***
hai să vorbim despre curbura
sensului poetic în palma lui Orfeu
se pare că la răsărit
o iapă orbită de culoare
își fată mânjii
suntem nefericiți amândoi
și-atunci, ce dacă mânjii sunt verzi?
iha, iha! cailor lui Stănescu le cresc aripi
în cuvintele lumii clonate
un inorog paște mătrăgună
iar ultimul Pan cântă din ciobul
unor poeme de dragoste
în butoiul cu centuri de carne
am uitat până și izgonirea din rai
de aceea, în umbra lemnului
(plânge-mă, femeie!)
hai să tăcem până la topirea
veacului de ceară
„să locuiești într-un cerc și să nu îți atingi centrul.”
Sabin Bălașa
Lui Charles Bukowski
Dacă nu bate cu pumnii în ușă, nu-i deschide!
Dacă nu se milogește ca o văduvă săracă,
nu o milui!
Dacă nu dă ochii peste cap
să te seducă, așa, ca pe un soldat
aflat în prima permisie, nu o iubi!
Dacă nu te amenință că-ți taie gâtul
când nu îi dai ce e de preț,
nu da jos haina scumpă de pe tine.
Și nu îți păstra cămașa!
Dacă nu te însetează,
nu te flămânzește,
nu îți scrijelește direct pe os,
dacă mersul tău nu e împleticit lângă ea
și mâinile nu îți tremură fără,
atunci, poete,
lipsește-te
de poezie!
***
din creștet până la umeri e o hartă febrilă
semne cifrate pe care privirea le mestecă
încet
din umeri până la tălpi –
o istorie eșuată
limbaje isterice
apropieri șuierate
ca trenul prăbușind șinele
unei gări părăsite
un abandon tactil
o chircire de oase
corpul a devenit un oraș ascuns
între ruinele emoției
încep să apară forme de viață febrile
ochii înăuntru și plămânii pe-afară
aspiră respirația noastră
la răscrucea viitorului lumii
brațul orelor s-a fracturat deodată
Citiți și Ți-am făcut drum spre mine, de aceeași autoare
