Potrivit legendei, Thaïs a fost una dintre hetairele lui Alexandru cel Mare, cea care l-a însoțit în campania militară împotriva perșilor. De loc din Attica, Thais l-a convins pe marele erou al antichității să incendieze palatul regal din Persepolis, pentru a răzbuna înfrângerea atenienilor cu un secol și jumătate în urmă…
Jules Massenet a fost unul dintre compozitorii de operă semnificativi pentru Franța zilelor sale și un reprezentant de seamă al romantismului târziu. Curând după dispariția sa, îi mai era cântată doar opera “Manon”. Ulterior revine în atenția publicului și opera lirică de tip dramatic “Werther”, după romanul “Suferințele tânărului Werther” al lui Johann Wolfgang von Goethe.
Creațiile lui Massenet vor fi redescoperite abia după 1970.
Una dintre cele mai frumoase opere ale muzicii clasice, “Thaïs”, de Jules Massenet, mai exact fragmentul vrăjit “Meditație”, face și astăzi deliciul și încântarea celor care se delectează cu finețuri.
Un intermezzo dedicat viorii, miniatura “Meditație” poate reprezenta chintesența romantismului francez de secol XIX. În integralitatea sa, opera se cântă astăzi foarte rar, dar “Meditație” este nelipsită din repertoriul marilor violoniști ai lumii.
El poate fi oricine. Poate lua orice formă și orice conținut. Cu atitudinea, parfumul și eu-ul acordate perfect. Poate fi Beethoven, Eros Ramazotti, Schubert, Queen, Vivaldi, Beatles, AC/DC, Whitney Houston, Carlos Gardel, Guns n’ Roses, Bach, Vaya con Dios, Chopin, Paganini … și numai Dumnezeu mai știe cine. Pentru că este creația lui.
Astăzi – Thaïs
Acțiunea operei este cea gândită de marele scriitor Anatole France în romanul cu același nume, iar Louis Gallet este cel care a montat libretul la Opera din Paris, în primăvara lui 1894. Premiera a avut-o, în rolul curtezanei, pe soprana americană Sibyl Sanderson, al cărei rol a fost scris de Massenet.
Thaïs conducând incendierea palatului Persepolis, imaginată în pictura Thaïs de Joshua Reynolds, 1781.
(sursa)
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.