Bad Romance în straie originale – Romeo şi Julieta

  Bad Romance în straie originale – Romeo şi Julieta

De la teatru se iese pe gânduri, așa se întâmplă și în cazul în care mai zăbovești printre ultimii spectatori care părăsesc sala Studio a Teatrului Național din București, după reprezentațiaRomeo și Julieta. Te simți năpădit de întrebări, dar poți fi cuprins și de uimire și de admirație, în același timp, știind bine că teatrul lui Shakespeare are, în esență, un caracter spiritual, el aduce lumea non-concretă în lumea formelor și a întâmplărilor obișbuite, vizibile. Piesele marelui Will nu vulgarizează spiritualitatea, pentru ca omul de rând să se poată recunoaște mai ușor și nici nu respinge murdăria, urâțenia, absurditatea, ridicolul existenței. Opera lui Shakespeare se adresează cititorului mai pretenţios, a cărui imaginaţie funcţionează  pe paliere distincte ale reprezentării semnificaţiilor. Legătura dintre toate nivele inserate în text pare a fi iubirea, cu efectul ei iniţiatic şi transformator de personalitate. Astfel, a fi îndrăgostit înseamnă a fi vrăjit, transferat în spaţii paralele. Shakespeare este ca o Biblie, el îşi creează propriile sale mituri. „Romeo şi Julieta”, probabil cea mai cunoscută poveste de dragoste din istoria lumii – scrisă în 1594 – este o tragedie în cinci acte, care are la bază o întâmplare reală, petrecută în secolul al XIV-lea. Jucată pentru prima dată în 1595, piesa a devenit imediat foarte populară în rândul publicului londonez. Prima versiune tipărită, datată 1597, are scris pe pagina de titlu comentariul „ a fost jucată des şi aplaudată mult…”.  Vreme de patru secole, popularitatea tragediei nu a pălit deloc.

Orice mouă montare echivalează cu o nouă reflectare a textului în oglinda scenei. Reuşita demersului artistic pentru recenta reprezentație teatrală a presupus o prealabilă incursiune în universul autorului, care i-a furnizat viziunii regizorale solide repere, incitante sugestii, dar și un racord cu lumea actuală, un apel la spiritul vremii. Clasica și tulburătoarea poveste de dragoste, drapată în dramă familială, devine, acum, (și) o interesantă dezbatere despre identitatea de gen (în acord cu Zeitgeistul). Așa  se-ntâmplă și în cazul acestui spectacol în care profunzimea și precizia observației se vor regăsi în ideile izvorâte din text. Sedimentate sub rocile a patru secole de istorie – prejudecățile sociale, invidia, lăcomia și ura – sunt „recondiționate” într-o haină nouă de ingeniosul regizor Yuri Kordonsky, care abordează textul shakespearian într-un spectacol ce reuneşte tineri actori ai Teatrului Național din București alături de mari maeștri ai scenei româneşti (Răzvan Vasilescu de la Teatrul Lucia Sturdza-Bulandra), într-un veritabil „blockbuster” teatral. Actuala echipă artistică a ales să păstreze limba shakespeariană, rămânând fidelă creației originare, dar a exploatat senzorialul, oferind o montare viscerală, plină de cutezanță. Îndrăzneala lecturii regizorale dă mâna cu cea a jocului de pe scenă, realizate de o trupă de actori tineri și talentați și cu măiestria întregii echipei artistice (scenografie, decor, costume și coregrafie). Regizorul Yuri Kordonsky și selecta distribuție, împreună cu scenografii Dragoș Buhagiar, Ioana Smara Popescu și coregraful Florin Fieroiu, deschid o excelentă perspectivă modernă asupra tragediei Romeo și Julieta, lăsând viața și energia debordantă a tinereții să-și afle nestingherit drumul spre inima spectatorilor de orice vârstă. Așa se face că piața publică din Verona devine – pe scena tip arenă – o imensă zonă postindustrială cu multiple funcționalități (club, loc de petrecere, spațiu pentru încăierări, ospiciu) în care erotismul se revarsă din preaplinul piesei marelui Bard. Montarea este vizibil marcată de postmodernism, când, practic, „cei trei S” (sânge, sex, senzațional) vor umple tot spațiul teatral. Alura de underground modern este sporită și de ecleraj, menit să potențeze ambiguitatea. Excesul fiziologic relevă absurdul unei societăți decadente, iar trupa de actori, bine antrenați de coregraful Florin Fieroiu, devine convingătoare în redarea vieţii desfrânate.

