Sunt prin naștere clujean, (n. 20.12.1977) prin copilărie și tinerețe brașovean iar prin familie și carieră sibian. În Sibiu am ajuns în anul 2000, ca student al Facultății de Jurnalistică. Coincidența sau, cine știe, poate soarta, au făcut ca începutul de mileniu să fie și pentru mine uvertura noii mele vieți, într-un oraș pe care l-am simțit schimbându-se și crescând odată cu mine. Sibiul m-a prins și nu mi-a mai dat drumul. Și iată-mă încă aici, după 22 de ani, căsătorit și cu o fată de 14 ani care pornește în căutarea propriilor visuri.

Decebal Todăriță

Sunt licențiat în Jurnalism și Comunicare precum și în Istorie în cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și absolvent al două programe de masterat: în Jurnalism și Relații Publice, respectiv Elite Politice Românești. După absolvirea facultății de Jurnalism (2004) mi-am început cariera în Relații Publice fiind purtător de cuvânt al Bursei din Sibiu (Sibex) și apoi al Spitalului Județean Sibiu, unde activez și în prezent.

Pasiunea pentru cuvânt cred că am moștenit-o din familie, de la bunicii din partea mamei, ambii învățători, de la bunica din partea tatălui: profesoară de Limba și Literatura Română și de la mama mea, profesoară de engleză/franceză. La acest filon s-a adăugat însă un fior artistic, un ghem de emoție, pe care simt că l-am moștenit de la tatăl meu, de profesie muzician. Cuvântul și muzica sunt unite prin poezie. Și așa a apărut dorința de a scrie, de a crea, de a descoperi. Scriu încă din adolescență, dar o anume timiditate, un soi de reținere pe care nu am putut-o stăvili, m-a făcut să întârzii debutul până târziu…Anul 2016 a fost cel care a consemnat apariția primului meu volum de poezii intitulat „Vise presate”, Editura Eikon, 2016, prefață Conf. univ. dr. Lucian Grozea, postfață Ovidiu Ivancu iar în 2022 am publicat cel de-al doilea volum, intitulat „Multivers”, Editura Eikon, prefață Ovidiu Ivancu, ilustrații Iulia Cruceru.

Cred în poezie și în puterea ei. Cred că, citind poezie, oamenii pot să găsească sau să își regăsească spiritul. Deși poezia este un sentiment extrem de personal al autorului, cititorii, care devin deținătorii săi de drept în momentul lecturii, pot experimenta aceleași sentimente și se pot identifica cu ele. Si aici este miracolul creației. Să dai naștere trăirilor în suflete.

În prezent pregătesc un nou volum și sper ca acesta să apară cât mai repede, obiectivul meu fiind anul viitor.

Uitare

Plouă:

mă leg cu funii de apă

și mă arunc în cerul uitării

de sine, de tine

oh!

și cum beau

vinars roșcat – brun

în care se împreunează umbre.

Cu fiecare înghițitură

mă simt ca ambra,

strălucesc în cenușiul zilelor

mistuit de stomacul lumii.

Plouă:

îmi pun comprese cu nori

pe tâmple

și mă ascund în sticle

aruncate – n mare,

sunt mesagerul uitării

de sine, de tine

oh!

și cum beau

vinars roșu aprins de neliniști,

mușc sânii cu aromă de tutun

pe sub felinarele pierzaniei

cu fiecare sorbitură

înghit eu lumea,

o mistui

și mă simt apoi

ca ambra

strălucind în cenușiul zilelor.

Gramofonul

Universul e un gramofon

iar prin pâlnia sa

se aude respirația lui Dumnezeu,

în rezonanță cu membrana

sufletelor noastre.

Trăim și visam în rotații

prin șanțurile plăcilor negre

iar acele timpului

poartă roluri

din margine – n nemargine,

început și sfârșit

nesfârșit.

Din când în când,

primim câte o doză de redare,

ne naștem și murim

și încercăm să ne auzim în

difuzorul lumii,

de unde se ridică praful propriei noastre ființe.

cer

Cer de septembrie

Plouă…

septembrie a redeschis rănile cerului

lacrimile se-ntorc în ochii deschiși pe asfalt,

în cerul coborât pe pământ,

un pariu în orb cu sine însuși.

– Sunt același, pare să spună,

doar că acum mă calcă oamenii în picioare.

Plouă din mine pe mine,

sunt și cer și pământ,

mă privesc și mă priviți prin aceeași fereastră.

Cum curge în ochi nisipul vremii!

Cum se strânge acum pe tâmple timpul,

odinioară dilatat în alcovurile tinereții!

Și plouă din cerul întors,

plouă de sus și de jos

iar septembrie a readus

în crâșme dorurile nestinse

de apele uitării.

Oameni ai extremelor, niciodată iubiți, niciodată străini