Controversa de la ordinea zilei.

Familie tradițională sau nu?

Cred că am trăit într-o familie foarte apropiată de cea ideală.

Dar nu toți au șansa de a avea doi părinți și aceia minunați sau de a întâlni partenerul cu care să poată întemeia familia ideală. Suntem fiecare produsul unor experiențe care ne-au condiționat, nu suntem doar rodul unor decizii proprii sau al liberului arbitru. Libertatea mea e și un dar pe care mi l-au făcut ai mei.  Mie căsătoria dintre bărbat și femeie îmi convine, îmi servește interesul cum se zice. Familia tradițională, ca orice altă structură socială, este una în ideal și altă în practică.

Mă doare să aud vorbindu-se cu atâta furie oarbă despre niște oameni ca de neoameni. Mă doare să văd prezumție de vinovăție, definiții arbitrare ale perversității. Mă doare ploaia de invective și prejudecăți.

Mă doare să mă ciocnesc de mostre de fanatism religios.

Mă și sperie aceste lucruri.

Familiștii tradiționaliști care s-au arătat agresiv vocali în ultimele zile își dau prea multă importanță. Nu apără nimic, doar simt nevoia să își demonstreze lor că apără eroic o cauză.

Nu te poți opune evoluției prin scandal, lumea se va transforma cum se va transforma.

Genele se modifică vrem nu vrem, chimia creierului, nivelurile hormonale de asemenea. Anumite medicamente pot modifica temporar o întreagă rețea de procese biochimice. Ingerăm destule. Poate vom deveni o altă specie, biologic vorbind. Nu avem de unde să știm ce ne rezervă viitorul. Poate vor fi exoduri ale celor flămânzi care vor veni în trombă peste minunata noastră lume ideală.

Acum câteva luni m-am revoltat pe motive de siluire a gramaticii și bunului simț când am citit despre o propunere de lege în parlamentul britanic care avea în vedere impunerea folosirii în actele oficiale și maternități a expresiei ”persoană care a născut” în loc de ”femeie care a născut”. E penibil, dar nu e motiv de revoltă existențială. M-am întrebat: pot să dorm cu gândul că undeva pe lume se întâmplă asta? Da! Pot să dorm.

M-a întristat să citesc despre povestea unor părinți ”progresiști” care își cresc copilul fără gen, fără să îi dea măcar un nume de băiat sau fată. Pe de altă parte mă întristează la fel de mult să aud despre biografiile unor copii de sectanți care nu sunt lăsați să citească nici o altă carte decât Biblia, care nu sunt lăsați să se uite la filme sau să asculte ce muzică vor. Copilul are și el drepturi și hazardul îl poate arunca pe mâna unor părinți cu probleme.

Înțeleg preabine lupta pentru un ideal.

M-am luat zilele acestea de creștinii prea puțin creștini.

Eu iubesc familia tradițională. Pot să înțeleg întreg demersul, miza, tot. Nu exagerările, desigur, nu patimile pașoptiste.

Dar argumentele care invocă autoritatea, fie ea religioasă sau politică, nu țin. Nu au nici o legitimitate. Mă întristează să descopăr că anumiți colegi ai mei, absolvenți de filosofie, care știu foarte bine asta, se prefac că ar ține.

Principiile se susțin rațional, nu pe sistemul: A zis Dumnezeu. Care Dumnezeu? Al tău? Că al altora zice altceva.

De ce nu lăsați în grija Lui judecata semenilor?

De unde știți voi cât de curată sau de murdară e inima celor cărora le puneți poreclele: ”pervers”, ”depravat”, ”femeie ușoară”, ”putoare”?
Puritanismul se aliază mai mereu cu un vederi înguste și opresive.

Nici argumentele ad populi nu țin și o știți preabine!

Colegii mei înverșunați au suporteri iraționali, plini de ranchiună și furie și îi tolerază în preajmă doar pentru că le susțin ideile. Asta mă îngrijorează. Merită un ideal să îi sacrificăm omenia? Cu cine vă aliați?

Eu aș fi sancționat pe oricine se apucă să insulte fără scrupule chiar și un Martor al lui Jehova. (Să zicem că din perspectiva mea sectanții sunt, în societatea liberală, culmea rătăcirii).

Lumea va fi un loc mai bun atunci când va conta mai mult cine și cum spune decât ce. Când oamenii se vor alia pe criterii de responsabilitate morală și nu de utopii comune.