Călătorie pentru regăsirea feminității

Se privea în oglinda băii de mai bine de zece minute încercând să-și adune dramul de curaj pe care îl mai avea și să i se arate soțului ei, Șerban, în toată durerea și vulnerabilitatea ei de acum.

Știa prea bine că lui Șerban îi plăceau sânii. În speță, ai ei. Îi și spusese la un moment dat că se îndrăgostise mai întâi de corpul ei și mai ales de decolteul generos care se cerea admirat din rochia vaporoasă de vară pe care o purtase la prima lor întâlnire. Firește, o iubise apoi și pentru alte motive – o iubea ca un nebun, chiar –  dar voluptatea perechii de nuri parcă proaspăt dați în pârg rămânea miezul dragostei carnale care-l făcea să se repeadă de fiecare dată asupra ei, aproape sufocând-o cu sărutări pofticioase.

Știa asta pentru că și după zece ani de căsnicie, partidele lor de amor se învârteau în jurul acestor simboluri ale senzualității desăvârșite. Chiar și în ultimele dăți când făcuseră dragoste, sub amenințarea bombei cu ceas materializată într-un cancer de sân de toată frumusețea – descoperit din fericire la timp pentru a-i salva viața – , a bisturiului și a tratamentului draconic ce se concretizau ca unică soluție, nurii ei de fecioară despletită încă îl ațâțau suficient pe Șerban.

Discutaseră de o mie de ori despre acest moment. Stabiliseră că după operație și după încheierea tratamentului vor încerca din răsputeri să ducă o viață cât mai normală cu putință și să nu lase noile circumstanțe să schimbe ceva între ei. Șerban chiar se jurase pe ce avea mai scump că nu o va privi niciodată în alt fel și că va continua să o dorească la fel de mult ca și până atunci.

Nu o va mai considera femeie

Cu toate astea, acum, privindu-și în oglindă sânul desperecheat și cicatricea discretă care luase locul rotunjimii perfecte a celuilalt – da, chirurgul făcuse o treabă excelentă, dar tot măcelărită se simțea – tremura din toate încheieturile la gândul că Șerban se va înspăimânta văzând aievea această priveliște și nu o va mai dori nici în seara aceea și nici în altă seară de acum încolo. Că nu o va mai considera femeie.

Poate îi va fi milă de ea. Poate chiar se va strădui să facă dragoste cu ea, chiar și așa, ciuntită, dar nimic nu va mai fi ca înainte. Poate că e o greșeală să încerce asta acum. Poate ar trebui să aștepte până va isprăvi și operația de reconstrucție, când locul acum gol va fi umplut de un sân nou-nouț.

Șerbane, spune ceva…Spune-mi că mă iubești

Auzind vocea lui Șerban care o chema nerăbdător din dormitor, a tras adânc aer în piept, și-a aranjat pentru a zecea oară cămașa de noapte din dantelă – care lăsa să se întrevadă pielea catifelată a sânului sănătos – și-a răvășit părul lung și l-a potrivit în așa fel încât să acopere cât mai mult locul dureros și a deschis ușa băii cu o mișcare languroasă. S-a apropiat de pat mișcându-și șoldurile ca o cadână.

Încă tremurând, încerca să îl privească pe Șerban drept în ochi, căutând cu disperare să-i deslușească reacțiile. Oare ce gândește acum? Poate nu e atât de evidentă lipsa prin cămașa asta..Poate n-ar trebui să mă dezbrac complet. Asta voi face! Las cămașa pe mine și poate nu o să fie atât de șocantă priveliștea. Șerbane, spune ceva…Spune-mi că mă iubești..Gândurile se succedau cu viteza luminii prin mintea ei, aproape că amețise.

Își simțea inima dând să-i iasă din piept în timp ce se străduia din răsputeri să zâmbească și să se simtă atrăgătoare sau măcar să dea senzația, pentru unicul ei spectator. I se părea că-i vede ochii mari, negri, sclipind de dorință, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat cu ea. Părea că totul e ca înainte.

Hai să ne culcăm, a fost o zi grea.

Șerban stătea în pat, sprijinit cu spatele de tăblie, cu mâinile lăsate în voie pe mormanul de perne ornamentale pe care ea le așeza cu minuțiozitate în fiecare dimineață. O privea flămând, urmărindu-i atent fiecare mișcare languroasă a șoldurilor și zâmbind ștrengărește anticipând următoarea mișcare a felinei din fața ochilor. Când ea s-a apropiat de marginea patului, a întins brațele încurajând-o să vină către el. S-au întâlnit în mijlocul patului imens iar apropierea de Șerban i-a trădat emoția puternică, aproape paralizantă. S-a agățat de gâtul lui și l-a cuprins într-o îmbrățișare strânsă. Apoi Șerban i-a luat capul în mâini și a început să o sărute, la început delicat, de parcă ar fi fost la prima întâlnire, și apoi din ce în ce mai pasional.

Freamătul trupurilor care păreau că-și văd nestingherite de vechile obiceiuri amoroase i-au dat curaj și-au îndemnat-o să se lase în voia momentului, uitând pentru o vreme durerea. Mâinile lui Șerban căutau nerăbdătoare să-și reamintească finețea pielii soției lui și formele reliefului trupului ei pe care îl găsea extrem de atrăgător chiar și după atâția ani. Gestul firesc de a-i cuprinde în mâini nurii generoși s-a oprit brusc atunci când palma lui stângă a întâlnit vidul ce domnea în dreapta pieptului ei.

