te-ai întrebat, poate,
de ce bat clopote bergamote
când mă-nfășor ață în papiote
cu jartiera-n moarte să trag, să te
iubesc ca sarea-n bucate.
îți răspund, sprijinind cerul pe coate
cu-un ochi mijit să-mi picuri seara-n el lapte:
nu-s clopote,-s hoațe
de unde scurte
și suflete.
lătrate de lună, cu capete sparte
bat în zadar Oxfordul pe biciclete
la şapte păcate-nşeuate,
dragoste!
foto tumblr.com
Citește și costumul meu din numere pare
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