Scurtele pasaje de „teatru în teatru” sunt marcate de Lorenzo, costumat într-o lejeră ținută din care doar joggingul ar putea rezona cu gluga rasei călugărului/părintelui, care devine – aici – și un fel de Master of Ceremonies. El marchează (în introducere) pe imensul perete din fundal, cu spray-ul, inițialele familiilor rivale: M.(Montague)  și C (capulet); la fel va proceda și atunci când îi va introduce pe junii înamorați (R♡J). Popularitatea acestui personaj-cheie este sporită și de distribuirea charismaticului Răzvan Vasilescu, fascinant când rostește tropii shakespearieni  cu spatele la pubic. Personajul său urmăreşte să redea, prin descrieri concise (prepară poțiuni la cuptorul cu microunde, îl acoperă pe Romeo cu hârtii la finele unei încăierări), acuitatea de exprimare a sentimentelor şi a impulsurilor. Jocul actorului vădește multă seriozitate, în toate situațiile, presărând ambiguitate, dar ironizează fin și viața modernă (în prezentarea Julietei: „Uite-o că vine” se lasă depășit de eroina țâșnită „pe repede-înainte”). Marius Manole, Lari Giorgescu, Rodica Ionescu, Eduard Adam, Cosmina Olăroiu fac să vibreze spațiul scenic în   care sunetele, luminile și afetaminele ne amintesc de contrastul dintre falsa armonie comunitară și turnura pe care o ia povestea atunci când amărăciunea și neîncrederea înlocuiesc solidaritatea. Mișcările lor sunt puternice urmărind conexiunile sincopate cu fundalul sonor. Această masă vie de spirite colcăitoare ilustrează gândurile despre dragoste și ură. Lumea lor ilustrează o lume meschină, alcătuită din figuri lipsite de fond, active în beznă și placide în lumină. Așa cum Shakespeare, la vremea sa, satiriza idealizarea petrarchistă a iubirii, tot așa face și Yuri Kordonsky, atunci când exprimă contrastul violent dintre excesele lumii contemporane și ipocrizia celor care le practică. Din oferta generoasă a găselniţelor „prizelor directe” se detaşează obsesia selfie-urilor, excesul de efecte de la ritualul de înmormânare (fotografiile și jucăriile fetei, baloane inscripționate cu numele Julietei (prescurtat „Juli”), marea de lumânări și nelipsita formulă R.I.P.).

Directorul de scenă a  mai descoperit în paginile piesei sursa unui motiv de mare actualitate: Bad Romance, menit să rezonenze cu supratema urii din piesă. Personajele se asemănă în mod izbitor cu cele din videoclipul vedetei pop, acolo unde regizorul  a întrevăzut o Lady Gaga, învinovâțindu-și iubitul de crimă („Cause you’re a criminal”), dar și femei de tipul Lady Capulet, care-și manipulau soții ca pe niște marionete și-și tratau fiicele precum niște maștere geloase pe tinerețea și frumusețea copilelor. Așadar actuala montare se constituie și într-o usturător-ironică frescă a moravurilor din „lumea bună”. Costumele realizate de Dragoş Buhagiar și Ioana Smara Popescu au adresat o provocare sensibilităţii moderne, adăugând şi un paracomentariu imagistic percutant: Lord Capulet, în interpretarea lui Ioan Andrei Ionescu, este o furtună de energie chiar     și pe tocuri (!), încorsetat în piele neagră. Lady Capulet/Costina Cheyrouze exemplifică din plin ilustrația sonoră: „Walk-walk fashion baby” și se dovedește abilă în a-l manipula pe inertul Paris/Emilian Mârnea (aici, cuceritor de adorabil sub masca placidităţii nedisimulate). Cuplul rival e construit pe un contrast de cantitate, frizând ridicolul: planturoasa Lady Montague/ Victoria Dicu îi subminează mereu autoritatea fragilă a firavului Lordului Montague/Mihăiță Calotă.

