în coaja timpului atârnă vag
costumul meu din numere pare
pe umerașul de integrale, lângă
un drapel vâjâit.
prin butonierele siderale
se văd acurat telurice accelerații
molatic, Cronos mă scapă din brațe
cu-un plescăit plictisit
mă prinde-n ultima clipă, alte
costume izbucnesc în ovații.
cu ostenite tururi calice
printre organice aberații
mi-am pus sufletul în palmele tale de abur
iar ele s-au strâns într-o vrajă, sunt
ca un flutur
prins într-un marsupiu de cangur.
foto sursa
Citește și renaștere
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.