„M-am născut la graniţa dintre colinde şi ceardaş, la 5 ani după moartea lui Stalin. Pe mine nu m-a deranjat chestia asta, pentru că era o duminică însorită în Oradea la acel început de Mai. Unde mai pui că eram şi primul născut dintre cei trei băieţi pe care ai mei au considerat de cuviinţă să-i aducă în călătoria asta prin viaţă.

M-au dat la şcoală, dar nu mi-a plăcut pentru că mă plictiseam. Şi mă tot gândeam cum să fug: de la şcoală, de acasă, din ţară. Până la urmă am făcut Artele Plastice la Cluj şi am fugit. Ceauşescu trăia.

M-am oprit tocmai în Elveţia, ştiam bine franceză, aşa că mi-am aşezat cartierul general la Moudon pentru vreo 20 de ani. În Elveţia, totul e aliniat la boloboc, oamenii, regulile, casele, peisajul, tot. Şi printre elveţienii orânduiţi perfect, ce puteam eu să fac, nepricepându-mă nici la vaci, nici la ceasuri?! Am făcut ce-am ştiut eu mai bine. Am pictat.

La un an după acomodare, am făcut prima expoziţie personală la o galerie din centrul Lausanne-ului. În 3 săptămâni s-a vândut toată şi am câştigat mai mulţi bani decât puteam să îmi imaginez la ora aia. Aşa am înţeles că nu am dat cu oiştea-n gard, dimpotrivă, sunt pe drumul meu cel bun. Am trăit cu, pentru şi din pictură o bună bucată de viaţă, mai bine de 20 de ani. Şi mi-a plăcut. Făceam aproape în fiecare an câte o expoziţie personală la Lausanne, Estavayer-le Lac sau Avry Fribourg. Doi ani mai târziu, am expus pentru Amnesty Internaţional la Payerne, Paris. La o expoziţie-concurs la Vevey, la care au fost artişti plastici din mai multe ţări, mi-au dat Premiul I. Participam la expoziţii internaţionale de grup, nici nu mai ţin minte câte. Mâncam pictură pe pâine. Centrul Cultural Francez George Pompidou mi-a scos şi o carte poştală cu un an înainte de lovitura de stat din România. Eram doar în creştere.

Numai că într-o bună zi, mi-am dat seama că nu mai îmi vine să pictez, mă săturasem cumva. Aşa că m-am sucit în cap, am luat un creion şi am început să scriu. A ieşit poezie.

A ieşit şi muzică şi la 5 ani după primul zâmbet al lui Iliescu a ieșit Absent, primul meu album de muzică, pe care l-am înregistrat în studioul pe care îl construisem între timp în Cluj-Napoca, Studioul Taurus. Aşa am început cu muzica … Şi dacă tot m-am apucat, trebuia să o fac ca lumea, nu? Anul următor, am lansat al doilea CD, Negru de fum, apoi au urmat Vertical, Captiv în inutil, Albaştri după ploi şi în sfârşit în zilele noastre, Azil.

Am cântat pe scene mici şi mari, în club, în aer liber, la festivaluri, în concerte televizate aproape un an, la începutul acestui secol, am cântat în Cirque du Soleil în Canada, în spectacolul Varekai. M-am întors şi muzica mea s-a auzit pe radio, la televizor, în case de oameni cu sufletul deschis spre lumea pe care o imaginez eu. Prietenii mi-au spus că se fac şi băieţi frumoşi pe muzică mea

Nu pot decât să îi cred pe cuvânt, pentru că eu între timp am mai avut ceva treaba: am făcut nişte emisiuni de radio, am scos un volum de versuri – Captiv în inutil, am regizat o piesă de teatru după o nuvela a lui Cehov – Salonul 6 şi un videoclip, am condus câţiva ani Clubul Prometheus, am făcut prima mea expoziţie de pictură în ţară la invitaţia Delegaţiei ONU în România, am mai manageriat ceva evenimente culturale, campanii publicitare, gale.

Dacă vrei să vezi lumea şi prin ochii mei, plimbă-te pe-aici şi mai vorbim după.” (Sursa aici.)

Adrian Berinde s-a născut la 4 mai 1958 în Oradea, iar astăzi, la 60 de ani, vorbim despre el la trecut. După doi ani de luptă împotriva bolii necruțătoare care l-a măcinat, organismul lui a cedat. Nu și muzica lui, care rămâne să-i țină locul și să ne conducă, în continuare, în patria lui de versuri și muzică. Anul trecut fusese foarte bun pentru el, își lansase „Arcan”, cel de-al optulea album, în orașele mari ale țării, probabil de aceea Dumnezeu l-a chemat să se bucure de el pe cont propriu, văduvindu-ne de prezența lui între noi.

Noi ne rugăm să-l odihnească, și să-i rânduiască locul între drepți, acolo „de unde a pierit toată întristarea și suspinarea”,  și, în plus, să-i ascultăm muzica, singurul tribut pe care i-l mai putem plăti.

Sursă foto: adrianberinde.ro