Este acum momentul potrivit pentru o piesă din West End care să încapsuleze atitudinile noastre (în evoluție față) de gen și sexualitate? Cu siguranță, „Cock” e potrivită. Iată că, în 2023, lumea a ajuns, în cele din urmă, la o mai mare nuanțare a identității sexuale. Publicată în 2009, comedia lui Mike Bartlett re-afirmă idei despre caracterul alunecos al etichetării sexuale. Chiar dacă textul lui Bartlett explorează mai degrabă sexualitatea decât identitatea de gen, rămâne foarte prezent-actuală fluiditatea, dar și autoidentificarea.
„Cock” rămâne o piesă inteligentă, tragicomică despre confuziile continue ale sexualității, restricțiile sufocante ale categorizărilor și despre ‘agonia inimii’. Piesa lui Mike Bartlett este un studiu ascuțit și plin de duh asupra unui bărbat neputincios, sfâșiat de dileme între între partenerul său de multă vreme și o femeie iubitoare. De fapt, tema tratată este bisexualitatea torturantă, dar și indecizia paralizantă, care decurge din a ști cine este cineva cu adevărat.
Bunăoară, protagonistul este John, un tip gay, care locuiește de multă vreme cu partenerul său, M. Când întrebările legate de compatibilitate îl conving pe John (Cristi Neacșu) să ia o pauză (după șapte ani) de la iubitul său , M (Tudor Cucu-Dumitrescu). Acesta ajunge la prima sa relație sexuală cu o femeie, W (o performanță remarcabilă a Ioanei Niculae). Practic, se declanșează un veritabil cutremur existențial când se îndrăgostește de o femeie divorțată și se lovește de așteptările sociale de a se defini – sau redefini – pe sine. Încet-încet, se ajunge la mai multe certuri între John și ambii parteneri, iar lucrurile se apropie de punctul culminant în timpul unei cine de coșmar între cei trei și tatăl lui M, F (plin de farmec Cătălin Frăsinescu). John este presat să declare dacă este gay, heterosexual sau bisexual și să aleagă dacă M sau W ar fi un partener de viață mai bun.
«„Gay”, „bi” și „straight” sunt termeni depășiți din anii 1960», insistă John, dar totuși simte presiunea de a se plasa într-o singură tabără. Această înclinare față de termenii de gen de altădată face textul lui să pară datat după standardele actuale, când spectrul sexualității a fost lărgit și nuanțat considerabil. Textul britanicului ne duce cu gândul la scrierile lui Harold Pinter care își conduce publicul direct către zdrobirea unei relații cândva strânse. În mod ironic, John este singurul personaj căruia i se dă un nume. Totuși, lipsa de identitate aruncă pe toată lumea într-o aventură plină de schimbări de situație. Ca într-o veritabilă cursă, personajele par să-și schimbe rapid pozițiile și să treacă – succesiv – în poziția de «victimă», «salvator» sau «persecutor».
Pentru M, un agent de bursă, el este un partener casnic ușor iritant, dar adorabil. Pe de altă parte, pentru W (un ‘M răsturnat’), John devine un scut împotriva singurătății. Situația se complică la acea cină în care John este simultan angajat de ambele părți, fiind forțat să facă o alegere. Dialogurile create de Bartlett se izbesc de cuburile și paravanele albe explorând din plin pasiunea, alegerile relaționale, lașitatea și angajamentul. Totuși, axa centrală a piesei, plină de neliniște, este întrebarea dacă identitatea sexuală este (fixă) de natură genetică sau, pe o scară variabilă, alegerea are o pondere mai mare în această ecuație. Piesa lui Bartlett examinează, cu precizie clinică, ceea ce Schopenhauer a numit cândva „tirania celor slabi”.
Disputa este organizată teatral de Tony Adam Horațiu, care s-a ocupat și de traducerea textului original, urmărind o ‘renaștere stilizată cu îndrăzneală’. Reprezentația este șlefuită și bine calibrată, distribuția realizând legăturile dintre personaje, împărtășind emoție publicului.
