Mihail Medrea

despre Silvia

la drept vorbind a mers la biserică
ca s-o întâlnească pe Silvia
duminica trecută fusese la cealaltă biserică din cartier
îşi făcea mustrări de conştiinţă se obişnuiseră
unul cu celălalt
uneori se gândea c-a învăţat-o cu nărav
Silvia părea destul de în vârstă
asta şi datorită necazurilor despre care îi povestea
în fapt nu e cu mulţi ani mai bătrână decât el
ar fi putut să-şi caute ceva de lucru
o cam suspecta de înşelătorie în definitiv
oricine poate afirma orice
dar dacă Silvia cea mărunţică şi prăpădită
într-adevăr este tuberculoasă ori doar pretinde asta
cine s-o verifice
să fim serioşi când dai de pomană unui cerşetor
nu mila te mână spre aşa ceva
în primul rând vanitatea că o recunoşti sau nu
eşti mândru de tine când îi dai unui năcăjit ceva de mâncare sau o haină veche pe care şi-aşa n-o mai porţi
fiindcă ţi-e strâmtă sau nu mai e la modă
undeva într-un colţ întunecat al sufletului tău pândeşte
un negustor ce-şi freacă mâinile de bucurie
a făcut o afacere profitabilă bine faci bine primeşti
te aştepţi ca milostenia ta să fie îndegrabă răsplătită
mai întâi aici şi încă o dată dincolo
la ceasul socotelilor de pe urmă
puţini dintre noi sunt sinceri cu ei înşişi
au fost duminici când i-a dat pe furiş Silviei câte o bancnotă doar ca să scape
de un soi de obligaţie autoimpusă
nu o dată femeia a uitat să-i mulţumească
ba chiar i-a întors pur şi simplu spatele
ca să primească de la vreo doamnă ceva de mâncare
sau nişte mărunţiş mereu avea câte un necaz
n-ai auzit ce mi s-o-ntâmplat
m-o pârât băiatu-mi-o ăl mare la gardieni
că-s cerşetoare ăia o venit fix la mine
şi mi-o dat amendă cinci milioane
nu mai spune
noroc c-o sărit o doamnă de mi-o luat apărarea
şi gardienii mi-o lăsat lucrurile şi mâncarea
de le-am primit da de amendă
nu m-o scutit de unde să dau io atâţia bani
o zis că-mi trag din ajutorul social
cu ce mai plătesc acum chiria
mă gândeam să pui bani deoparte pentru la iarnă
când s-o scumpi gazu i se făcea milă de ea
îi mai dădea o bancnotă
ferindu-se de ţocăiala ei lipicioasă
nu era numai teama de a se contamina
îi era silă de mirosul ei acru de gura ei ştirbă
şi duhnitoare de milogeala ei necurmată

de data asta ce i s-o mai fi întâmplat
cum l-a văzut a început să se smiorcăie uite ce-am păţit
mi-am făcut o baracă în Valea Aurie lângă pădure
cu-alte două femei ca mine am zis să mai scutesc
banii de chirie eram câţiva boschetari acolo
ne făceam mâncarea mai în vale
pădurarul ne-o spus să ne ducem în altă parte
da’ unde amaru meu să mă duc
geaba ne-am rugat de el să ne mai lase
batăr pân’ la toamnă
o pus pe cineva de ne-o dat foc la baracă
şi mi-o ars tot înuntru şi haine şi lucruri şi actele
şi ce mâncare mai aveam am rămas numa cu ce-i pe mine
eram plecaţi toţi pe la containăre să strângem cartoane
şi fier vechi să ne mai facem un ban
când ne-am întors am găst totu scrum
ce fraier mă crezi şi-a spus nu există pe lume
un pădurar atât de idiot încât să rişte un incendiu
la marginea Dumbrăvii şi încă pe seceta asta
noroc c-un domn c-o zis să mergem luni la poliţie
să vorbească el cu cineva să-mi dea o hârtie ceva
să poci primi mai departe ajutoru social
a scotocit prin buzunare i-a mai dat o bancnotă
câte bube rele toate-n fundu’ babii mele
femeia asta ori e o ghinionistă fără pereche
ori o şmecheră ordinară
i se făcuse ruşine de puţina sa iubire faţă de aproapele
de lehamitea pe care i-o stârnea Silvia
a îngăimat un Doamne ajută
femeia a vrut să-i pupe mâna şi-a retras-o încurcat
şi a intrat în biserică.