când am sunat la salvare
nu m-a luat în serios nimeni
veniți, scrisu-mi s-a înecat pe loc drept, de hârtie,
c-un sâmbure de adevăr
de la vița de vie, aia cu inimă-albastră
mare, zdrobită
calmați-vă, dar ce-atâta pripă
cred că, de când i-a citit pe Neruda, pe Soare
a dat-o-n beție
veniți, este grav, doar un înger sfrijit,
care era de serviciu
a binevoit să m-asculte și-am văzut telepatic
cum a ridicat, gânditor, din aripă
culcați-l pe-o parte, așa, italic
și-aveți grijă, limba să nu și-o înghită
până ajungem, puneți cojile
de la struguri pe plită…
foto tumblr.com
Citește și cântec cu și
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
