Animale nocturne – un film despre iubire, răzbunare și artă
Inspirat de romanul lui Austin Wright, „Tony and Susan”, regizorul Tom Ford reușește, cu pelicula Animale de noapte (Nocturnal animals), să construiască o mini-capodoperă încadrată în curentul thrillerelor psihologice neo-noir.
Filmul, în care îi vom regăsi pe Amy Adams, Jake Gyllenhaal, Michael Shannon, Aaron Taylor-Johnson, a fost bine primit de critici, bucurându-se de o serie de nominalizări la cele mai importante festivaluri de film (nominalizare la Oscar pentru Cel mai bun actor în rol secundar), precum și de o serie de premii importante (Globul de aur pentru Cel mai bun actor în rol secundar – Aaron Taylor-Johnson).
Tehnica folosită de Ford în Animale de noapte este povestea în ramă sau „povestea în poveste”. Protagonista firului narativ principal este o femeie pe nume Susan care primește, într-un moment critic în care înțelege deșertăciunea vieții pe care o trăia alături de un soț superficial și infidel, manuscrisul unei cărți scrise de fostul ei soț, Edward, și care îi este dedicată.
Merrick Morton/Focus Features
Planul secund al filmului urmărește însăși narațiunea romanului pe care Susan începe să îl citească și care are în prim plan povestea unui bărbat, Tony, a cărui vacanță cu familia se transformă într-o tragedie, după ce o bandă de infractori îi atacă în toiul nopți pe autostradă, răpindu-i soția și fiica, violându-le și, în final, ucigându-le cu cruzime.
Pe fondul poveștii din manuscris, care trădează legături cu realitatea, Susan rememorează momente cruciale din relația cu Edward, fiind forțată de chiar narațiunea romanului, să stea față în față cu adevăruri brutale despre sine și despre motivele despărțirii de fostul soț, petrecută în urmă cu douăzeci de ani.
Despre iubire, răzbunare și artă
„Animale de noapte” este un film extrem de complex nu numai prin prisma tehnicilor cinematografice folosite, dar mai ales prin raportare la tematica subtil angajată de regizor. Tom Ford servește publicului un film despre iubire și răzbunare, dar mai ales un film despre artă și rolul său cathartic. Scenariul este presărat cu o serie de dialoguri, uneori subtile, alteori cât se poate de directe, care dezvăluie fațetele relației dintre creator, opera sa și public – destinatarul final. Acest triunghi este, în esență, o sumă de forțe care acționează între cele trei componente, pe un drum cu dublu sens.
Creatorul – în cazul de față, scriitorul – are o putere extraordinară (fie că este conștient de asta, fie că nu) asupra destinatarului operei sale. Practic, prin harul său, acesta are capacitatea de a crea o lume nouă cu care îl seduce pe cititor și pe care o oferă ca pe o posibilitate de evadare din cotidianul insuportabil. Prin opera sa, creatorul poate manipula mintea cititorului, îi poate transmite mesaje subliminale, îi poate induce stări sufletești extreme, îi poate arăta atât Raiul, cât și infernul, dintr-o simplă unduire a condeiului. Tocmai din puterea pe care o deține asupra publicului său, izvorăște și o imensă responsabilitate a artistului. Un veritabil chirurg, acesta este chemat să mânuiască bisturiul cu precauție sau, cel puțin, să își asume, din punct de vedere artistic, consecințele operei sale.
Pe de altă parte, publicului poate exercita o forță la fel de mare asupra creatorului, căci reacția cititorului la opera aflată sub luptă poate fie să urce pe culmile extazului artistul mulțumit de succesul său, fie să îi distrugă orice imbold creator, atunci când reacționează critic și desființează fără drept de apel rezultatul actului de creație.
Merrick Morton/Focus Features
O demonstrație a raportului de forțe dintre scriitor, opera sa și cititor
În Animale de noapte asistăm, așadar, la o demonstrație a raportului de forțe dintre scriitor, opera sa și cititor. Edward, ajuns în sfârșit la maturitate artistică, folosește romanul său ca dublă armă.
