Babasha, subiect epidemic

Toată lumea își spune părerea, așa că, n-am încotro, mi-o spun și eu. Am văzut reacții care mai de care, unele m-au amuzat, altele m-au surprins, altele m-au plictisit. Unele opinii mi-au părut atât de indignate ( în apărarea generică a unui pedigree muzical și a unei moralități impecabile), că mi-am și imaginat niște cloțe deranjate de pe ouă, sărind ca arse, cotcodăcind. Mucalită cum sunt, mi-au plăcut mai ales aceste păreri, recunosc. Să mai spuneți din astea, mi-am zis, mă distrează!

Ca de obicei, s-au stratificat două tabere antagonice, iar extremele lor sunt de o virulență a căror energie s-ar putea consuma – zic și eu- pentru o cauză muuuult mai bună.

Pentru că agresivitatea și patetismul în a susține cu dinții și ghearele părerea sunt deseori mai deplasate decât problema în sine, decât cauza anatemizabilă, să-i zicem așa. Maneaua, în speța de față. Dar, oameni buni, ce s-a întâmplat așa grav în devenirea speciei umane? Vine Apocalipsa?

S-a prăbușit stâlpul valoric al omenirii, de la o manea? Două, că nici nu știu câte a cântat omul ăla.

Ori poate Coldplay a ajuns în vârful rafinamentului muzical, e Himalaya etichetei, e zăpada abia căzută pe o aripă de înger, e roua din zori, e Fecioara Maria a muzicii de bon ton? Adică de ce n-ar avea și ei dreptul la experimente și metisaje? Sunt cumva cei de la Coldplay un bun al omenirii, sunt în patrimoniul UNESCO și nu pot opera modificări în structura lor?

De ce n-ar avea dreptul să-și decidă programul și să invite pe cel care -conform statisticilor- e preferat de publicul local?

De fapt, intenția celor de la Coldplay e chiar frumoasă, împacă fireasca nevoie de marketing/comerical cu generozitatea de a aduce în fața publicului un nume local, căruia Youtube îi validează notorietatea. Sigur, că notorietatea nu e tot aia cu valoarea, s-a văzut și acum, dar asta nu șterge frumusețea intenției.

Apoi, alunecarea celeilalte tabere în patetisme care aduc în discuție rasismul, mă fac să casc. Iar o dați pe corectitudine politică, nu v-ați mai săturat de subiectul ăsta? Nici voi, indignații de serviciu, cei cu moralitatea absolută? Ok, e o manea urâtă, am citit versurile, da, sunt jenante. Și? Luați-o ca amuzament, vă poate crăpa o venă de la atâta panică! (Nu mă suspectați de iubire secretă de manele, că de la ele chiar îmi vin o serie de probleme. Dar nici nu-mi ies bube pe piele. O să detaliez cândva!)

De fapt, nu s-a întâmplat nimic extraordinar. Soarele răsare, soarele apune, viața merge mai departe, cultura e la fel, dar exact la fel, statisticile sunt la fel, gusturile oamenilor sunt la fel, nimeni nu s-a contaminat și nu și-a schimbat universul valoric, cu sau fără Babasha. Unele lucruri ne plac, altele nu. E foarte ok. Mixul ăsta e grozav, adică e minunat să nu ne placă ceva, măcar din când în când. Nu putem experimenta numai lucruri care ne plac, e elementar, știm de ce.

Dar… să lăsăm asta! Întrebare: care e legătura istorică, morală, culturală și estetică între huduială și manea? Și alta: cât de inadecvată poate fi reactivitatea gestuală a unui om cu pretenții de discernere a inadecvării? Huiduiala salvează pedigree-ul? Nu e nevoie de răspuns.

În fine, poate că a fost o pardonabilă gafă a celor din staff-ul Coldplay. Fiindcă au mizat prea mult pe Youtube și l-au luat pe Babasha ca eșantion reprezentativ al gustului muzical al publicului din România. Sau poate că a fost doar o strategie de marketing. Că fără marketing, vorba aia, viața e pustiu. Genială strategie, de vreme ce toată lumea numai despre spectacolul lor vorbește. Bravo, cum ar veni!