Good Will Hunting este povestea minunată a luptei unui tânăr pentru a-şi găsi locul în lume. Filmul, realizat de Gus Van Sant, devine o palpitantă “călătorie” prin mintea destul de tulbure a unui tânăr cu sclipiri de geniu.
Will Hunting are un talent deosebit, dar, ce păcat… s-a născut într-o zonă în care accesul la o formă de educaţie pe măsura posibilităţilor sale este îngrădit. Ca orice fiinţă excepţională, Will este un rebel care nu vrea să-şi recunoască sau să-şi asume condiţia: se aprinde iute la mânie şi îşi pierde repede capul. Tânărul, care trăieşte în Boston, preferă să hoinărească în compania amicilor săi (prea puţin speciali), să agaţe fete sau să muncească pe şantier. Pentru că inteligenţă are, i se pare mai “funny” / interesant să-şi folosească doar braţele. Din cauza unor răni vechi (este orfan şi a cunoscut abuzurile) nevindecate, şi a unei stări de permanentă defensivă, îşi duce traiul la limita autodistrugerii. Într-o seară încinsă şi după o bătaie, obţine numărul de telefon al unei fete interesante, Skylar. În acea încăierare, a lovit un poliţist şi este condamnat. Graţie unui program special, el poate scăpa de închisoare dacă va lucra ca om de serviciu la M. I.T.(Massachusetts Institute of Technology). Provocarea lui Gerald Lambeau (Stellan Skarsgaard, starul suedez din Breaking the Waves ), un celebru profesor de matematică, îl transformă pe acest “Cenuşăroi” de ocazie în ceea ce ar fi trebuit să fie. Dascălul descoperă că “băiatul care spăla pe jos” a rezolvat o problemă cu un înalt grad de dificultate (scrisă pe o tablă de pe holurile curăţate de Will) şi-i propune să lucreze în domeniu.
Chiar propria înzestrare pare să-i fie lui Will principalul duşman. Deşi găseşte soluţii unor probleme complicate, care l-ar încurca chiar şi pe un laureat al premiului Nobel, el nu reuşeşte să comunice cu cei pe care nu-i poate manipula. Încăpăţânarea de a stagna într-o lume în care totul se rezolvă cu forţa brută a pumnului, nu cu puterea minţii, îl împotmoleşte definitiv. Nici măcar cel mai bun prieten, Chuckie (Ben Affleck), nu poate să-l convingă să nu dea cu piciorul norocului. Rănile cele mai dureroase ale flăcăului nu sunt cele care i se văd pe chipul încrâncenat, ci gravele probleme care sălăşluiesc în suflet. Mai mult, recalcitrantul june nu credea că ar avea ceva de demonstrat despre el însuşi sau că ar merita ceva mai bun de la viaţă. Ironia face, totuşi, ca tocmai temperamentul lui impulsiv să-i ofere soluţia căutată de profesorul Lambeau. Pentru a evita un nou “contact” cu poliţia, Will acceptă să meargă la un psiholog şi, apoi, să ia lecţii de matematică. Şirul de întâlniri dezastruoase cu diverşi psihologi se termină în mod fericit abia când dă peste Sean McGuire (fost coleg al lui Lambeau), el însuşi un om cu un trecut plin de traume. Terapeutul (interpretat de regretatul Robin Williams) găseşte calea de a înlătura carapacea sub care Will îşi ascunsese genialitatea, crustă care-i sufoca ambiţia.
Photo: Moviestore Collection/REX/Shutterstock
Admirator al luptei cu sinele şi înţelegător cu cei care se străduiesc să-şi afle un drum în viaţă, Sean descoperă calea potrivită pentru nonconformistul său pacient. Profunzimea sufletului uman este sondată, graţie psihologului dublat de omul încercat de un destin potrivnic.Will se descoperă pe sine şi îşi dă seama de valoarea sa, înţelege ceea ce contează cel mai mult pentru el, abia după ce devine pacientul acestui terapeut. Deşi pornită cu stângul (Sean îl dă afară chiar de la prima întîlnire), legătura se stabileşte încet-încet între cei doi. Sinceritatea (discuţiile despre soţie şi despre basball) lui Sean îl uimeşte pe rebelul Hunting şi îl apropie de psiholog. Dialogurile încep să se lege, iar Sean se dovedeşte a fi un bun ascultător pentru tânărul care până atunci doar tăcuse provocator. Mentorul ştie să-i alimenteze încrederea de sine şi-l stimulează prin discuţii, aparent simple, despre sport şi femei.
