«Scriu mângâind florile de câmp, fără a le mișca picăturile de rouă. Scriu făcând cerculețe în apă, pentru a pândi amplificarea undelor și dispariția lor. Scriu ca un copac în bătaia vântului, cu trunchiul inteligenței rămânând neclintit și frunzișul sensibilității fremătând.»

Eric-Emanuel Schmitt

Doamna Pylinska și secretul lui Chopin

Când am citit „Cea mai frumoasă carte din lume”, de Eric Emanuel Schmidt, m-am simțit ușor decepționată.
Nu era cea mai frumoasă carte din lume.

Mi-am schimbat părerea cu „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin”. Abia acum am simțit că autorul oferă ce a promis cândva și că citesc, în cele din urmă, ceea ce ar putea fi cea mai frumoasă carte din lume.

Este un text care mi s-a lipit de inimă.

Scris superb! Cu fraze autentic literare, savuroase și nutritive emoțional, așa cum trebuie să fie literatura.

Subiectul este și el sensibil. Un tânăr, fascinat în copilărie de felul în care cânta mătușa lui la pian, vrea să învețe să cânte și el. Vrea să îl descopere pe Chopin, atras de ceea ce simțea că răzbate din cântecul trist și minunat al femeii.

Găsește o profesoara excentrică și aproape inabordabilă, dar care este fascinată de Chopin. Ea îi propune cele mai neobișnuite metode de studiu al muzicii, iar apoi, când intuiește că vrea metode mai convenționale, îi oferă o lecție, apoi îl dă afară (aceasta fiind, mai degrabă, adevărata lecție. Se consideră prea bună pentru astfel de abordări banale, care insultă spiritul lui Chopin. „Elevul” se va întoarce, totuși, la excentrica lui profesoară, până când aceasta își încheie rolul în viața lui.

Învață tânărul să cânte? Nu interesează pe nimeni.
Învață, în schimb, să simtă, să aibă trăirile complexe și sofisticate din care se naște arta.
Învață cât să îi ofere mătușii sale, cu 40 de ani mai în vârstă, de care este etern fascinat, un moment sublim de artă și admirație în cea mai dramatică etapă din viața ei. Când ea dispare, ia și muzica înapoi, fiindcă arta se naște și moare odată cu muzele care o aduc în viața muritorilor de rând.

Despărțirea de muzică va marca însă începutul carierei de scriitor a tânărului, personaj în care cred că autorul se regăsește. Literatura devine arta prin care își va exprima, de acum încolo, sensibilitatea.

„Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” este o carte despre tot și despre nimic, despre iubire, despre artă, despre muze și despre profesori excentrici, despre lucrurile frumoase care ne unesc și ne eliberează. Toate acestea se încheagă miraculos într-un carusel emoțional care te poartă, în numai câteva ore, prin toate stările posibile, de la plânsul mut la râsul în hohote, iar la final te lasă nostalgic și fericit.
Cam ca o zi obișnuită la școală.

„Da, am scris și o carte despre Mozart, și una despre Beethoven. Muzica este indispensabilă pentru viața mea interioară. Prin ea renasc, mă consolez sau îmi exprim suferința. Muzica are o incredibilă influență spirituală și emoțională asupra mea. Pot să stau o zi fără să scriu sau să citesc, dar nu și fără să ascult sau să fac muzică. Respir prin urechi!“ – Eric-Emmanuel Schmitt, interviu în Le Progrès

Un articol de Gina Varga