HOMERICA
Am intrat cu bocancii
în altarul ascuns al speranței,
era într-o zi de joi când
zgomotul se întretăia cu furia,
așteptat fiind de falșii apostoli
ai conclavelor
spre judecata de după vecernie,
n-am averi, le-am șoptit în urechi,
am doar acest stih ambalat în frunze uscate
de păpădie,
ești proscris, țipau homeric, și te condamnăm
la muncă silnică pe ogorul făcut
din agora literelor rămase în pământ
de la odiseea iliadei, ediție princeps,
secolul opt înaintea lui Hristos,
pledez vinovat,
satrapi ai universului desenat în cărbune.
foto: Dan Ciupureanu
ULTIMA ÎMPĂRTĂȘANIE A REGELUI LEAR
M-am certat cu îngerii
la ora amurgului
sastisit de fustele femeii filistine,
acum vreau să zbor
da,
rana din suflet mă lasă,
mă cunun cu evadarea întru celest
și caut adăpost
în castelul umbrelor ceții,
știu,
îngerii vor veni după mine
încălzindu-mă după ce mă vor ridica
de pe grămada de vreascuri de mur,
apoi
vom bea din vinul acela
păstrat de la ultima împărtășanie
a regelui Lear.
