole. Lucrurile se pot repara, se pot îmbunătăți. Acceptând și conștientizând propria noastră sexualitate, nu ne va mai fi dificil s-o expunem partenerului. Vom putea admite critica celorlalți și vom fi capabili să decelăm adevărul de răutate.
Ar trebui să vedem mai degrabă partea sănătoasă a lucrurilor când vine vorba despre copii obraznici, câteva scene inadecvate sau ridicări de ton – și, prin comparație, să evităm persoanele inhibate sau pasive. Iar în timpul unor momente de fericire să ne simțim recunoscători că, undeva în trecutul nostru, a existat cineva care să ne privească așa cum suntem, să ne înțeleagă în profunzime și cu toată dragostea ieșirile neplăcute.”
Alain de Botton
Şi încă ceva: „Lăsaţi copilul să vadă, să audă, să descopere, să cadă, să se ridice şi să se înşele. Nu folosiţi cuvinte când acţiunea, faptul însuşi, sunt posibile.” Aserţiunea îi aparţine lui Johann Heinrich Pestalozzi (n. 12 ianuarie 1746 – d. 17 februarie 1827), care a fost un pedagog elvețian și reformator al educației. A îmbogățit și reînnoit conținutul și metodele învățământului primar, fiind considerat întemeietorul școlii populare.