Înainte de toate, îi demonstrează fostei sale soții că poate fi capabil de a crea o operă veritabilă, cel mai probabil scrisă sub presiunea traumei pricinuite de neîncrederea pe care aceasta o manifestase de fiecare dată când fusese rugată să își spună părerea despre încercările de scriitură ale tânărului său iubit, Edward – care nu este capabil să scrie decât despre sine -, sau când rupe, într-o manieră extrem de violentă, relația amoroasă cu acesta. Replicile lui Susan se regăsesc, în chip de laitmotiv, și în romanul-simbol, căci ucigașul Ray îi repetă obsesiv lui Tony (alter ego-ul scriitorului) că este slab („You’re too weak. Too fucking weak, you know. You’re too weak to do anything about it.”).
Edward reușește să creeze o operă care nu numai că își atinge scopul literar (reacțiile viscerale ale lui Susan pe parcursul lecturii manuscrisului sunt cât se poate de grăitoare), dar rămâne (întocmai ca încercările din tinerețe) o creație esențialmente despre scriitor, dar care păcălește cu ușurință cititorul, căci povestea este țesută cu asemenea detașare încât doar Susan – indisolubil parte din poveste – poate descifra secretele din spatele narațiunii.
Nu în ultimul rând, manuscrisul lui Edward este unealta prin care acesta obține răzbunarea, dar care îi oferă, în egală măsură, liniștea pierdută odată cu despărțirea brutală de Susan. Astfel, folosindu-se de povestea tragică a lui Tony care acționează ca un soi de alegorie, Edward îi demonstrează singurei femeii pe care a iubit-o că, în realitate, el a fost un om puternic.
Uciderea brutală a soției și fiicei lui Tony, petrecută în circumstanțe care frizează absurdul, nu poate fi decât metafora sfârșitului la fel de abrupt al relației dintre Edward și Susan, iar efortul neobosit al lui Tony de a prinde ucigașul, precum și gestul său de la sfârșitul romanului – față în față cu infractorul, Tony îl împușcă mortal fără ezitare – sunt expresia luptei interioare a lui Edward în încercarea de a găsi explicații și de a-și recăpăta liniștea pentru a putea merge mai departe.
Trailer al actului de creație
Moartea accidentală a lui Tony – care încheie romanul – poate fi văzută în oglindă cu finalul neașteptat al filmului. Susan, a cărei existență atârnă acum de o posibilă reîntâlnire cu Edward care i-ar putea readuce fericirea în viața ternă pe care o duce, rămâne ore în șir la masa restaurantului unde își dăduse întâlnire cu Edward, într-o așteptare deznădăjduită. Așadar, odată răzbunat și reabilitat, Edward merge mai departe, fiind însă mort în relația cu fosta sa soție. Socotelile au fost încheiate.
Animale de noapte este un film apăsător, tensiunea și absurdul poveștii lui Tony sunt, pe alocuri, de neîndurat, finalul deschis, incert iți poate lăsa senzația unei lovituri în plex. Totodată, Animale nocturne poate fi privit ca un trailer al actului de creație.
„Joan Didion scria că “ne spunem povești pentru a trăi.” Câteodată, totuși, spunem povești pentru a ucide, pentru a înfige un stiletto înăutru și a privi sângele cum se scurge. (Manohla Dargis în the New York Times)
Vezi trailer-ul filmului aici.
Citește și „I was loved. I was loved, Ev.” – „Maudie”,un film despre inițiere de aceeași autoare.
Sunt o Femeie avocat care s-a trezit într-o zi în fața mașinii de scris împinsă o forță lăuntrică pe care n-aș ști să o aștern în cuvinte și care a trezit în mine o poftă nemărginită de a scrie. În timp, pofta s-a transformat într-o nevoie acută de a sta față în față cu mine, cu adevărul din miezul meu. De a-mi privi în ochi fricile, iubirile nerodite și demonii ascunși prin cotloane de frica luminii. De a mă scrie mai întâi pe mine, descompundu-mă, bucată cu bucată, operând și cosând plăgile sângerânde pentru ca apoi să mă pot reasambla într-un Eu vindecat. Așa s-a născut volumul de proză scurtă la care lucrez intens. Mocnește în capul pieptului și ideea unui roman de dragoste ceva mai neobișnuit. Am decis să las celor două proiecte șanse egale de izbândă și le-am promis că va vedea lumina tiparului cel care va pulsa mai puternic sub epidermă și îmi va ține muza aproape. Scrisul să-mi fie spovedanie și doctorie întru renaștere.
