HOMERICA

Am intrat cu bocancii

în altarul ascuns al speranței,

era într-o zi de joi când

zgomotul se întretăia cu furia,

așteptat fiind de falșii apostoli

ai conclavelor

spre judecata de după vecernie,

n-am averi, le-am șoptit în urechi,

am doar acest stih ambalat în frunze uscate

de păpădie,

ești proscris, țipau homeric, și te condamnăm

la muncă silnică pe ogorul făcut

din agora literelor rămase în pământ

de la odiseea iliadei, ediție princeps,

secolul opt înaintea lui Hristos,

pledez vinovat,

satrapi ai universului desenat în cărbune.

foto: Dan Ciupureanu

ULTIMA ÎMPĂRTĂȘANIE A REGELUI LEAR

M-am certat cu îngerii

la ora amurgului

sastisit de fustele femeii filistine,

acum vreau să zbor

da,

rana din suflet mă lasă,

mă cunun cu evadarea întru celest

și caut adăpost

în castelul umbrelor ceții,

știu,

îngerii vor veni după mine

încălzindu-mă după ce mă vor ridica

de pe grămada de vreascuri de mur,

apoi

vom bea din vinul acela

păstrat de la ultima împărtășanie

a regelui Lear.