Regizorul a avut precauţia de a nu pica în plasa sentimentalismului ieftin şi-a menţinut relaţia dintre cei doi la temperaturi potrivite. Traumele din copilărie şi teama de abandon îl apasă mereu pe orfelinul care voia să fie iubit de fata educată. Îmbinând abilitatea regizorală cu scriitura tandemului Matt Damon-Ben Affleck (prieteni şi în viaţa particulară, nu doar în cea artistică), Gus Van Sant oferă o combinaţie dinamică de aspecte tehnice pentru a reflecta emoţia artistică. Filmul narează o răscolitoare poveste, spusă într-un stil realist (dialogurile par decupate din vorbirea frustă a anilor ’90) de o distribuţie bine aleasă. Matt Damon îşi menţine masca pe chipul blajin şi zâmbeşte anevoie, doar în anumite cadre. Minnie Driver oferă un portret de zile mari pentru ceea ce înseamnă carismă (deşi nu este o frumuseţe canonică, răspândeşte mult farmec şi umor). Ben Affleck este camaradul de nădejde, mereu alături de cel atât de greu încercat. Artistul care captează pe deplin atenţia este Robin Williams.
După experienţele actoriceşti din Dead Poets Society (1989) şi Mrs. Doubtfire (1983), forţa şi duioşia se regăsesc în personajul întrupat în Good Will Hunting. Printr-un joc de cuvinte, titlul acestui film ne sugerează că bunul Will este “recrutat” (recuperat) şi cu ajutorul mentorului interpretat, cu mult har, de Robin Williams. El deschide “cărarea” spre o lume care îl refuzase cu brutalitate.
Culorile naturale folosite de cineast creează un acord între o plasticitate caldă şi un sentiment uman, se naşte empatia pentru Will. În biroul lui Sean Maguire sau în camera lui Skylar (Minnie Driver), dominanta cromatică galbenă dă naştere unei stări confortabile, atât privitorului, cât şi personajului. Tânărul rebel se află în siguranţă în aceste cadre şi nu mai simte nevoia de-a purta diverse măşti. De asemenea, sentimentele de nelinişte şi inconfortul lui Will sunt sugerate şi de lumina rece (albastră), toate armonizate de coloana sonoră (“Big Strong Man”, “If I Had the Last Dream in the World”, “We Still Need More Than Anyone Can Give”, “Why Do I Lie?“, “Handle on My Heart”, “How Can You Mend a Broken Heart”, “Afternoon Delight”). Cu onestitate şi umor, Good Will Hunting a deschis o ferestră nouă către înţelegere cu tot ceea ce implică acest termen. Viaţa oferă multiple motive pentru a fi trăită cu înţelegere, cu bunătate (“good”) şi fără prea multă încrâncenare. Senzaţia de caleidoscop sentimental dispare după cele două ore de film, când fiecare se poate întreba: “Cine sunt eu?”.
Good Will Hunting
Regizor: Gus Van Sant
Scenarist: Matt Damon, Ben Affleck
Compozitor: Danny Elfman
Operator: Jean-Yves Escoffier
Scenograf: James McAteer
Costume: Beatrix Aruna Pasztor
Muzica: Elliott Smith
Producător: Lawrence Bender
Co-producer: Chris Moore
Scenograf: Missy Stewart
Monteur: Pietro Scalia
Distribuţia
Matt Damon (Will Hunting)
Ben Affleck (Chuckie)
Robin Williams (Sean Maguire)
Minnie Driver (Skylar)
Stellan Skarsgard (Gerald Lambeau)
Casey Affleck (Morgan)
Cole Hauser (Billy McBride)
Premii, nominalizări, selecţii
Globurile de Aur (1998) – Cel mai bun scenariu: Ben Affleck, Matt Damon
Oscar (1998) – Cel mai bun actor în rol secundar: Robin Williams
Oscar (1998) – Cel mai bun scenariu original: Ben Affleck, Matt Damon
Festivalul internaţional de film din Berlin (1998) – Ursul de Aur, nominalizat: Gus Van Sant
Globurile de Aur (1998) – Cel mai bun actor în rol secundar, nominalizat: Robin Williams
Globurile de Aur (1998) – Cel mai bun actor într-o dramă, nominalizat: Matt Damon
Globurile de Aur (1998) – Cel mai bun film – dramă, nominalizat
Oscar (1998) – Cel mai bun film, nominalizat: Lawrence Bender
Oscar (1998) – Cel mai bun regizor, nominalizat: Gus Van Sant
Oscar (1998) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Minnie Driver
Oscar (1998) – Cel mai bun montaj, nominalizat: Pietro Scalia
Oscar (1998) – Cea mai bună muzică, nominalizat: Danny Elfman
Oscar (1998) – Cel mai bun actor, nominalizat: Matt Damon
Oscar (1998) – Cea mai bună muzică, nominalizat: Elliott Smith
Via WebCultura
Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.
