Zilele acestea s-a deschis la București, în intervalul 26 noiembrie- 9 decembrie în Sala Foaier a Cercului Militar Național, o nouă, luminoasă expoziție a pictoriței Adriana Dinulescu.
O tânăra pictoriță care pictează cu sufletul. Despre florile, țărmurile, copacii, apele, casele dintre gândurile sale, devenite tușe de culoare curgătoare. Culorile sale sunt calde, sunt suave, ele au toată moliciunea dulce a feminității, care deși visează cu ochii deschiși, se ancorează în materie spre a o surprinde, a o capta lucid. Peisajele sale deși coborâte dintre vise, parcă te duc cu gândul la nu știu care colț de stâncă pe care l-ai zărit la… sau la acel drum șerpuitor în pădurea din…la casele pe care le-ai admirat în orașul…Imaginile create de ea le recunoști, parcă le-a mai văzut dar nu știi unde, imaginarul ei pare atât de real, recognoscibil…Sau poate îți recunoști ție însuți (însăți) frânturi din imaginarul tău, din dorurile tale care ard mocnit. Acesta este de fapt, unul din rolul Artei. A te regăsi, a te readuce spre tine, uitatul, din curgerea sacadată a griului cotidian.
De profesie medic stomatolog, artista a avut deja trei expoziții personale și mai multe expoziții de grup, primite cu admirație și cuvinte de caldă apreciere de către critici. A expus la Galeria Dalles, la Galeria Elite Prof Art, în sala de expoziții a Hilton Hotel Au scris despre creațiile sale, critici ca Armand Steriadi, Cojocaru Vegil Cover, Ilie Roșianu, Aristotel Bunescu, pictorii Horia Cucerzan și Ion Hultoana. Este membră a Cenaclului de Arte Plastice a Medicilor „Ion Țuculescu”.
Mama sa, profesoară de arte plastice, acum pensionară, i-a vegheat pașii de când micuța artistă, desena cu pasiune frumoase compoziții spontane. Dar artista nu a ascultat vocile Muzei din inima sa și s-a abătut de la calea pe care destinul o împingea ușor, alegând o profesie de generozitate, cea de medic. Dar șoaptele misterioase, învăluitoare ale Artei, au ademenit-o din nou, readucând-o încet în tribul său spiritual de care se rătăcise o vreme dar care o aștepta răbdător.
De doi ani, reluând penelul, au curs sub acesta atâtea fragile dar vesele flori, atâtea mări dorite de țărmuri, atâtea drumuri plecate spre ținte neaflate, strecurându-se printre case prietenoase, sau străpungând desișul unor păduri uneori multicolore alteori adânc umbroase, atâtea râuri șoptitoare de taine neânțelese, peste care se cambrează uneori poduri și între acestea toate, ondulându-se grațios, suave siluete feminine, poate autoportrete sau poate doar siluete ale sufletului căutându-și chemările de undeva dinăuntru.
Acum povestește că simte cum evoluează cu fiecare pictură, cum fiecare tablou este o treaptă pe care urcă spre o lume a perfecțiunii care nu se atinge niciodată dar care e sperată, râvnită. Dar drumul contează, nu scopul final. Iar drumul pictoriței Adriana Dinulescu continuă, spre bucuria mulților săi admiratori, care așteaptă nou tremur de suflet și culoare în viitoarele sale creații.
Aspirantă spre carieră medicală, trecută apoi prin tentația biologiei că să revin apoi la prima dragoste filologia ( licențiată în limbile engleză-franceză), iubind jocul cuvintelor sub cele mai variate forme (traducere, proză) precum și expresia de sine către ceilalți pe care acesta îl oferă, iată-mă aici în această minunată familie culturală care m-a ales cu căldură și în care să sper să rămân cât ea va ființa.