Fără să recurgă la emoții facile, Yuri Kordonsky ne-ntinde „mărul otrăvit”- îi place să amestece și să încurce granițele: identitățile sunt neclare, iar confuzia domnește. În actualitatea tulbure    a secolului al XXI-lea, când rolurile sunt total încurcate între sexe, directorul de scenă răstoarnă obiceiurile din vremea Bardului Will, când rolurile feminine erau interpretate de bărbați, și ne arată cum, astăzi, pare a fi tot mai dificil de trasat o frontieră clară între rostul și statutul bărbatului și al femeii. Astfel, energica și spirituala actriță Florentina Țilea devine un aprig Tybalt, iar Ada Galeș bulversează spectatorii cu franchețea ironic-dominatoare a unei Hero – „bitch crazy” tivite pe tiparul blajinei doici. Regizorul se amuză, în acest fel, pe seama normelor și a convențiilor și provoacă neliniște în sufletul și mintea spectatorului, mizând și pe inepuizabila actualitate/contemporaneitate a operei lui Shakespeare.

Romeo și Julieta, întrupați de tinerii Ionuț Toader și Crina Semciuc, păstrează figurile melancolice şi comportamentele capricioase pe care Acvila Nordului le indica în piesă. Romeo, în ipostazierea tânărului Ionuț Toader, pășește corect pe calea transfigurării din inocent în entuziast suporter al iubirii amestecate cu ură. De o rafinată subtilitate emoțională se dovedește actul trecerii sale de la adolescență spre maturizare, când Lorenzo și Hero practic îl tăvălesc prin scena plină de băltoace, ca într-un veritabil rit de trecere (bretelele marchează abandonarea „hamurilor” de copil mic). De la rostirea aproape „în alb”, în primele acte, tânărul actor ajunge  la frazarea corectă, iar glasul devine puternic și privirea ageră – date care-l vor  ajuta pe  Ionuț Toader să  îi confere un contur adecvat personajului.

La rândul său, Julieta întruchipată de gracila Crina Semciuc, emană în permanență  un amestec de bucurie tristă şi de tristeţe veselă. Regizorul a adresat o provocare sensibilităţii moderne, adăugându-i acea complicație sentimentală din relația cu Hero.Viziunea regizorală rezumă rapid delirul nevrotic provocat de iubire, fără să-i dea răgaz măreţiei. Descătuşarea „de stare” apare, în cazul ambilor eroi, abia în final, când este resimţită deplinătatea eforului lor cathartic. Mereu prezentă în spațiul scenic, mlaștina/balta reprezintă noroiul vâscos al inconștientului barbar, în care regresează tinerii. Cei doi eroi, care se jucaseră cu baloanele de heliu la petrecere, abandonează lumea scufundându-se, la propriu, într-o baie de ură, încercând să mai salveze stropul de iubire pe care și-l sorbiseră reciproc de pe buze.

Decorul (Dragoş Buhagiar), coregrafia (Florin Fieroiu), costumele (Dragoş Buhagiar, Ioana Smara Popescu), ilustrația muzicală ( Yuri Kordonsky) contribuie la configurarea oniric-realistă a unei lumi pătimașe și transformă actuala montare într-un spectacol plin de sevă și culoare. Toate elementele componente se întrec în a face palpabilă imaginea unei lumi clocotind de pulsiuni, în care îndrăgostiții adevărați ajung cu greu la iubire. Lumea este nebună, așa cum și dragostea devine uneori. Realitatea e condiționată de un binom simplu, același din Renaștere până astăzi: pulsiunile instinctelor și echilibrul rațiunii. Arta scenei nu poate rămâne departe de imaginea lumii pe care, după ponciful shakespearian, e numită să o oglindească. Spectacolul de la Teatrul Național din București rămâne o propunere-alternativă pentru nevoia omului de-a mai găsi o explicație pentru… isteria lumii în care trăim. Povestea pare să fi fost scrisă ieri, cu un text epurat și percutant, lăsând spectatorul să descopere, printre hohote de râs și tăceri, o legendă reinventată.

Romeo și Julieta de William Shakespeare

Versiunea scenică: Yuri Kordonsky

Traducerea: Violeta Popa

Regia: Yuri Kordonsky

Asistent de regie: Patricia Katona

Decorul: Dragoş Buhagiar

Asistent decor: Vladimir Iuganu

Costumele: Dragoş Buhagiar, Ioana Smara Popescu

Coregrafia: Florin Fieroiu

Distribuția:

Data premierei: 29 sept. 2018

Pauză: Nu

Mădălina Dumitrache

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.