Poate fi oricine. Poate lua orice formă și orice conținut. Cu atitudinea, parfumul și eu-ul acordate perfect.
Știu, am mai spus-o, dar curge zilnic, înnoit.
Poate fi Beethoven, Eros Ramazotti, Schubert, Queen, Vivaldi, Beatles, AC/DC, Whitney Houston, Carlos Gardel, Guns n’ Roses, Bach, Vaya con Dios, Chopin, Paganini … și numai Dumnezeu mai știe cine. Pentru că este creația lui.
Astăzi – La Campanella!
Concertul nr. 2 al lui Nicolo Paganini stârneşte fascinaţie cu linia melodică susținută doar printr-o virtuozitate sine qua non. Paganini supune muzica unei dibăcii aproape dureroase, efectul compozițiilor sale fiind asemenea celui obținut în urma unei alergături pătimașe printre obstacole de neimaginat.
- foto tomplay.com
Popularitatea concertului este datorată finalului – La Campanella. Renumit pentru pasajele sale solo complexe și sclipitor de exigente din punct de vedere tehnic, își trage (re)numele de la cântecul popular italian numit „La campanella” prin impresia sonoră a ”clinchetului” de clopoței. Desăvârșit în 1826, concertul a avut premiera în anul următor la La Scala din Milano, cu compozitorul însuși ca solist.
Comments: no replies