Casele părăsite
Se spune că e suficientă o atingere
Și te trezești ca dintr-un vis încurcat într-o realitate simplă simplă
Mi-a spus că e din Troia
Pe urmă a căzut netul și se temea că am crezut că-și bate joc de mine
Mai sunt pe-acolo niște case răsfirate printre dealuri, ceva pâlcuri de copaci
Vara mă întindeam cu ochii închiși și vedeam
stejarul din deal drumul către sat auzeam păsările
îi vedeam gleznele sfrijite în adidașii răpcigoși
Tatăl lui punea seara vânatul la ușă
Frigeau carnea sub duzii din curte
Mi fost destul de greu să îi spun
Am o soartă stupidă
trăiesc ca un animal în cușcă
totul a fost urât, urât, de la bun început
primele mele poezii le-a scris tata
i-a fost milă de mine să mă știe înșirând cuvinte la comanda comuniștilor.
În somn am o casă pe care o cunosc foarte bine
știu tot ce e în fiecare dulap poziția cărților
știu unde e cutia cu ațe
are o baie romană la mansardă de acolo se iese pe acoperiș
Viața a trecut în zadar
Bărbații n-au vrut de la mine decât să le scriu tezele
lua-le-ar dracu
să le curăț unghiile
să le smulg buruienile
să le otrăvesc gândacii
”El nu m-ar lăsa să mă lipesc de pieptul lui
Fără să izbucnească în râs sau în lacrimi”
le strigam când mă împingeau dintr-un zid în altul
Se spune că e suficientă o atingere
Și te trezești ca dintr-un vis încurcat într-o realitate simplă simplă
De câte ori mi-am plimbat lama cuțitului pe lângă beregată
Mi s-au arătat glezenele lui sfrijite ba în adidași ba în sandale
Tot ce mi-am dorit a fost să nu supraviețuiesc
momentului în care nu îmi mai recunosc corpul, chipul
Mi-a spus o înțeleaptă: dă-le încolo de oglinzi
până atunci îți vor crește altele, din bronz, din silicon, din ce vrei
oricum nu-i pasă nimănui
nu vezi ce departe s-a ajuns cu comunicarea?
Păsările din stejarul din deal știu mai multe despre fiecare
decât știu cei cu care împărțim pasta de dinți
Până și casele care ne așteaptă vis în perfectă ordine sunt abandonate
atâtea camere și nu e nimeni în ele
nimeni
Pe toată planeta asta de independenți
care-și fac unul altuia tezele, își curăță unghiile, își otrăvesc gândacii
pe mine doar pe mine
mă vizitează un băiat din Troia
vine dimineața cu autobuzul de Tottenham
și ne iubim pe toți coclaurii
în toate camerele
în toate veacurile
ne iubim ca-n legendele antice
și nu ne crede nimeni
Citiți și Soarta cea bună și soarta cea rea…