Privirea-ți era o apă subțire
mustea freatic, mă răsucea
curgeam în îmbrățișare
A noastră, sau poate
numai a mea, povestea:
mai întâi mi s-au dizolvat mâinile
apoi inima și răsuflarea din piept
au tot picurat
râu s-au făcut și, după aceea
mare
ocean planetar
Astfel se explică de ce
apa ocupă acum
trei sferturi, chiar mai mult, din suprafața
pământului.
Citește și Gelozie
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
