Celebrul roman al lui Victor Hugo, Notre-Dame du Paris, a devenit după incendiu, una dintre cele mai bune cotate cărți în topurile vânzărilor, după cum...
Scenarist al renumitei saga Millennium, danezul Nikolaj Arcel a realizat, în 2012, un proiect ambiţios abordând, pe ecran, o pagină din istoria ţării lui Hamlet....
Există în biografia oricărui cititor un set de cărţi care i-au marcat copilăria, iar magul Walt Disney şi-a crescut copiii (şi) cu poveştile celebrei guvernante...
Regizorul Felix Alexa „ține pasul cu viața” și ne racordează la actualitatea tulbure din educație, aflată mereu la granița conflictului și-a alianțelor dintre părți (educatori...
„A încerca să defineşti umorul, iată o definiţie a umorului.”, spunea Saul Steinberg. Așa că nici nu încerc, pentru că simțul umorului este mai presus...
După două incursiuni în lumea contemporană (The Soloist, Hanna), cineastul Joe Wright se întoarce la prima sa iubire – adaptarea cinematografică şi filmul de epocă....
Cineasta de orgine franceză, Sophie Barthes, instalată de câțiva ani la New York , declara că ecranizarea romanului Madame Bovary ar rima cu sinuciderea. Alături...
Nu fi stupidă, doar sunteți amândoi căsătoriți! Ăsta-i bărbatul cu care o să mă căsătoresc! i-a spus Vivien Leigh unei prietene, aflându-se la un teatru...