Realizat fără prea multă recuzită, dar cu multe gesturi (cum ar fi îndepărtarea hainelor) mai degrabă implicate decât executate, „Cock” este un spectacol amuzant și plin de vervă comică, dar cu o intensitate psihologică dură prin chiar minimalismul său. Montarea începe într-o manieră hiperactivă, când cei doi amorezi se regăsesc într-un dublu act, în cearta lor teatrală mixată cu umorul fizic. Acțiunea se desfășoară pe scena ca o imensă ‘cutie pentru cobai’, cu multe cuburi & paravane albe, puternic luminate, reflectând – în egală măsură – claustrofobia, dar și situația incomodă a lui John (Scenografia: Mădălina Mihai). Ambii bărbați apar și dispar cu viteză de după pereți albi, alternând stări, mascând dispute vechi și multe incertitudini.
Mereu, cortina sonoră vibrează pe ritmuri tribale, sugerând că asistăm la un soi de studiu antropologic… lejer. Apariția zâmbitoare a singurului personaj feminin (W/ ca un fel de ‘M răsturnat’) aduce pe scenă un amestec rece de inocență, inteligență mixată cu intuiție și excitare de modă veche. Ioana Niculae pare desprinsă din comediile romantice hollywoodiene, părând o replică (mai tânără) a senzualei Cameron Diaz. Într-o cină/întâlnire ce pare a fi „o luptă de cocoși” pentru posesia lui John, personajele iau în răspăr, printre înghițituri, identitatea. Disputa lor nu pare a fi doar o pledoarie pentru lărgirea orizontului, ci, devine o acuzare a modului în care – până în prezent – societatea pur și simplu preferă să atârne etichete.
Performanțele actoricești sunt arcuite amuzant, lăsând loc pentru pendularea între dispoziții de moment și sentimente puternice. Cu aerul unui Wentworth Miller, plin de charismă, Tudor Cucu-Dumitrescu este deosebit de afectat în disperarea sa romantică, deoarece își pierde puterea în relație. Pe de altă parte, Cristi Neacșu, cu aerul său de ‘pudel pierdut’ aduce tușa de comedie spumoasă, iar alchimia de pe scenă capătă nuanțe veridice. Cristi Neacșu oferă o performanță puternică, devenind din ce în ce mai neplăcut până când devine copilul răsfățat și îmbufnat al finalului, dar nu ne lasă niciodată să vedem clar ce găsesc M sau W la acest ‘lover’ derutat și derutant în egală măsură. Îl vedem pe John în situații furioase sau intime mai întâi cu M, apoi cu W, dar aproape întotdeauna la distanță, atingerile fiind rostogolirea umărului sau gesturi de încordare. Unica scenă de sex (heterosexuală) este incredibil de hilară, mai ales că artiștii sunt la câțiva metri distanță, în semiîntuneric și sunt semi-îmbrăcați.
Evitând clișeele din mai toate piesele care se coagulează în jurul unei cine sau a celor din comediile romantice, directorul de scenă insistă asupra jocului de putere, accentuând trăsăturile personajelor: răutatea dusă până la rănirea celuilalt a lui M/extraordinarul Tudor Cucu-Dumitrescu, articulările senzuale ale lui W/șarmanta Ioana Niculae și, mai presus de toate, neîncrederea funciară a lui John/prin intransigența copilăroasă a lui Cristi Neacșu. De asemenea, neajutorarea și disperarea lui M sunt întărite de prezența tatălui iubitor, interpretat cu aplomb și umor fin de Cătălin Frăsinescu. F este, într-un fel, o figură periferică, dar hotărârea lui de a-și susține mereu fiul se simte reprezentativă pentru modul în care dorințele șovăitoare ale lui John se înfruntă cu nevoia de aprobare a societății.
În cele din urmă, montarea nu prezintă o competiție între heteronormativitate și parteneriate gay, ci dezvăluie un triunghi de modă veche, cu o figură egoistă, crudă și distructivă în centrul său.
Spectacolul „Cock” demonstrează că o echipă bine sudată poate reînvia cu succes un text datat și nuanțează multe dintre comentariile despre gen și sexualitate, dar, mai ales, despre îndrăzneala de a ne trăi propriul adevăr.
Regia: Tony Adam Horațiu
Traducerea: Tony Adam Horațiu
Scenografia: Mădălina Mihai
Distribuția:
Cristi Neacșu – John
Tudor Cucu – Dumitrescu – M
Ioana Niculae – W
Cătălin Frăsinescu – F
Durată: 1 oră și 45 de minute, fără pauză
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.