Realitatea pe care probabil n-o luase în serios până atunci l-a lovit în moalele capului. A tresărit și, cu teama de a nu-i fi fost simțit pe deplin gestul de retragere, a început să își sărute din nou soția, încercând să reaprindă focul. Ea l-a oprit și, privindu-l cu blândețe amestecată cu resemnare amară, i-a șoptit : Hai să ne culcăm, a fost o zi grea. N-au intrat zilele în sac. A sărutat-o pe frunte și s-au cuibărit unul într-altul, ca doi copii, sub așternutul protector.

E important să fii bine

Timp de două săptămâni și-au vorbit puțin. Scuzele erau oarecum la îndemână. El muncea mult, avea o perioadă aglomerată la birou. Ea alerga între serviciu – unde se reîntorsese de curând – și controale medicale ori discuții cu medicii despre operația de reconstrucție mamară. La fiecare dintre întâlnirile cu medicii  se uita din cînd în când cu tristețe la scaunul de lângă ea pe care până în urmă cu o săptămână stătea calm Șerban, ținând-o strâns de mână și punând o sumedenie de întrebări medicilor. Se scuzase de fiecare dată, jenată, că Șerban nu putuse veni din pricina unor ședințe de la care nu putea  lipsi. Dar, sigur, îl va ține ea la curent și îi va explica toate opțiunile așa încât să poată lua deciziile cele mai bune împreună.

Se ținea de promisiune și seara, la cină, îi făcea un rezumat cu noutățile, opțiunile, deciziile ce trebuiau luate. El trăda eforturile tot mai mari de a fi prezent și interesat de subiect și dădea din cap repetând mecanic aceleași propoziții Facem tot ce trebuie să fii bine. E important să fii bine.

Să facă operația și să redevină femeie ?

Era vineri seară. Avusese o ultimă discuție cu medicul plastician și urma să ia o decizie cu privire la implantul care să umple golul lăsat de boala nemiloasă. Nu era hotărâtă. Să mai aștepte sau să facă operația și să redevină femeie ? Se gândise că era un prilej bun să testeze apele cu Șerban. În definitiv, nici nu putea spune ce era cu ei, încotro se îndreptau. Poate că o discuție despre operație putea limpezi totul.

S-a strecurat mai devreme de la birou, s-a oprit să cumpere vin și ingrediente pentru o cină romantică, a ajuns acasă într-un suflet. Voia să termine toate pregătirile până la venirea lui Șerban. A intrat în grabă în apartament, a lăsat sacoșele pe masa din bucătărie și s-a dus în dormitor să-și schimbe hainele. Pe pat a zărit un trandafir roșu. Sub el, o scrisoare. Două pagini scrise mână de Șerban.

Nu voia nimic în schimb

Își cerea iertare, dar nu mai putea rămâne cu ea. Nu era bine pentru niciunul dintre ei. Nu putea suporta să o mintă, să se prefacă. Era un laș, își asuma acest rol în fața ei. Promitea însă că o va sprijini financiar. O ruga să îi trimită lui toate facturile de la spital, pentru toate operațiile și consultațiile pe care le mai avea de făcut. Nu ținea morțiș nici să divorțeze acum sau să facă partajul. Putea aștepta oricât era nevoie. Oricum, nu ar fi avut nicio pretenție materială. Putea să păstreze ea apartamentul, mobilierul, tot ce era în casa lor. Și nu voia nimic în schimb. Poate doar iertarea ei, cândva, peste ani, când va putea. Dacă va putea vreodată.

Pentru mine !

A împăturit scrisoarea și a pus-o în sertarul de la noptieră încercând să-și stăpânească tremurul care-i cuprinsese tot corpul. Nu știa dacă avea dreptul să fie furioasă. Nici dacă ea ar fi procedat altfel în locul lui Șerban. De altfel, simțea că acesta era cursul firesc al lucrurilor. Nu s-a împotrivit. Și-a schimbat hainele, s-a întors în bucătărie și s-a apucat de gătit. Apoi a așezat pe masa din living o farfurie, tacâmuri, un pahar de cristal în care a turnat vin.

Când cina a fost gata, și-a făcut un duș, s-a schimbat într-una din cămășile de noapte de dantelă cu un decolteu extrem de generos, și-a pus mâncare în farfurie și s-a așezat la masă. A mai băut o gură de vin după ce a închinat paharul în aer, într-un toast imaginar : Pentru mine ! Și a luat atunci, pe loc, decizia să amâne operația. Cum să pretindă bărbatului ei să o dorească așa, când ea însăși nu se putea privi în oglindă cu aceiași ochi ca înainte ? Avea nevoie de timp să se redescopere. Să-și iubească rana din interior, cicatricile de la exterior și să umple golul din dreapta pieptului, dar nu cu silicon. Era convinsă că la capătul acestui nou drum avea să îl găsească pe Șerban.

Sursa foto: www.rebelcircus.com

Citește și Ce nu știm despre anorexie, de aceeași autoare.